duminică

21 aprilie, 2024

13 mai, 2017

Peste 800 de delegaţi şi 200 de invitaţi participă sâmbătă la Congresul Uniunii Democrate a Maghiarilor din România, la Zalău. Congresul UDMR a fost convocat pentru a modifica statutul Uniunii şi pentru a decide politicile strategice pe care le va urma formaţiunea în următorii doi ani.

Preşedintele Klaus Iohannis a adresat participanţilor la Congresun mesaj în care afirmă că apreciază dorinţa Uniunii de a deveni cea mai modernă organzaţie politică din România şi speră ca acest lucru să relanseze competiţia între partide pentru cine serveşte mai bine interesul cetăţenilor.

De cealaltă parte, premierul Grindeanu a transmis UDMR invitația de a fi parteneri în programul de dezvoltare a infrastructurii și de adoptare în Parlament a proiectului care vizează creșterea veniturilor în domeniul public, iar Liviu Dragnea, prezent la Zalău, a adresat invitația ca cele două formațiuni politice să lucreze împreună pentru proiectul următorilor 100 de ani.

Proiectele UDMR


Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a prezentat delegaţilor mesajul de deschidere a lucrărilor, raportul politic de activitate şi documentul strategic care va fi supus aprobării Congresului.

E vorba de un proiect de modificare a Statutului formaţiunii, cea mai importantă fiind introducerea unei cote obligatorii de 15% de reprezentare a femeilor în structurile judeţene şi centrale ale UDMR.

În momentul de faţă, 18% dintre deputaţii Uniunii sunt femei, însă niciuna nu este membră a grupului de la Senat.

Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat sâmbătă că își asumă responsabilitatea de a facilita procesul de revenire la normal a relațiilor dintre România și Ungaria, el considerând că aceste relații au fost afectate în ultima vreme.

(Descărcați AICI documentul strategic al UDMR)


În plus, un document care urmează să fie adoptat la cel de-al 13-lea congres al formațiunii conține câteva dintre punctele prevăzute în strategia UDMR:

  • autonomie regională
  • o nouă Constituție a României
  • contract social cu majoritatea românească
  • folosirea oficială a limbii maghiare în comunități care au cel puțin 10 la sută din populație constituită din etnici maghiari
  • permisiunea de folosire a simbolurilor secuiești pe teritoriul României
  • administrație publică în limba maghiară

Mesajul președintelui Iohannis…

”Toate partidele româneşti ar trebui să aibă o viziune, strategii, programe, politici publice pentru ţară, dar şi energie, hotărâre şi responsabilitate pentru a le pune în practică atunci când se află la putere. Sper ca exerciţiul dumneavoastră de astăzi să fie imitat şi de celelalte partide parlamentare. V-aţi propus să construiţi cea mai performantă şi modernă organizaţie politică din România şi vă doresc să reuşiţi. Şi mi-aş dori ca şi celelalte partide politice să intre în această competiţie de a deveni cu adevărat reprezentative, moderne şi performante. Mi-aş dori să relansaţi astfel cursa pentru cine serveşte cât mai bine interesul public şi interesul cetăţenilor, o cursă pentru cine propune pentru funcţii publice oameni cât mai integri, mai profesionişti şi mai dedicaţi ţării şi comunităţilor lor”, se arată în mesajul prezentat delegaţilor de la Congres de către consilierul prezidenţial Laurenţiu Ştefan.

Potrivit News.ro, Şeful statului a elogiat contribuţia UDMR la consolidarea democraţiei româneşti şi promovarea toleranţei. ”UDMR a reprezentat cu succes de-a lungul acestor ani comunitatea maghiară, participând în acelaşi timp la guvernare alături de toate partidele importante ale României. Prezenţa în Parlament şi colaborarea cu celelalte forţe politice au condus, de la Revoluţie încoace, atât la promovarea intereselor maghiarilor din România, cât şi la consolidarea democratică şi la integrarea euro-atlantică a ţării noastre”, susţine Iohannis.

El a amintit şi faptul că sunt domenii în care România a progresat puţin în perioada postrevoluţionară, precum reforma administraţiei publice, descentralizarea, infrastructura şi renaşterea satului.

”Ştiu că ce este valabil în Suceava, este valabil şi în Covasna, Harghita, Mureş, Sălaj, Bihor, Satu Mare, şi în Teleorman, Olt, Dâmboviţa sau Brăila. Este un crez pe care îl voi repeta mereu, apăsat, şi în baza lui vă invit  să ne implicăm cu toţii într-un efort comun pentru a contura viitorul României şi a schimba faţa comunităţilor în care trăim”, a mai afirmat Iohannis.

… și oferta PSD

”Apreciez că UDMR, alături de partidele democratice din România, poate participa la construcția unui proiect nou, pentru România, pentru următoarea sută de ani. La anul vom sărbători împreună Centenarul. Dincolo de rănile istoriei sau de abuzurile unor regimuri profund nedemocratice, avem o istorie comună, mai ales aici, în Transilvania, care a însemnat conviețuire pașnică, prietenie și solidaritate între oameni, dacă ne uităm la nivel comunităților. Chiar dacă politica învrăjbește, și învrăjbește, mai ales în campaniile electorale, vă invit să fim raționali și pragmatici și să discutăm aici problemele noastre, aici în țară, pe care să le rezolvăm împreună. (…) Dacă vom accepta strategiile de dezbinare, unele construite chiar în interiorul țării, avem șanse să pierdem unele lucruri pe care le-am clădit împreună, și cu greu, și cred că cel mai important lucru pe care trebuie să nu îl pierdem este încrederea între maghiari și români. Vă invit ca, la 100 de ani de la crearea statului român modern, să lucrăm împreună pentru proiectul următorilor 100 de ani”, a declarat Liviu Dragnea, sâmbătă, la Congresul UDMR, care se desfășoară la Zalău.

Mesajul premierului a fost citit, în deschiderea Congresului UDMR, de către Molnar Zsolt, consilier al prim-ministrului, anunță Agerpres.

„Guvernul pe care îl conduc, prin programul de guvernare, și-a asumat rolul de a dezvolta România și de a oferi tuturor cetățenilor un trai mai bun. În acest sens vă invit să ne fiți parteneri în acel amplu program de dezvoltare a infrastructurii, prin care vrem să finanțăm modernizarea localităților din România. Totodată, ne-am asumat și un proiect de creștere a veniturilor în domeniul public și sunt convins că prin acest demers vom putea îmbunătăți viața de zi cu zi a milioane de familii din România. Rog și aici susținerea UDMR pentru a trece cât mai rapid acest proiect în Parlamentul României”, a transmis premierul.

În context, șeful Executivului a spus că așteaptă propunerile reprezentanților UDMR la toate nivelurile administrației publice.

”Pentru continuarea dezvoltării economice știm bine că avem nevoie de o nouă generație de antreprenori și specialiști, de aceea Guvernul susține tinerii fermieri și înființarea de business-uri de către tineri. Mă aștept să încurajați și tinerii de etnie maghiară să aplice în număr cât mai mare la aceste programe. Vă invit să continuăm dialogul și vă rog să ne prezentați propunerile dvs la toate nivelurile administrației publice. România se află într-o perioadă de dezvoltare care se va accelera și vă invit să fim parteneri în acest demers”, a subliniat Grindeanu.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Acest text se adresează în primul rând tinerilor, adică celor

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: