joi

28 martie, 2024

28 aprilie, 2014

UniCredit Ţiriac Bank a redus timpul de răspuns pentru analiza facilităţilor pe termen mediu şi scurt pentru o expunere de maximum un milion de lei, în beneficiul clienţilor IMM. Astfel, decizia de aprobare este dată în maximum 24 ore în cazul creditelor fără garanţii şi în maximum 72 de ore în cazul împrumuturilor cu garanţii.

“Pentru IMM este important răspunsul rapid atunci când aplică pentru o facilitate, mai ales dacă aceasta are ca destinaţie finanţarea activităţii curente. Aşa că am redus la minimum posibil timpul de analiză a dosarelor, pentru a le putea pune la dispoziţie resursele potrivite, la momentul potrivit”, a explicat Simona Lăcătuş, director clienţi IMM, Divizia Retail, UniCredit Ţiriac Bank.

Suplimentar, clienţii IMM care aplică pentru o nouă linie de credit de la UniCredit Ţiriac Bank până la 31 mai beneficiază de comision de acordare 0.


Campania se adreseaza atât clienţilor existenţi, care au deja un pachet IMM de servicii şi produse bancare din oferta curentă a băncii, cât şi celor care aplică pentru un astfel de pachet până la finalul lunii mai 2014.

Condiţii pentru a beneficia de comision de acordare 0:

  • Compania trebuie să aibă o cifră de afaceri până la 3 milioane de euro.
  • Să deţină deja sau să achiziţioneze unul dintre pachetele IMM de servicii bancare şi non-bancare Prime Executive, Prime Extra, Smart sau Easy Basic, în funcţie de nevoile companiei.
  • Să aplice pentru linia de credit până la 31 mai 2014 în orice sucursală a băncii.

Cu ajutorul liniei de credit de la UniCredit Ţiriac Bank, clientul IMM îşi poate finanţa activitatea curentă/necesarul de capital de lucru, are flexibilitate în gestionarea perioadei dintre plăţi şi încasări şi asigură companiei fondurile de care are nevoie pentru a acoperi plăţile urgente înainte de încasarile estimate.

Despre pachetele IMM Prime Executive, Prime Extra, Smart şi Easy Basic:

  • Au un cost lunar fix
  • Cuprind atât produse clasice (conturi şi carduri) cât şi servicii tip Business Net, Info SMS, Direct Debit.

Articole recomandate:

Etichete: , ,

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: