Valentin Lazea: Pactul Fiscal, Uniunea Europeană şi România. Principii şi valori

România semnează la summit-ul european de joi şi vineri Tratatul de Stabilitate, Coordonare şi Guvernanţă în Uniunea Europeană – aşa numitul Pact fiscal european. O viziune de ansamblu asupra punctului în care ne aflăm şi o abordare pornind de la principii şi valori ne oferă Valentin Lazea, economistul-şef al Băncii Naţionale a României (REDACTIA).

1. România în Uniunea Europeană: câteva abordări economice

În dezbaterea publică din România, dar şi din multe state ale Uniunii Europene, persistă confuzia în materie de două alegeri fundamentale:

• federalism versus piaţa comună
• prudenţă fiscală versus stimulare neo-keynesiană

Pentru o ţară ca România, adâncirea integrării europene în sensul federalismului fiscal aduce un triplu avantaj:

• accesarea de fonduri europene cvasi-gratuite
• disciplinarea politicilor macroeconomice
• maximizarea proiecţiei la nivel global a unei economii mici

În ceea ce priveşte disputa între prudenţa fiscală şi stimularea neo-keynesiană a economiei, trebuie pornit de la ideea că în ultimele două decenii exuberanţa iraţională a făcut ca trei actori economici (guvernele, băncile comerciale, populaţia) să trăiască cu mult peste posibilităţi.

Creşterea s-a dovedit nesustenabilă, deoarece ea s-a bazat pe un triplu hazard moral prezent în economiile occidentale:

• un transfer de resurse dinspre statele cu economisire spre statele cu dezeconomisire
• un transfer de resurse dinspre generaţiile viitoare spre generaţia prezentă
• un transfer de resurse dinspre deponenţi înspre creditaţi

Repararea bilanţurilor în toate cele trei sectoare (guverne, bănci comerciale, populaţie) va fi îndelungată, dureroasă şi costistoare. Dar nu există alternativă la ea. În acest context, politicile neo-keynesiene de stimulare a cererii constituie cel mult un paleativ.

Măsurile de tip neo-keynesian se bucură încă de o mare popularitate în SUA, bazându-se pe “excepţionalismul” american. Spre exemplificare, un grup de experţi americani intervievaţi de revista Foreign Policy privind reţetele de salvare ale economiei globale, vin cu soluţii de tipul:

• ştergeţi datoria lumii
• angajaţi-i pe toţi
• creşteţi inflaţia acum
• cheltuiţi un trilion de dolari pentru viitor
• creşteţi salariul minim cu mult
• cumpăraţi mai multe iahturi etc. (FP, ianuarie-februarie 2012)

Observatorii mai lucizi, precum Thomas friedman şi Michael Mandelbaum (“Ce am fost. Cum au pierdut Statele Unite supremaţia în lumea pe care au inventat-o şi cum o pot redobândi”, Editura Polirom, 2012) recunosc că, fără o echilibrare a finanţelor publice, viitorul SUA arată sumbru.

În plus, elementele care au dus la “excepţionalismul” american până prin anii’80 (investiţiile masive în educaţie, în cercetare dezvoltare şi în infrastructură, stimularea imigraţiei şi reglementarea inteligentă a pieţelor) au cunoscut o puternică deteriorare în ultimele două decenii şi necesită un efort de reinventare.

Dacă “excepţionalismul” american nu mai funcţioneaza nici măcar în SUA, cu atât mai puţin poate fi el propus ca soluţie în ţările Europei. Ca atare, măsuri neo-keynesiene precum cele enumerate mai sus nu pot decât să agraveze boala, nicidecum să o vindece.

2. Pactul fiscal european: implicaţii pentru România. Ce trebuie să negociem

ETAPA I: DETERMINAREA PIB POTENŢIAL

Estimările Comisiei Europene şi ale INSSE coincid, în sensul că în perioada post-criză (2011-2012) PIB potenţial în România a scăzut la circa 2-2,2%. La aceasta a contribuit atât reducerea factorului capital (K), cât şi a productivităţii totale a factorilor de producţie (TFP).

ETAPA I: DETERMINAREA PIB POTENŢIAL (2)

PIB potenţial estimat mai sus ia în considerare doar nivelul actual, foarte redus de absorbţie al fondurilor europene. Se poate argumenta că un grad superior de absorbţie al fondurilor europene totale (coeziune plus PAC) ar putea creşte nivelul PIB potenţial, după cum urmează:

Un prim punct de negociere cu Comisia Europeană îl constituie acceptarea de către aceasta unui nivel mai înalt (de 3,5%-3,6%) a PIB potenţial din România. Acesta ar trebui să se bazeze însă pe rezultate observabile în materie de absorbţie a fondurilor europene, nu pe simple dorinţe.

ETAPA II : NEGOCIEREA NIVELULUI DEFICITULUI STRUCTURAL

• Nivelul de deficit structural de 0,5 la sută din PIB a fost propus avându-se în vedere în special nivelul foarte înalt al datoriei publice din unele ţări membre ale UE (Grecia-160% din PIB, Italia-120% din PIB, Portugalia-110% din PIB) şi necesitatea de reducere rapidă a acesteia.
• Pentru România, se poate negocia un nivel mai înalt al deficitului structural (de 1% din PIB). Chiar şi acesta va duce, pe termen mediu şi lung, la scăderea datoriei publice de la 40% din PIB în 2012 la circa 27% din PIB în 2030.
• Această prudenţă este însă necesară, având în vedere “bomba cu ceas” a evoluţiei demografice, care va exploda imediat după 2030.