vineri

19 aprilie, 2024

18 aprilie, 2017

Autoritatea Bancară Europeană (EBA) şi Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) urmează să organizeze câte un „concurs de frumusețe”, în următoarele săptămâni, pentru posibilele noi sedii din capitalele europene care vor să le găzduiască, scrie The Observer, citat de Deutsche Welle.

EBA și EMA vor fi mutate din Londra mai curând decât ar fi de așteptat, inclusiv ca o formă de represalii  la abordarea agresivă a Marii Britanii a negocierilor privind relațiile acesteia cu Uniunea Europeană, după Brexit.

Negociatorul șef al UE pe tema Brexit și-a exprimat speranța că agențiile europene își vor afla noile locații în iunie 2017.


Astfel, „UE va provoca Marii Britanii o dublă umilinţă prin mutarea sediilor celor două instituţii”, susţine The Observer.

Graba a devenit mare, având în vedere că durata totală a negocierile UE – Marea Britanie este stabilită la doi ani, din momentul 29 martie, în care Marea Britanie a depus formal scrisoarea de despărțire e UE.

Pentru Autoritatea Bancară Europeană (EBA) se luptă centrele financiare Amsterdam, Frankfurt, Luxemburg, Milano, Paris şi alte câteva.

Majoritatea analiștilor consultaţi de Deutsche Welle cred că statutul de centru (hub) financiar global este amenințat și, în general, Brexit se va transforma în Brexodus.


Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) a anunțat, la rândul său, că reprezentanţii guvernelor sau ai unor mari oraşe din 21 de țări, printre care și România, şi-au exprimat interesul pentru a găzdui agenţia. Concurenții României sunt Austria, Belgia, Croaţia, Cipru, Cehia, Danemarca, Finlanda, Franţa, Germania, Grecia, Ungaria, Irlanda, Italia, Malta, Olanda, Portugalia, Slovacia, Slovenia, Spania şi Suedia. EMA a precizat că, deocamdată, nu este clar dacă toţi cei care şi-au manifestat interesul vor depune şi o ofertă formală.

Dintre celelalte Autorității europene se mai remarcă European Insurance And Occupational Pensions Authority (EIOPA), găzduită de Frankfurt pe Main, European Securities And Markets Authority (ESMA) de la Paris, European Chemicals Agency (ECHA) din Helsinki.

Existenţa unei agenţii europene creşte prestigiul capitalei şi țării care o găzduiește, face mai ușoară comunicarea acesteia și înlesnește demersurile diplomatice, dar aduce și avantaje economice pentru economia locală, de la chirii până la hoteluri şi organizarea de evenimente.

Autoritatea Bancară Europeană (EBA) a fost înfiinţată în 2011 ca reacţie la criza financiară globală. Operează ca un reglementator pan-european care elaborează şi coordonează legislaţia în domeniul bancar la nivelul blocului comunitar.

Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) este considerată omologul european al temutei US Food and Drug Administration. Supervizează siguranţa medicamentelor vândute în Uniunea Europeană, o piaţă de peste 500 de milioane de consumatori. Cu aproape 900 de angajaţi, un buget de 322 milioane de euro pe an şi totodată capabilă să strângă anual 36.000 de experţi la reuniunile sale, Agenţia Europeană a Medicamentului este cea mai mare instituţie UE găzduită în prezent de Marea Britanie şi o ţintă atractivă pentru mai multe oraşe de pe continent.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: