joi

18 aprilie, 2024

1 februarie, 2018

Comisia Europeană (CE) a lansat joi Observatorul şi forumul UE privind tehnologia blockchain, cu sprijinul Parlamentului European, un hub menit să concentreze informaţii, să monitorizeze şi să analizeze tendinţele în domeniul tehnologiei blockchain.

În urma dezbaterilor și analizelor încurajate de proiect urmează să se propună și „soluţii la provocările care apar şi vor examina potenţialul socioeconomic al tehnologiei blockchain”, potrivit unui comunicat al CE.

„Dorim să mobilizăm capitalul valoros de competenţe al Europei şi să profităm de excelenţa întreprinderilor nou înfiinţate europene pentru a deveni o regiune care să servească drept exemplu la nivel mondial, o regiune care va dezvolta tehnologia blockchain şi va investi în utilizarea la scară largă a acesteia, a declarat Andrus Ansip, vicepreşedintele CE pentru piaţa unică digitală.


Proiectul lansat joi trebuie să ajute „Europa să exploateze noile oportunităţi oferite de tehnologia blockchain, să dezvolte competenţele şi să se impună ca lider în acest domeniu”, mai spune documentul citat.

De altfel, Comisia Europeană își propune să și finanțeze, cu până la 340 de milioane de euro, proiecte în blockchain prin programele de cercetare ale Uniunii Europene PC7 şi Orizont 2020, care au debutat încă din 2013.

„Observatorul şi forumul UE vor permite cooperarea transfrontalieră privind cazurile de utilizare practică, reunindu-i în cadrul său pe cei mai buni experţi din Europa şi oferind un forum deschis pentru:

  • experţii din domeniul tehnologiei blockchain,
  • inovatori, cetăţeni și părţile interesate din sector,
  • autorităţile publice,
  • autorităţile de reglementare şi de supraveghere,

în care aceştia vor putea discuta şi vor putea dezvolta noi idei care să le permită să înveţe, să coopereze şi să contribuie în mod deschis, se arată în comunicatul forului comunitar”, spune comunicatul CE.


Observatorul şi forumul UE privind tehnologia blockchain vor promova actorii europeni din sector şi vor consolida cooperarea Uniunii Europene cu diversele părţi interesate implicate în activităţi de tip blockchain.

Un progres numit blockchain

Tehnologiile blockchain stochează blocuri de informaţii ce sunt distribuite la nivelul unei întregi reţele, și sunt considerate a reprezenta un progres major în domeniu, întrucât asigură un nivel ridicat de trasabilitate şi securitate a tranzacţiilor economice online.

Comisia Europeană estimează că aceste tehnologii vor avea un impact semnificativ asupra serviciilor digitale şi vor transforma modelele de afaceri dintr-o gamă largă de domenii, cum ar fi sănătatea, asigurările, finanţele, energia, logistica, gestionarea drepturilor de proprietate intelectuală şi serviciile guvernamentale.

„Comisia Europeană doreşte să pornească de la iniţiativele existente, să se asigure că acestea pot funcţiona la nivel transfrontalier, să consolideze competenţele şi să abordeze provocările create de noile paradigme generate de tehnologia blockchain (cum ar fi dezintermedierea, încrederea, securitatea şi trasabilitatea din faza de proiectare)”, spune documentul citat.

Oficialii europeni așteaptă de la tehnologiile de tip blockchain „reducerea costurilor, sporind totodată încrederea, trasabilitatea şi securitatea. Aceste tehnologii au un potenţial enorm de a face mai sigure tranzacţiile sociale şi economice online, asigurând protecţia împotriva unor eventuale atacuri şi eliminând necesitatea unui intermediar”, a declarat vicepreşedintele pentru piaţa unică digitală, Andrus Ansip.

La rândul său, comisarul responsabil cu economia şi societatea digitală, Mariya Gabriel, a afirmat: „Consider că tehnologia blockchain rescrie regulile jocului şi îmi doresc ca Europa să fie unul dintre actorii-cheie care o dezvoltă. Trebuie să creăm un mediu propice în acest sens – o piaţă unică digitală pentru tehnologia blockchain, care să aducă beneficii tuturor europenilor, şi nu un mozaic de iniţiative disparate. Observatorul şi forumul UE privind tehnologia blockchain reprezintă un pas important în această direcţie”.

Inovatorii şi întreprinzătorii europeni oferă deja soluţii bazate pe tehnologia blockchain. Actori importanţi din sectoarele tradiţionale, de exemplu, băncile, societăţile de asigurări, bursele de valori, societăţile de logistică etc., sunt implicaţi în proiecte-pilot în domeniu.

Multe state membre au anunţat iniţiative în acest sens, intenţionând să consolideze utilizarea tehnologiei blockchain.

ConsenSys, un actor de talie mondială implantat acum solid în Europa, a fost selecţionat ca partener pentru a sprijini acţiunile de comunicare cu publicul larg ale Observatorului în Europa, în urma unei cereri de oferte lansate anul trecut.

„Ca membru important al comunităţii blockchain, ConsenSys va aduce un angajament ferm faţă de dezvoltarea tehnologiei blockchain, competenţe solide în domeniu şi legături cu ecosistemul blockchain global, precum şi o abordare antreprenorială în ceea ce priveşte cooperarea cu părţile interesate şi experţii în domeniu din UE şi din întreaga lume.

ConsenSys va lucra îndeaproape cu serviciile Comisiei pentru a gestiona activitatea Observatorului şi forumului UE”.

Comisia Europeană doreşte să ofere mai multă vizibilitate actorilor din domeniul tehnologiei blockchain şi să se bazeze pe iniţiativele existente, să consolideze competenţele în domeniu şi să abordeze provocările create de noile paradigme generate de tehnologia blockchain, cum ar fi sprijinirea sectorului industrial din UE, îmbunătăţirea proceselor economice şi crearea unui mediu favorabil pentru noile modele de afaceri.

Observatorul şi forumul UE privind tehnologia blockchain au fost create ca un proiect-pilot al Parlamentului European, propus de deputatul PE Von Weizsacker, şi au drept scop sprijinirea activităţii Comisiei în domeniul tehnologiei financiare (fintech).

Fintech constituie una dintre priorităţile de politică ale Comisiei Europene, având în vedere faptul că poate juca şi va juca un rol decisiv în atingerea obiectivelor legate de dezvoltarea pieţei unice, a uniunii bancare, a uniunii pieţelor de capital şi a serviciilor financiare de retail.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: