Valentin Lazea / Europa post-Brexit: o bătălie care merită purtată

de Valentin Lazea | 28.6.2016 .

valentin-lazea-(Un text – un adevărat manifest – care ar trebui bătut în cuie pe ușa oricărui european. Dacă ar fi fost până acum, poate că nu am mai fi avut Brexit. Nu poate, ci sigur nu am mai fi avut Brexit și nici nu ne-am mai fi confruntat azi cu pericolul contagiunii : înțelegerea UE măcar la nivelul basic i-ar fi făcut pe fiii fiecărei națiuni să fie conștienți că sunt europeni.
Redacția)

***

  Sunt mulți cei care, în săptămâna de după votul britanicilor în favoarea ieșirii din Uniunea Europeană, se grăbesc să anunțe dezmembrarea acesteia. Articolul de faţă îşi propune să argumenteze că, cu multă inteligență şi cu puțin noroc, Uniunea Europeană ar putea beneficia de această oportunitate pentru a se reforma şi a se întări. Problema este aceea că şi propunerile de reformă merg, cel mai adesea, în sensuri contrare.

În primul rând, va trebui să stabilim de ce Europa este o idee pentru care merită luptat? Cu alte cuvinte, ce a promis şi a livrat ea cetățenilor ei? În al doilea rând, va trebui să vedem ce a promis şi a livrat, deşi nu ar fi trebuit să o facă. Iar în al treilea rând, să vedem care sunt iluziile pe care le-a generat Europa, adică lucrurile pe care niciodată nu le-a promis (nici nu avea cum să o facă) şi, totuşi, îi sunt imputate.

  1. Ce a promis şi a livrat UE cetățenilor săi

Realizările Uniunii Europene sunt monumentale, chiar dacă lumea s-a obișnuit cu ele şi le consideră de la sine înțelese:

  1. asigurarea păcii pe continent, în ultimii 70 de ani. Din păcate, memoria omenirii este scurtă. După ce generația care a trăit ultimul război trece în nefiinţă, noile generații au tendinţa să o ia de la capăt şi să retrăiască istoria. Aşa se explică faptul că avem unul-două mari războaie în fiecare secol (1805-1815, respectiv 1914-1918 şi 1939-1945) şi câte o mare revoluție în fiecare secol (1848, respectiv 1989). Generația Internetului, care nu a cunoscut războiul nici direct, nici prin intermediul părinţilor săi, nu înțelege importanţa istorică a Uniunii Europene în păstrarea păcii pe continent. Tocmai de aceea, generațiile mai vârstnice, care am trăit direct sau indirect urmările ultimului război, avem datoria să ținem vie flacăra memoriei şi să arătăm riscurile pe care destrămarea Uniunii le-ar putea avea.

  2. libera circulație pe întreg cuprinsul continentului. Cei care nu au prins anii comunismului nu au de unde să ştie cum era traiul într-un continent divizat de Cortina de Fier. Astăzi, a călători, a studia sau a munci în oricare ţară europeană pare un drept firesc, natural. Şi totuşi, acest drept s-a obţinut cu mari sacrificii şi poate fi uşor pierdut, dacă nu suntem atenţi şi cedăm chemărilor populiştilor şi naţionaliştilor care au prins glas în Europa.

  3. o creştere a bunăstării în general, pentru marea majoritate a cetăţenilor europeni. Un lucru insuficient apreciat este acela că europeanul de astăzi, chiar dacă este şomer sau defavorizat al soartei, are totuşi un nivel de trai mai bun decât al salariatului mediu din Lumea a treia. Iar acest nivel de trai a crescut simțitor în ultimele decenii. Faptul că, în unele state, inechitățile persistă şi sunt în creştere, nu este vina Europei, ci a politicienilor locali (deşi, de regulă, vina este aruncată de aceștia asupra U.E.). Tânărul şomer european, oricât de nemulțumit ar fi, poate duce o viaţă relativ decentă datorită sistemului de asistenţă socială, la fel ca şi pensionarul care nu a agonisit nimic pentru vârsta a treia. (Chiar dacă în România aceste lucruri nu sunt evidente, în restul Europei unde sistemele de asistență socială sunt mult mai generoase, ele se văd cu ochiul liber). Iar bunăstarea crescută a majorității cetățenilor europeni ar fi fost mai mică (sau n-ar fi existat) în absența Uniunii Europene.

Iată deci, de ce cei cărora ne este dragă pacea pe continent, libera circulație şi bunăstarea crescută obținute prin integrare nu trebuie să mai permitem ca aceste bunuri esențiale să fie amenințate de populism, necunoaștere sau interese meschine. Este momentul să ne facem auzite vocile, lăudând Bruxelles-ul pentru realizările sale şi nu doar criticându-l oportunist cu fiecare prilej.

  1. Ce a promis şi a livrat UE deşi nu ar fi trebuit să o facă

În epoca political correctness-ului, Europa a considerat de datoria sa să acomodeze toate orientările (politice, religioase, sexuale etc.), apărând diversitatea chiar şi atunci când aceasta contravenea flagrant convingerilor majorității. Această atitudine lipsită de realism poate fi ilustrată prin trei exemple:

  1. apărarea multiculturalismului (îndeosebi, etnic şi religios) în speranța că, cumva, viziuni diferite supra lumii pot coexista fără fricțiuni. În loc să încurajeze topirea imigranților într-un melting pot de tip american, Uniunea Europeană s-a mândrit cu păstrarea şi chiar accentuarea divergenţelor etnice, religioase, culturale. Aşa au rezultat ghetto-urile de imigranți de la Marsilia până la Stockholm. Preocupată să nu piardă inimile (şi voturile) noilor săi cetățeni, Europa a pierdut inimile (şi voturile) vechilor săi cetățeni. În special, refuzul de a recunoaște Europei caracterul său iudeo-creştin (pentru a nu-i aliena pe nou-veniţii musulmani, indieni, est-asiatici etc) a constituit o eroare tragică, resimțită ca o trădare de către majoritatea tăcută. Acest lucru trebuie să se schimbe: noii-veniţi vor trebui să se adapteze normelor şi cutumelor locale şi nu invers. În timp ce religia va rămâne o chestiune personală, afişarea cu ostentație a simbolurilor aparținând altor religii va trebui reglementată strict. Identitatea europeană, aşa cum s-a făurit ea în ultimii o mie de ani, trebuie recunoscută şi întărită, iar nu diluată şi luată în derâdere. Iar aceasta nu este o propunere care să țină de o ideologie „de dreapta”, ci o propunere care derivă dintr-o recunoaștere a rolului istoriei în modelarea conștiinței sociale.

  2. apărarea relativismului moral. Din această categorie fac parte legalizarea drogurilor (chiar şi în state precum Portugalia sau Republica Cehă), legalizarea căsătoriilor între persoane de același sex etc. Orice abatere de la normele sociale este permisă sau chiar încurajată. Decidenții care au permis acestea uită faptul că, înaintea oricărei mari conflagrații, are loc o abandonare a moralității (recomand în acest sens volumul „1913. Vara secolului” de Florian Illies, în care se arată cum personalități marcante din perioada Belle Epoque îşi excitau nervii trândăviți după un secol de huzur cu fantezii (homo-) sexuale sau cu prefigurarea unui mare război purificator). O revenire la cele zece porunci biblice este oare o idee „de dreapta” sau o idee care ţine de bun-simţ?

  3. pacifismul dus la extrem. Europa, convinsă de superioritatea sa morală (?) a predicat, în ultimi 50 de ani, conceptul de soft power, adică rezolvarea conflictelor exclusiv pe cale pașnică. În acest sens, a fost abandonată chiar şi ideea creării unui nucleu al unei armate europene. Este adevărat că scutul oferit cu generozitate de către NATO şi economiile bugetare ce s-au putut face cu cheltuielile militare au cântărit greu în această ecuaţie. Ceea ce uită Europa este că cea mai bună garanţie a păcii o constituie întărirea capacității militare proprii. „Si vis pace, para bellum” („Dacă vrei pace, pregăteşte-te de război”) spuneau romanii. A mai existat în istorie un regat (Tibetul) convins că superioritatea sa religioasă şi morală faţă de vecinii săi îl va face inatacabil şi care pentru acest motiv şi-a desființat armata. Consecința o ştim cu toţii. În orice caz, atâta timp cât Europa nu se va dota cu o armată proprie, ea va reprezenta o cantitate neglijabilă în jocul marilor puteri şi va fi privită cu paternalism la Washington, cu ironie la Moscova şi cu condescendență la Beijing.

Desigur, abandonarea de către elitele europene a acestor iluzii (multiculturalism, relativism moral, pacifism exacerbat) nu se va face cu ușurință şi nu fără acuzații grave, de tip „extremism de dreapta”, „neofascism” etc. Dacă însă vrem ca Europa să se reconecteze la mentalul majorității cetăţenilor săi, aceste lucruri trebuie să se întâmple.

  1. Ce nu a promis UE niciodată, dar i se impută

Pe scurt, ceea ce UE nu a promis niciodată (nici nu avea cum să o facă) este instituirea Raiului pe Pământ. Şi totuși, nu puţini sunt cetățenii europeni care o țin răspunzătoare pentru că nu a făcut-o. Câteva exemple în acest sens:

  1. iertarea de datorii a indivizilor şi a statelor. Întrucât UE nu poate să suspende funcționarea legilor economice, ea nu poate să ofere iertarea de datorii. Şi totuşi, acesta este lucrul pe care l-au sperat cetățeni greci în anii precedenți, iar această iluzie periculoasă este întreținută de multe alte partide europene populiste. Avem de a face aici cu o gravă abandonare a principiilor morale şi de drept, conform cărora datoriile contractate trebuie plătite (cel puţin atât timp cât locuim pe Pământ şi nu în Rai). Avem, de asemenea, un caz flagrant de lipsă de educație economică din partea cetăţenilor europeni. Iar faptul că o parte din datorie a sfârşit în buzunarele unor oligarhi veroși nu îl absolvă pe omul de rând de plata datoriei pe care el, omul de rând, a contractat-o.

  2. abolirea constrângerilor macroeconomice. Chiar dacă Europa ar avea o baghetă magică, prin care să facă să dispară dezechilibrele macroeconomice (deficite, datorii publice etc.), piețele financiare tot ar penaliza statele respective. Aici, discuția este mai amplă şi, din păcate, o mare parte din confuzie este întreţinută de economiştii de orientare (neo-) keynesistă. Conform acestora, pe termen foarte lung, statul este mereu solvabil şi îşi poate răscumpăra ieşirea dintr-o criză prin cheltuieli guvernamentale oricât de mari (adâncirea deficitelor) care vor fi plătite în vremurile mai bune. Ce a uitat să spună Keynes (la fel ca şi urmaşii săi) sunt două lucruri: că acelaşi stat va trebui „să strângă cureaua” în vremurile bune, pentru a-şi putea plăti datoriile contractate în vremurile rele (lucru care nu se întâmplă în democrații), respectiv că nivelul ridicat al datoriei poate să nu conteze doar dacă eşti statul-hegemon al epocii respective (Marea Britanie în anii ‘30, SUA acum). Cu alte cuvinte, ceea ce este permis marilor puteri nu le este permis statelor de rând, aşa încât remediile keynesiste într-un context non-american sunt cel puţin discutabile……

Concluzia ce se desprinde de aici este că nu există ieşire din criză prin metoda „Baronului Münchhausen” (tragere de propriile bretele) şi că statele cu probleme macroeconomice vor trebui să treacă prin chinurile austerității înainte de a-şi recâştiga bonitatea. (Ştiu, nu sună pe placul cititorilor români, greci, portughezi, italieni etc., dar asta este viaţa…)

  1. bunăstarea pentru fiecare individ al societății. Deoarece trăim într-o economie de piaţă, cu câştigători şi pierdanţi, UE nu poate garanta un loc de muncă fiecărui tânăr şomer, nici o pensie mare fiecărui pensionar, nici beneficii sociale generoase fiecărui sindicalist etc. Inegalitatea există în Europa, dar este mult mai mică decât în oricare altă ţară importantă, inclusiv faţă de China şi Rusia ex-comuniste.

Pe scurt, nu este vina UE dacă oamenii au investit-o cu speranţe deşarte şi cu aşteptări nerealiste.

Recapitulând, toţi cei cărora ne pasă de Europa trebuie să explicăm fără încetare marile beneficii pe care ni le-a adus Uniunea Europeană, în primul rând pacea, libera circulaţie, o creştere a bunăstării în general. (Notă către naţionaliştii români: România a mai trecut printr-o fază autarhică de tip „avem tot ce ne trebuie”, în anii ’80 ai secolului trecut. Oare lecţiile acelei perioade s-au uitat atât de repede?)

Apoi, trebuie să reclădim Europa pe baze morale şi care să ţină seama de real-politik şi nu de elucubrațiile unor hipsteri. Nu în ultimul rând, trebui să adresăm imensul deficit de cunoștințe economice al cetăţenilor europeni şi să le explicăm că nu există prânz gratuit. Pentru orice bun câştigat se cere plătit un preţ în materie de solidaritate, generozitate, sacrificiu sau compromis.

  1. Specificitatea Brexit-ului

Or, tocmai de lipsă de solidaritate au dat dovadă britanicii, abandonând corabia europeană într-un moment delicat al existenţei sale. La acest moment, nu ştim dacă vor fi şi alte state care vor urma exemplul britanic, deşi înclin să cred ca Brexit-ul a avut o serie de specificități greu de regăsit în alte părţi.

(i )- el este o reflectare a sindromului post-imperial. Adevărul este că Marea Britanie (cel puţin generaţiile mai vârstnice) nu s-a împăcat cu ideea pierderii imperiului. Şi pentru hybris-ul (trufia) britanic(ă) este de neconceput ca o fostă metropolă imperială să fie vioara a doua a într-o Europă condusă de Germania.

(ii) – în esenţă, Brexit-ul a fost despre imigranţi. Şi nu despre orice fel de imigranţi, ci despre cei din Estul Europei, faţă de care britanicii nu au nici un fel de afinitate. Între un pakistanez, un jamaican sau un sud-african şi un român, un bulgar sau un polonez, britanicii îl vor alege întotdeauna pe primul, în virtutea legăturilor istorice (comparaţia făcându-se pentru niveluri similare de competenţă şi cinste). Cine a vizitat Parlamentul Britanic şi a văzut gravate, lângă uşă, numele a peste 40 de foste colonii şi dominioane înţelege despre ce vorbesc…..

(iii) – britanicii au o încredere oarbă în democraţia directă şi o suspiciune adâncă faţă de democraţia reprezentativă (prin politicieni). Aşa se explică şi neîncrederea faţă de tot ceea ce vine de la Bruxelles şi nu este o „emanație” a electoralului local. Însă ideea că poporul ştie întotdeauna mai bine decât reprezentanţii săi nu reprezintă esenţa democraţiei, ci esenţa populismului. Atunci când în discuţie este o problemă sofisticată (precum apartenența sau nu la Uniunea Europeană), sunt chiar mai mari şanse ca publicul să greşească. Or, dacă la nivelul unui oraş sau canton astfel de greşeli sunt reparabile, o decizie luată de 50 de milioane de votanţi cu impact asupra a 500 de milioane este cu totul altceva….Până la criza din 2008, în economie a existat ipoteza că individul reprezentativ este complet informat şi că utilizează informaţia în cel mai bun mod pentru bunăstarea sa; criza a impus abandonarea acestui model idealizat. Poate că este timpul ca şi în politică ipoteza alegătorului complet informat şi bine intenţionat să fie abandonată. A priori, reprezentanţii aleşi, care dedică timp şi resurse rezolvării problemelor complicate, sunt într-o poziţie mai bună de a lua decizii corecte. (Dacă un popor nu poate genera astfel de reprezentanți aleşi competenţi, este o mare problemă, dar de aici nu rezultă cu necesitate că el, poporul, ar decide mai bine).

(iv) – nu în ultimul rând, britanicii au privit întotdeauna Europa ca pe o alianţă de interese, pur contabilă, în care beneficiile materiale trebuie să depăşească costurile.

Nu este exclus ca să existe şi alte state europene care să împărtășească această concepţie mercantilistă şi care să nu vadă în Europa altceva decât o vacă bună de muls. Cele aflate în această categorie nu ar face rău să plece acum, lăsând construcția europeană celor care vor să investească şi suflet, nu numai interes meschin.

Întrebarea este dacă se vor găsi în Europa de astăzi elite suficient de luminate pentru a spune poporului lucruri neplăcute, incorecte politic. Şi dacă un public răsfăţat, anesteziat de Internet, fără memorie istorică şi fără educaţie economică, poate fi sensibilizat la aceste probleme grave. Este o bătălie grea, dar o bătălie care merită purtată.

*) Valentin Lazea este economistul şef al Băncii Naţionale a României. Părerile sunt personale şi nu implică în nici un fel instituţia menţionată.

Publicat la data de 28.6.2016 .

14 comentarii

  1. Vlad Tepelea
    28.6.2016, 4:41 pm

    Domnule Lazea,
    Ne-am cunoscut la Consiliul de Export. Am fost si sunt un admirator al Dvs. si al site “Curs de Guvernare”.
    Imi permit sa va felicit pentru acest articol, este exact ceea ce gandesc si eu!
    Nu am adresa Dvs., am scris la o adresa de la BNR si mail-ul s-a intors, asa ca va scriu prin site.
    Cu consideratie,
    Vlad Tepelea

  2. Victor L.
    28.6.2016, 5:01 pm

    Domnule Lazea, multumim pentru analiza exhaustiva. Problema este ca astfel de analiza sunt foarte putine nu numai in Romania, ci in intraga Europa.

    Daca intraga populatie a Europei ar cunoaste ce anume ”livreaza” UE, poate ca nu ar mai fi atat de afectata de ceea ce nu ar trebui sa livreze.

    Adica ar intelege.

    Dar daca UE e doar o uniune a liderilor, politici si economici, iar natiunile sunt lasate la discretia comunicarii liderilor nationali ?

    Asa cum stim bine cu totii, criza de lideri se suprapune cu criza generala provocata de tranzitia catre uniunea politica.

    Se vor trezi acesti lideri inainte ca natiunile sa se sature de aceasta tranzitie pe care nu o inteleg ?

  3. J the R
    28.6.2016, 5:08 pm

    Este gresit sa se invoce lipsa de solidaritate a britanicilor. Ca sa fii solidar trebuie sa ai de ales iar acest lucru nu se poate face atunci cind altii te pun in fata faptului implinit cum a procedat Germania cu imigrantii fara sa intrebe pe nimeni. Iar apoi a cerut solidaritate. Nu poti cere nimanui solidaritate cu o decizie la care nu participa.

    In rest observatiile sunt pertinente si as spune chiar forte simple daca nu as stii ca in Europa nu sunt cunoscute nici macar lucrurile simple.

  4. Cristian Tepelea
    28.6.2016, 6:28 pm

    Mi se pare o analiza foarte competenta cu care sunt 100% de acord. Si de obicei nu prea sunt de acord. 🙂

    Felciitari.

  5. babic
    29.6.2016, 7:23 am

    Si eu sunt de acord cu acest articol, desi nu ma numesc Tepelea… 🙂

  6. CALIMAN EUGEN
    29.6.2016, 9:21 am

    UE a fost ceva pina in 1989. rezultatul fiind modrnizarea economica si industriala a Spaniei, Portugliei, Greciei, tari iesite din dictaturi militare in 1980.Dupa caderea comunismului, UE n-a mai fost uniune economica, care sa asigure dezvoltarea economica rapida.Exemplul clasic este Romania dezindustruializata, cu pierderea economiei, industriei si utilitatilor nationale si a 5 milioane de locuri de munca, odata cu un sfert din populatia emigrata economic.Daca UE nu construieste un proiect pentru perioada postcomunista, cu institutii capabile sa produca “dezvoltare economica” in flancul sudic, ea devine tot mai birocratica si mai stagnanta.Povestile despre pace si bunastare nu pot tine locul realitatilor economice si sociale romanesti…

    • dorin rugina
      23.8.2016, 7:07 am

      Analiza d-lui Lazea este corecta dar specifica unui om de finante =banci si mai putin aderenta la conditia economico-sociala determinanta in fapt.
      Pierderile imense suferite de tarile postcomuniste aderente la UE constituie un factor de retard si de tensiune care nu poate fi depasit si ceea ce este mai dificil este ca nu poate fi explicat decat prin prisma tarilor din comunitate care au acaparat in sistem colonie tarile fost comuniste.
      Comentariul d-lui Caliman este corect ,precis si cere niste analize care sa duca la un proiect benefic pentru tarile care au fost decimate economic si depopulate in avantajul altor tari din CE.
      Ceea ce as sugera este ca d-nul Lazea care are si specializarea si experienta sa faca o evaluare corecta a activelor si a PIB-lui din perioada comunista urmand sa constate ca in valoare reala atat productia cat si activele din Romania in 1989 nu se aflau la valorile preluate din contabilitati si statistici fiind de mai multe ori superioare.
      PIB-ul Romanie in valori reale in anul 1989 era cu mult peste 1250 miliarde Dolari atunci cand paritate era de 7.2 lei/Dolar USA.
      Analizele care se pot face duc la concluzia ca Romania a avut tehnologia (o parte de ultima generatie)si ceea ce este mai important calificarea in toate domeniile pentru a performa tehnic ,economic si social dupa 1989 dar ceea ce a distru sistematic este acceptarea doctrinei neoliberale indusa de pseudospecialisti ca Stolojan,Roman si Isarescu fara a mai discuta de nulitati ca Vacaroiu sau Iliescu care nu au acut nici o viziune legata de strategie si evolutie cu plecare din starea economiei din 1989.

  7. Radu Urloiu
    30.6.2016, 6:40 pm

    Articolul este bun, dar i se poate obiecta o eroare care a fost preluata aproape mecanic in mmulte analize: presupusul rol pe care aceasta organizatie l-ar fi jucat in mentinerea pacii pe continent.
    UE si CEE nu au jucat niciun rol in acest sens, ba dimpotriva.
    Aici, meritul le-a revenit in intregime NATO si, in principal SUA. Planul Marshal, prezenta militara conventionala masiva si umbrela nucleara a SUA au asigurat acestui continent linistea si pacea necesara dezvoltarii.
    UE e formata, in cea mai mare parte din state care isi subfinanteaza capacitatile militare pe care le mentin mai mult in sila. UE actioneaza confuz si greoi, lasand impresia unui adolescent timid, greoi si timorat pe arena internationala. Razboaiele din fosta Iugoslavie, pornit mai ales datorita intereselor tarilor central-europene, si cel din Ucraina in care UE (a se citi Franta si Germania) au evitat sistematic sa sanctioneze Rusia sunt suficiente dovezi despre falimentul din fasa al veleitatilor UE de a constitui vreodata o putere politico-militara demna de luat in seama.
    Iar recentele ifose de dublare a rolului NATO ca organizatie de aparare nu au alta justificare strategica decat vanitatea provinciala. Dublarea autoritatii de comanda, existenta a doua ierarhii de comanda paralele duce spre un singur rezultat: dezastrul, lucru pe care il stie si ultimul cadet de la orice academie militara.
    Evident, nu are niciun sens sa spui asemenea adevaruri elementare la Paris, Berlin si Bruxelles care, de vreo 100 de ani incoace nu au experimentat decat logica infrangerii militare.
    Deocamdata, “temutele” forte militare ale UE “stralucesc” prin existenta unor state majore supradimensiotate care au in subordine zero forte militare. Si de ce le-ar avea? La o adica, ce, nu are nenea NATO sa ne dea?

    • Mihai
      23.8.2016, 4:44 am

      In constructia Uniunii Europene a fost avuta in vedere o premiza obiectiva a existentei unor relatii tensionate – care pot degenera in razboaie – intre diferite state, si anume discrepanta dintre necesitatile de resurse de toate felurile (de capital, de forta de munca, de materii prime, de resurse energetice etc) ale tarilor, in concordanta cu aspiratiile acestora de dezvoltare, si accesibilitatea restrictionata sau ingreunata a acelorasi tari la resursele necesare. Tocmai de aceea libertatea de miscare a capitalului, a fortei de munca etc asigurate in cadrul Uniunii Europene este de natura a elimina in buna masura o cauza majora a tensiunilor si chiar a unor posibile razboaie, cel putin intre statele europene. Prin urmare, articolul nu contine eroarea la care va referiti. De altfel, autorul articolului nu este singura persoana care sustine teza Uniunii Europene ca factor al mentinerii pacii. Sa ne amintim, de exemplu, ca exact acelasi lucru il spunea fostul cancelar german Helmut Kohl, care sublinia faptul ca principalul scop al Europei unite este evitarea unui nou razboi, aspect pe care, din pacate, numai persoanele foarte avansate in varsta, care au suportat ororile razboiului, il pot constientiza pe deplin. Ramane de vazut daca generatiile mai noi, lipsite de aceasta trista experienta, vor avea totusi intelepciunea de a nu strica, ci de a pastra si dezvolta, ceea ce s-a realizat cu atata greutate, dupa o serie intreaga de experiente tragice parcurse in trecut de tarile europene.

  8. Laci
    1.7.2016, 3:39 pm

    Ca pui de roman (și de dac) ce mă aflu, țin să vă atrag atenția că zicala citată în text, deși are sens, înseamnă altceva decât crede autorul. „Si vis pace” se traduce prin „dacă vrei cu războiul”. Corect este „si vis pacem”, cu „pace” la acuzativ, nu la ablativ! Trebuia exersata putin declinarea a 3-a…

  9. Ghita Bizonu'
    2.7.2016, 8:11 pm

    Domnule Lazea

    dvoasta si aialati europeni suneti dispusi sa imnrabacti unifprma sa luati arma in mana si sa crapati (crever) ptr Europa?
    Nu?!

  10. Mircea Scurtu USA
    3.7.2016, 3:31 am

    If you read some of the history of Europe, England always instituted itself in the role of the balance maker in Europe. Cannot exercise this role while closely involved in the EU, Germany is economically too strong. Therefore Brexit was inevitable.

    UE a fost deficitara de la inceput. Uniunea fortei de munca , uniunea pietelor, uniunea politicilor s-a taraganat din 57 pana acum. Europa a gresit incercand sa se integreze dupa modelul american. Identitatile etnnice europene sunt mult prea puternice pentru a permite stergerea lor si intrarea tuturor natiilor sub tutela puterii economice.
    EU trebuie sa abandoneze priectul de la Bretton-Woods si sa se refere mai mult la realitatile si specificitatile Europei.
    Putina imaginatie Americana nu strica dar modelul de integrare american nu este pentru Europa.

  11. Teuer
    19.7.2016, 8:03 am

    “Nu este exclus ca să existe şi alte state europene care să împărtășească această concepţie mercantilistă şi care să nu vadă în Europa altceva decât o vacă bună de muls.”

    Vorbiti aici despre Germania, sper, care profita de pe urma subevaluarii euro fata de cazul cand ar avea inca marca.

    Cand veti scrie un articol in care sa recunoasteti mercantilismul Germaniei si “reformele structurale” Harz 4 ale Germaniei din anii ’90 (adica devaluarea fortei de munca germane — pe romaneste, salarii mici fata de productivitate)?

    De asemenea, de ce Franta a respectat tratatele cu inflatia 2%, iar Germania a tinut-o foarte joasa, tragand in piept restul EZ?

    De ce nu e amendata Germania pentru excedent excesiv si agresiv (8% pe spinarea celorlati din Eurozona)?

    De ce nu vrea Germania sa faca o uniune europeana de transfer? – asa cum in SUA excedentul produs in NY este transferat federal statelor mai sarace, sa zicem Alabama.

  12. Dan Cristian
    22.9.2016, 9:18 am

    Place foarte mult articolul. Cuplat cu ideile finale ale lui Obama, respectiv suntem TOTI interconectati si fiinte umane, “our humanity” ar putea, poate, schimba mersul istoriei, care este destul de sumbru, in favoarea speciei noastre.

Lasa un comentariu


DIN ACEEASI CATEGORIE

Valentin Naumescu

Valentin Naumescu / “Ordinea post-occidentală” a lui Lavrov… Altul e pericolul

Puncte cheie: De câteva zile se scrie cu emoție și cu frenezie despre noua “ordine post-occidentală”, așa-zisul concept (cam mult spus) lansat de ministrul...Citeste mai departe »

Daniel Daianu

Daniel Dăianu / Euro și “războiul valutar”’: nu economia Germaniei este problema!

Voci din noua administratie republicana reproseaza Germaniei ca ar fi avantajata in relatiile comerciale internationale datorita unui nivel subevaluat al euro –care ar explica...Citeste mai departe »

Radu Crăciun

Radu Crăciun / Ruleta rusească a statisticilor în Balcani: povestea unui tehnocrat

 Pentru ca planuri de cheltuieli bugetare excesiv de optimiste sa para de fapt realiste este nevoie de venituri bugetare estimate in acelasi spirit. Pentru...Citeste mai departe »

Cristian Grosu

Cristian Grosu / Cei puțini și cei mulți: România iminentă și România unei lumi periculoase

Cuvântul cheie al acestor ani e ”ireversibil”. Cheie: exact ca în imn – trecerea pragului critic de la care normalitatea intră în faza de...Citeste mai departe »

Cristian Diaconescu

Cristian Diaconescu / OUG 13, protestele și statul de drept de la București: o privire de dincolo de granițe

Situaţia în România este tensionată din cauza unor proiecte de acte normative, care atât prin conţinut cât mai ales prin modalitatea de promovare au...Citeste mai departe »
Valute 234:
4.5157 lei
4.2854 lei
5.3232 lei

OPINII & EDITORIAL

Valentin Naumescu / “Ordinea post-occidentală” a lui Lavrov… Altul e pericolul

Valentin Naumescu

Puncte cheie: De câteva zile se scrie cu emoție și cu frenezie despre noua “ordine post-occidentală”, așa-zisul concept (cam mult spus) lansat de ministrul...Citeste mai departe »

Daniel Dăianu / Euro și “războiul valutar”’: nu economia Germaniei este problema!

Daniel Daianu

Voci din noua administratie republicana reproseaza Germaniei ca ar fi avantajata in relatiile comerciale internationale datorita unui nivel subevaluat al euro –care ar explica...Citeste mai departe »

Radu Crăciun / Ruleta rusească a statisticilor în Balcani: povestea unui tehnocrat

Radu Crăciun

 Pentru ca planuri de cheltuieli bugetare excesiv de optimiste sa para de fapt realiste este nevoie de venituri bugetare estimate in acelasi spirit. Pentru...Citeste mai departe »

Cristian Grosu / Cei puțini și cei mulți: România iminentă și România unei lumi periculoase

Cristian Grosu

Cuvântul cheie al acestor ani e ”ireversibil”. Cheie: exact ca în imn – trecerea pragului critic de la care normalitatea intră în faza de...Citeste mai departe »

Cristian Diaconescu / OUG 13, protestele și statul de drept de la București: o privire de dincolo de granițe

Cristian Diaconescu

Situaţia în România este tensionată din cauza unor proiecte de acte normative, care atât prin conţinut cât mai ales prin modalitatea de promovare au...Citeste mai departe »

Valentin Naumescu / Europa şi lumea se schimbă periculos. Tocmai acum derapează România?

Valentin Naumescu

Puncte cheie: Nu se putea un moment mai prost în care România să cadă în dizgrația Occidentului, pe o temă care marchează o vulnerabilitate...Citeste mai departe »

Cristi Dănileț / Ordonanța de marți noapte pe înțelesul tuturor

Cristi Danilet

Adoptare. În noaptea de 31 ian/1 febr 2017 a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 92/2017 Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 13/2017 care...Citeste mai departe »

Valentin Naumescu / „Ucenicul” în acţiune: răscolirea Americii şi a lumii. Unde duce „revoluţia” lui Trump?

Valentin Naumescu

Puncte cheie: Pe măsură ce trec zilele şi apar, una după alta, ordonanţele de la Casa Albă, se conturează tot mai clar profilul intern...Citeste mai departe »

Cristian Grosu / Mocirla statului de drept și inflexiunea istorică: Justiția, de la prestări Servicii la servicii Anticorupție

Cristian Grosu

Azi, în ianuarie 2017, România se află într-un nou – și foarte mare, poate cel mai mare – impas, care-i afectează atât funcționarea pe...Citeste mai departe »

Îndatorarea României cu încă 24-30 miliarde de euro în următorii 4 ani se joacă chiar acum

Cristian Tudorescu

Mediul economic asteapta cifrele de buget pe 2017 si estimarile de crestere economica pe care se bazeaza Guvernul. Cel mai simplu lucru este sa...Citeste mai departe »

Gabriel Biriș / Unde ducem (sau unde o duce cine-o duce) legislația fiscală?

Gabriel Biris

Printr-o mișcare fulger, în ședința de guvern de vineri, 6 ianuarie, guvernul a aprobat o ordonanță de urgență (OUG 3/2017) de modificare a Codului...Citeste mai departe »

Valentin Lazea / Următoarea provocare pentru elitele României

Valentin Lazea

Primul deceniu petrecut de România în interiorul Uniunii Europene a fost un succes incontestabil, aşa cum o arată numeroase analize recente. Chiar dacă inegalitatea...Citeste mai departe »

Andreea Paul / Nivelul sărăciei crește în România “proporțional” cu creșterea instrumentelor de asistență socială

Andreea Paul

Sărăcia extremă și sărăcia relativă, raportată la nivelul mediu de trai românesc, au crescut în România în pofida creșterii economice din ultimele două decenii....Citeste mai departe »

Cristian Diaconescu / Reorganizarea securității militare în Europa: alternativa la confruntare

Cristian Diaconescu

La iniţiativa Germaniei, 14 state europene au susţinut o declaraţie prin care solicită acordul Comunităţii Internaţionale privind iniţierea unor discuţii preliminare cu Rusia vizând...Citeste mai departe »

Radu Crăciun / Războiul secolului care ne va defini viitorul

Radu Crăciun

Traim intr-o lume din ce in ce mai complexa, mai agitata, mai instabila si mai impredictibila. In ultima instanta, din ce in ce mai...Citeste mai departe »

Guvernare cu faţă umana

Cristian Grosu

Cristian Grosu / Doru exportatoru și Constituția lui Doru. Și viața lui Doru în țara lui Doru

N-am să uit niciodată privirea lui Doru (personaj real), în acel miez de zi din acel miez de vară din 1999. Luciditatea sadică cu...Citeste mai departe »

De interes

sigle Centrul de Resurse Juridice Centrul Român de Politici Europene Expert Forum Institutul pentru Politici Publice Pro Democrația România Curată Societatea Academică Română