Povestea noastră este despre o familie numeroasă, compusă din bunici, părinți şi o mulțime de copii, care locuiau într-o casă spațioasă cu curte: familia Roman. Copiii acestei familii dezvoltaseră o pasiune pentru gustul mierii de albine, pe care o consumau în cantități mari, neținând seama de pericolele pentru sănătate legate de consumul excesiv de zaharuri.
Mai mult decât atât, exista obiceiul ca din patru în patru săptămâni, copiii să aleagă pe „adultul lunii”, atribuind acest titlu persoanei celei mai populare, adică celei care le satisfăcea cel mai mult apetitul nestăvilit pentru miere.
La rândul lor, adulții se întreceau pentru a obține titlul respectiv, alimentând-i pe micuți cu miere în exces, chiar dacă erau conștienți de consecințele neplăcute pentru sănătate ale acțiunii lor. Iar atunci când unul din bunici, având o criză de conștiință, a refuzat să mai alimenteze cu miere pe copiii nesățioși, aceștia l-au tăiat de pe listă şi nu l-au mai ales niciodată ca „adult al lunii”.
Din când în când, excesele de alimentație cu miere produceau dereglări grave ale glicemiei copiilor, moment în care era chemat medicul de familie. Rețeta era simplă: medicul instala camere de luat vederi în fiecare încăpere şi promitea amenzi usturătoare celor care ar fi încălcat interdicția de a-i mai alimenta pe micuţi cu miere.
Acest tratament dădea rezultate dar, după câteva săptămâni, camerele de luat vederi erau retrase, iar familia Roman revenea la vechile obiceiuri: ispita de a consuma miere se dovedea mai puternică decât ameninţarea cu o nouă perioadă de carantină.
În vremea aceea, peste drum, trăia o altă familie numeroasă: familia Bulgaru. Si aici copiii aveau prostul obicei să consume miere în exces şi să-l răsplătească pe adultul care le satisfăcea cel mai mult această poftă. Numai că, la un moment dat, adulții acestei familii, de comun acord cu medicul, au luat hotărârea drastică: să ascundă borcanul cu miere atât de bine, încât nimeni să nu mai ştie unde este, şi , astfel, patima să fie stăpânită. Copiii au mormăit la început, nemulțumiți, dar cu timpul s-au adaptat la noile reguli şi şi-au văzut de viaţă.
Anii au trecut… Acum copiii familiei Roman sunt ei înșiși adulți şi nu numai că nu şi-au schimbat comportamentul (cu consecințe nefaste pentru sănătatea lor), dar l-au transmis moștenire şi propriilor copii. Iar ciclul de excese urmate de săptămâni de post continuă neabătut.
Dincolo, la familia Bulgaru, copiii deveniți adulți se amuză şi acum despre cât de dependenți erau de un obicei rău şi despre cât de uşor au putut să scape de acesta, atunci când a existat voinţă şi un dram de înțelepciune.
***
Valentin Lazea este economistul-șef al BNR. Opiniile din prezentul articol sunt personale și nu implică instituția.
