vineri

29 martie, 2024

26 iulie, 2017

Marea Britanie va interzice începând cu anul 2040 vânzările de autovehicule noi cu motoare care funcționează pe benzină sau motorină, au anunțat miercuri autoritățile de la Londra.

Este cea de-a doua țară care a fixat un termen limită pentru mașinile poluante, după ce ministrul francez al Mediului, Nicolas Hulot, a declarat pe 6 iulie că aceste autovehicule vor fi interzise în țara sa cel târziu în 2040.

În afara UE, Norvegia a anunțat că nu va mai permite pe teritoriul său decât vânzarea automobilelor electrice, începând cu 2025, iar India și-a declarat intenția de a face același lucru începând cu 2030.


Măsura prezentată miercuri parte dintr-o strategie complexă de combatere a poluării, elaborată sub presiunea societății civile și a instanței.

Curtea Supremă a obligat guvernul, în aprilie, să publice rapid setul de măsuri de combatere a poluării, după ce a respins două planuri anterioare și cererea executivului de a definitiva strategia după alegerile generale. Sunt circumstanțe excepționale, a explicat instanța, referindu-se la depășirea nivelurilor legale de dioxid de carbon în mai multe orașe.

Poluarea aerului are legătură cu aproximativ 40.000 de morți premature pe an în insulă.

Judecătorul Justice Garnham a folosit chiar argumentele furnizate de statisticile 0ficiale – autovehiculele diesel (care emit mai puțin dioxid de carbon, dar sunt sursa poluării cu dioxid de azot) ar avea legătură cu moartea a 25.000 de britanici anual. „Asta înseamnă peste 64 de morți pe zi”, le-a atras atenția judecătorul reprezentanților executivului din insulă, citat de The Guardian.


La termenul din aprilie al procesului intentat de către organizația nonguvernamentală ClientEarth, instanța a fixat și un termen limită pentru prezentarea măsurilor guvernamentale – 31 iulie 2017.

Strategia mai prevede că statul va cheltui în următorii trei miliarde de lire sterline pentru calitatea aeriului, sumă totală din care 255 de miliaone vor fi folosiți pentru constituirea unui fond pus la dispoziția adminsitrațiilor locale pentru a accelera măsurile de combatere a poluării provocate de motoarele diesel.

Companiile, mai ambițioase decât guvernele

Hibridul XC90, produs de Volvo, a înregistrat un succes peste așteptările companiei

Termenele asumate de Franța și Marea Britanie sunt mult prea departe fixate. Până în 2040, s-ar putea ca motoarele pe benzină și motorină să fie de mult timp istorie.

Volvo a anunțat la începutul acestei luni ceea ce șeful executiv al companiei, Håkan Samuelsson, a numit declarația “care marcheză sfârșitul motoarelor de autovehicule (ce funcționează – n. red.) cu combustie internă”.

Toate modelele noi lansate de Volvo începând cu 2019 vor funcționa parțial sau complet pe baterii.

Reamintim că hibridul XC90 produs de Volvo s-a vândut peste așteptările fabricantului.

Între 20019 și 2021 grupul va introduce cinci noi modele integral electrice și se va asigura că celelalte autovehicule pe care le va produce vor avea un motor .

De asemenea, BMW a anunțat de curând că se așteaptă ca viitorul model electric Mini E să înregistreze un succes de vânzări și a estimat că, până în 2025, între 15 și 25% din automobilele sale vândute anual vor fi electrice.

A £255 million fund is expected to be unveiled to help councils speed up local measures to deal with pollution from diesel vehicles, as part of £3 billion spending on air quality.

The measures are set to be included in a court-mandated clean air strategy the Government is due to publish on Wednesday, just days before the deadline set by the High Court.

The Government was ordered to produce new plans to tackle illegal levels of harmful pollutant nitrogen dioxide after the courts agreed with environmental campaigners that a previous set of plans were insufficient to meet EU pollution limits.

Despite government efforts to delay publication of the plans until after the general election, ministers were forced to set out the draft plans in May, with the final measures due by July 31.

It is thought ministers will also consult on a diesel scrappage scheme to take the dirtiest vehicles off the road.

Campaigners have demanded the final plans should include government-funded and mandated clean air zones, with charges for the most polluting vehicles to enter areas with high air pollution, as well as a diesel scrappage scheme.

Their calls for charging zones were backed up by an assessment published alongside the draft plans which suggested they were the most effective measures to tackle nitrogen dioxide, much of which comes from diesel vehicles.

But ministers have been wary of being seen to „punish” drivers of diesel cars, who they claim bought the vehicles in good faith after being encouraged to by the last Labour government on the basis they produced lower carbon emissions.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: