duminică

17 martie, 2024

22 septembrie, 2017

Incertitudinile privin efectele Brexit sporesc îngrijorările firmelor europene din Marea Britanie şi 15% dintre acestea îşi vor muta complet activitatea în UE, potrivit unui sondaj al UBS, realizat pe un eșantion de 1.200 de executivi de top din mari companii.

„43% din firmele (care provin) din Zona Euro se așteaptă să-și reducă puternic capacitatea din Marea Britanie, ca rezultat al Brexit, 15% anticipează că se vor retrage complet şi 28% vor muta o mare parte din activitatea lor”, spune studiul UBS, citat de Financial Times.

Aproape o treime (32%) dintre companiile care se relochează vor prefera ţările dine Europa Centrală şi de Est (ECE) membre ale UE şi 46% – ţările din Zona Euro, potrivit studiului citat.


În consecinţă, 35% dintre firme îşi opresc şi investiţiile în Marea Britanie și vor „pleca repede”, iar 32% le vor reduce semnificativ, potrivit propriilor estimări din luna august, proproporțiile fiind în creștere de la 32%, respectiv 8%, conform așteptărilor din primul trimestru.

Băncile, asigurătorii și alte instituții financiare din Marea Britanie ar putea transfera, în primă fază, aproximativ 10.000 de locuri de muncă în afara țării, dacă Londra pierde accesul la piața UE, potrivit unui sondaj Reuters, citat de Business Insider.

Totodată, estimările privind locurile de muncă puse în pericol de un Brexit dur sunt foarte diferite: între cîtvea zeci de mii și peste 200.000.


Articole recomandate:

Etichete: , , ,

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Economia României a suferit în ultimul deceniu unele dintre cele

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: