Analiză

Consumul individual efectiv al românilor a luat-o înaintea PIB/locuitor – Eurostat ne vede la 61% din media UE

România a ajuns în 2016 la 61% din nivelul de trai mediu al UE 28, potrivit indicatorului de consum individual efectiv (AIC), arată cele mai… Mai mult

19.12.2017

Chestiunea

Cu ce? România – de 10 ani ultima din UE la venituri bugetare şi prima la reducerea lor! Problemele punctuale

România a întreprins în perioada 2006 – 2016 cea mai bizară politică a fondurilor publice dintre toate statele europene, potrivit unei analize date publicităţii de… Mai mult

13.12.2017

Chestiunea

Premieră istorică, importurile lunare au depăşit 7 miliarde de euro

În pofida nivelului record al exporturilor, care au însumat 5.761 milioane euro, deficitul comercial a avansat la impresionantă cifră de 1.318,4 miliarde euro, ca urmare… Mai mult

12.12.2017

Analiză

”Cea mai mare creștere din UE”: Investiţiile pe primele trei trimestre din 2017 – la nivelul din 2012

În primele trei trimestre din 2017, investiţiile nete realizate în economia naţională au însumat  aproximativ 50 de miliarde lei, în creştere cu 3,6%, comparativ cu… Mai mult

10.12.2017

UE indică statelor membre să apeleze la tehnologia spațială pentru controlul suprafețelor agricole

de Victor Bratu 12.9.2017

Comisia Europeană va formula noi propuneri de încurajare a statelor membre să utilizeze tehnologii avansate pentru a monitoriza fermele care dețin parcele de teren agricol finanțate prin Politica Agricolă Comună (PAC), a declarat Euractiv un oficial european.

Potrivit Euractiv, monitorizarea terenurilor agricole pentru care se acordă subvenții în cadrul PAC a constituit întotdeauna ”o bătaie de cap” pentru statele membre UE, verificările desfășurate la nivel național dovedindu-se în mare măsură ineficiente.

Situația este pe cale să se schimbe, mai ales că dezvoltarea rapidă a tehnologiilor spațiale oferă acum o oportunitate unică de îmbunătățire a procesului de monitorizare și de simplificare a procedurilor, declară oficiali europeni.

Un purtător de cuvânt al Comisiei Europene a declarat că responsabilii PAC s-au dovedit foarte deschiși la ideea de a utiliza noi tehnologii ca mijloc de îmbunătățire al managementului resurselor PAC.

”Suntem conștienți și că utilizarea inteligentă a aplicațiilor mobile, a fotografiilor aeriene și a programelor open source pot reduce povara controalelor”, afirmă oficialul european.

UE cheltuie aproximativ 40% din bugetul său pe subvenții agricole, dar banii nu merg întotdeauna acolo unde ar trebui. În mai 2017, Curtea Europeană a Auditorilor a evidențiat necesitatea îmbunătățirii modului în care se distribuie subvențiile agricole.

”Analizăm în prezent posibilitatea de a introduce noi propuneri menite să stimuleze statele membre să integreze noi tehnologii în sistemele naționale de control”, afirmă sursele Euractiv, care precizează că autoritățile naționale pot fi instruite să utilizeze, de exemplu, imaginile Sentinel furnizate de programul european Copernicus.

Programul Copernicus este destinat să ajute la implimentarea și monitorizarea politicilor europene la nivel național și regional.

”În viitorul apropiat, monitorizarea parcelelor prin componenta Sentinel ar putea să înlocuiască definitiv controalele clasice făcute la fața locului”, afirmă purtătorul de cuvânt al Comisiei.

Mergeți în homepage ›

Publicat la data de 12.9.2017

Lăsați un comentariu


Stiri

Declarația 600: Ministrul Finanțelor și șeful ANAF au fost convocați la Comisia economică din Senat

Razvan Diaconu

Ministrul de Finanţe şi şefa ANAF au fost invitaţi în Parlament săptămâna viitoare, anunță Digi 24. Preşedintele Comisiei Economice din Senat, Daniel Zamfir, vrea ca… Mai mult

Stiri

Moașa Ordonanței 13 se întoarce în guvern: procurorul Oana Hăineală este noul şef al Corpului de Control al Ministerului Justiţiei

Vladimir Ionescu

Procurorul Oana Hăineală este noul şef al Corpului de Control al Ministerului Justiţiei, anunță Mediafax, care a obținut confirmarea informației chiar de la magistrat. Ministrul… Mai mult

Stiri

Marius Nica, ministru delegat pentru Fonduri Europene, a demisionat

Razvan Diaconu

Ministrul delegat pentru Fonduri Europene Marius Nica a decis să-şi înainteze demisia după trei luni de mandat, el explicând că decizia a fost luată având… Mai mult

Stiri

Părinţii poliţistului Bogdan Gigină cer urgentarea soluţionării dosarului morţii fiului lor

Victor Bratu

Părinţii poliţistului Bogdan Gigină (foto), decedat în urma unui accident rutier în timp ce făcea parte din coloana oficială a fostului ministru Gabriel Oprea, au… Mai mult

Stiri

Cursul – nivel istoric: euro trece, în premieră, pragul de 4,66 lei

Adrian N Ionescu

Euro s-a apreciat vineri până la 4,6614 lei, potrivit cursul mediu calculat de Banca Națională a României (BNR). Este cea mai mare valoare a cursului… Mai mult

Stiri

Conducerea Transgaz aprobă asocierea cu o companie spaniolă pentru a participa la privatizarea DESFA din Grecia

Vladimir Ionescu

Adunarea Generală Extraordinară a Acţionarilor Transgaz a aprobat asocierea cu Regasificadora del Noroeste în vederea participării în etapa a doua a procesului de achiziţie a… Mai mult

Stiri

Decizii CCR: Probele obținute nelegal în procese penale se exclud din dosar, refuzul accesului la informații clasificate trebuie să aparțină unui judecător

Vladimir Ionescu

Plenul Curții Constituționale a luat în dezbatere joi două excepții de neconstituționalitate ridicate asupra unor prevederi conținute de Codul de procedură penală pe care le-a… Mai mult