joi

25 aprilie, 2024

23 octombrie, 2014

Parlamentul din Ungaria a pregătit un amendament legislativ care ar permite construcţia gazoductului South Stream pe teritorul ţării fără să fie nevoie de consultarea Uniunii Europene sau a altor instituţii internaţionale, relatează Portfolio.hu, citat de Mediafax.

Nu este prima ţară care procedează astfel. Bulgaria, un alt stat în care influenţa Rusiei este puternică, la fel ca în Ungaria, a recurs la aceeaşi soluţie.

La începutul acestui an, presa bulgară  publica o scrisoare confidenţială a Gazprom către guvernul de la Sofia.


Gigantul energetic rus ar fi dictat formulările legislative care privesc contrucţia gazoductului South Stream. Guvernul bulgar a stabilit că sectorul bulgăresc din South Stream este doar „o simplă bucată de legătură”, pentru a-l sustrage din jurisdicţia reglementărilor europene şi a intrat astfel în conflict cu Comisia Europeană.

Amendamentul la legea din Ungaria ar permite începerea construirii South Stream

Comisia pentru economie a Parlamentului de la Budapesta, condusă de Antal Rogan, şeful grupului parlamentar al Fidesz, a redactat o propunere de amendament care ar permite începerea construcţiei South Stream în pofida rezervelor şi obiecţiilor Uniunii Europene, susţine presa ungară.

Amendamentul prevede ca orice companie de gaze care nu este operator al unor sisteme de transport al gazelor (transmission system operator – TSO) să nu fie obligată să respecte reglementările la care este supus un astfel de operator.

Reglementările prevăd că aceşti operatori nu pot decide singuri construcţia unei conducte majore fără aprobări internaţionale, întrucât planurile naţionale de dezvoltare trebuie armonizate şi verificate.


Companiile TSO pot începe proiecte care sunt incluse într-un plan de dezvoltare pe termen de 10 ani. Mai mult, odată aprobat planul, proiectele de dezvoltare trebuie puse în practică.

Această regulă nu este întâmplătoare, în condiţiile în care gazoductele mari sunt întotdeauna transfrontaliere, proiecte uriaşe care influenţează situaţia geopolitică, fiind esenţial ca statele participante să aibă poziţii comune.

Dacă amendamentul din Parlamentul ungar va fi aprobat, atunci orice companie de gaze ar avea dreptul să construiască conducte de gaze în Ungaria, în baza unui acord din partea Biroului Ungar pentru Energie. În acest caz, diferitele organisme internaţionale de coordonare nu ar avea vreo jurisdicţie.

Amendamentul propus nu menţionează un proiect anume, dar singurul aflat pe agendă în acest moment este South Stream, a cărui construcţie poate fi începută de Ungaria doar dacă sunt ocolite organizaţiile internaţionale.

Opoziţia Comisiei Europene şi a SUA

Dacă modificarea legislativă are acest scop, atunci este de aşteptat să provoace furia Uniunii Europene şi a Statelor Unite, care au sancţionat Rusia din cauza conflictului din Ucraina, mai arată presa de la Budapesta, citată de Mediafax.

Uniunea Europeană se opune tentativelor Moscovei de a-şi extinde influenţa imperială, unul dintre mijloace fiind şi gazoductul South Stream, în actuala formă a proiectului. Comisia Europeană a adoptat o poziţie fermă în acest subiect, susţinând că nu va negocia construcţia conductei înainte de rezolvarea conflictului ruso-ucrainean.

Chiar dacă proiectul South Stream este oficial blocat, preşedintele rus Vladimir Putin a cerut aliaţilor săi să acţioneze „în spatele scenei”.

Preşedintele Gazprom Alexei Miller s-a întâlnit cu premierul Orban în luna septembrie, la Budapesta, grupul anunţând într-un comunicat că discuţiile s-au referit la aprovizionarea cu gaze a Ungariei în timpul iernii şi la proiectul South Stream, care „progresează conform planului”.

(Citiţi aici pe larg despre modul de acţiune al Gazprom în Bulgaria şi despre South Stream ca arma geopolitică a Rusiei: UE cere Bulgariei sistarea construcţiei gazoductului South Stream. Îngrijorare față de relația Bulgaria-Rusia)

decizie pe fondul tensionării relaţiilor cu Occidentul

Ultima decizie a partidului Fidesz vine pe fondul unei tensiuni crescute între Budapesta şi occident. la sfârşitul săptămânii trecute, Ambasada SUA la Budapesta a anunţat că 10 persoane apropiate premierului Viktor Orban au interdicţie de a pătrunde pe teritoriul Statelor Unite.

Este o decizie similară celei aplicate oligarhilor ruşi apropiaţi de Vladimir Putin, care – spun analiştiii – va forţa şi Europa să adopte o poziţie mai dură faţă de guvernul de la Budapesta. Iar deciziile Fidesz nu fac decât să stimuleze şi să provoace o reacţie a Uniunii Europene.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: