Sunt câţiva ani de când susțin – cu argumente – că cel mai important factor pentru o inserție de succes a unui stat în zona euro nu este convergența nominală, nici cea reală, ci convergența culturală.
Am găsit o confirmare strălucită a acestei teze în lucrarea „Sfârșitul Europei. Dictatori, demagogi şi noul ev întunecat” de James Kirchick (Polirom , 2018). Capitolul intitulat „Grecia: de la polis la populiști” prezintă câteva reflecții care ar trebui să ne pună pe gânduri.
Este suficient ca în unele pasaje să înlocuim termenii „Grecia”/ „grecii” cu „România”/ „românii” pentru a vedea ce pericole ne pasc în interiorul zonei euro dacă nu are loc o schimbare radicală de comportament.
Câteva citate vor fi edificatoare în acest sens:
Despre sistemul de valori
“În centrul crizei [Greciei] stă incapacitatea – la toate nivelurile societății – de a îmbrățișa modernizarea.”
„Concepția occidentală asupra statului ca arbitru imparțial, care distribuie în mod corect resursele publice prin consens şi care implementează politici vizând generarea pe termen lung a cât mai mult bine pentru cât mai mulți oameni, este străină [Greciei]. Conform perspectivei predominante, acceptată deopotrivă de susţinătorii aşa-ziselor ‹‹dreapta›› şi ‹‹stânga›› ale spectrului politic, statul e o vacă bună de muls şi trebuie acaparat de către clanurile politice, ca să poată împărți privilegii exclusiv clienților proprii.”
„Takis S. Pappas, politolog grec, identifică trei componente centrale ale populismului…..: suspiciunea faţă de pieţe, ostilitatea faţă de străini şi o lipsă de respect faţă de instituții.”
„Scriitorul Petros Markaris comenta….‹‹Societatea [greacă] nu știe ce înseamnă consensul. Nu cunoaște nici consensul, nici compromisul, ci numai tabăra, poziționarea ostilă faţă de celălalt››”
„Promițând să elimine reformele, ministrul educației a declarat că ‹‹excelența este o ambiție nesănătoasă››”.
Despre relația cetățeanului cu statul
„De zeci de ani, [Grecia] are o forţă de muncă imensă angajată în sectorul public şi susține un sistem generos de servicii sociale, înregistrând totodată unele dintre cele mai mari rate ale evaziunii fiscale din lumea dezvoltată.”
„[Grecii] au respins partidele tradiționale pentru că amândouă consimțiseră să reducă treptat…..politicile de tip ‹‹cheltuiește şi nu impozita›› cu care se obișnuise electoratul lor.”
„Chiar dacă ….[Grecia] este omogenă din punct de vedere etnic, neîncrederea socială şi corupția generalizate au încurajat o atmosfera în care……cetățenii considerau că e permis ‹‹să iei cât de mult poți, dacă ţi se pare că alții fac la fel››”.
„Atena şi-ar putea susține mai uşor sectorul de stat mare şi îmbelșugat dacă [grecii] şi-ar plăti impozitele la fel de onest ca finlandezii.”
Despre atitudinea faţă de străini şi instituţiile străine
“De asemenea, [grecii] îşi declară dorinţa de a rămâne în zona euro, dar resping măsurile bugetare impuse de folosirea monedei comune.”
“Această tendinţă de a privi apartenenţa ţării la zona euro în termeni simbolici încurajează un comportament iresponsabil atât la nivel macro, cât şi micro, [grecii] de rând şi liderii lor insistând încontinuu că Europa trebuie să se adapteze la [Grecia] şi nu invers.”
“Convingerea că au dreptul să folosească moneda euro ca orice ţară europeană, indiferent de starea economiei lor sau de corectitudinea contabilităţii lor, a creat un sentiment colectiv al îndreptăţirii care i-a făcut pe [greci] să dea vina pe oricine pentru starea gravă a ţării – investitorii străini, germanii, băncile – mai puţin pe ei înşişi.”
*
Textele de mai sus aproape că nu au nevoie de comentarii. Ca orice altă monedă, euro nu este numai un mijloc de schimb şi un păstrător al valorii, ci reprezintă simbolul unei comuniuni de idei, credinţe, aspiraţii şi comportamente la care societăţile europene dezvoltate au ajuns cu multe eforturi.
Ele – aceste idei, credinţe, aspiraţii şi comportamente – stau la baza prosperităţii lor, şi nu bucăţi de hârtie desenate.
Dacă vom fi în stare să înţelegem aceste lucruri ne va fi bine, dacă nu, nu.
