Tu, boule de la „privat”

Ştiti de ce ajuns Grecia în situaţia în care a ajuns?

Din două motive:

1. Vreme de zeci de ani, guvernele lor s-au comportat exact precum guvernele României din ultimii 20 de ani. Populism, salarii mărite fără acoperire în economia reală pentru cei „de la stat” – care sunt masă electorală compactă şi – în general, „măriri” până când s-a ajuns în situaţia (specifică şi României până când guvernul Boc a admis – ultimul de pe planetă – că e criză) ca un salariat plătit din contribuţii să câştige mai mult decât contributorul (aşa era în 2009).
Celor care spun că, totuşi, guvernele Boc „au avut curajul politic” să taie lefurile la bugetari şi „să ia măsurile  nepopulare” de scădere a deficitului bugetar: asta a fost condiţia finanţatorilor FMI, Banca Mondială şi Uniunea Europeană – fără aceste măsuri nu vedeam nici un eurocent.

2. Aflat în plină criză, guvernul de la Atena a catadicsit la un plan de salvare abia după presiunile internaţionale (e drept că atunci când străinii îţi pun ordine în buget costurile sunt de zeci de ori mai mari decât salvarea „în regie proprie” – dar asta-i altă discuţie). Recomand un articol, AICI, scris de un grec despre Grecia lui. Iar când guvernul a decis, în fine, să întreprindă şi altceva decât păcălelile obişnuite, s-a mişcat încet, nu cumva sa turbure coteriile politice şi să-i  treacă la regim de „privat” pe slujbaşii de la stat. Adică exact cum fac domnul Emil Boc şi guvernul său.

Acum, în România: nu poţi da vina la infinit pe criză şi pe conjunctura internaţională decât după ce ai epuizat toate măsurile de a-i minimiza efectele. Iar pentru asta nu era nevoie nici de „viziune”, nici să revoluţionezi teoria economică. Scriam aici cum domnul Emil Boc a ratat, în ultimele 6 luni, cele două mari (şi singure şi sigure) oportunităţi de-a aduce bani în economie. Investiţiile (negociate, în premieră, cu FMI, să se treacă încă din primul trimestru) şi Fondurile europene.

N-au făcut-o nici pe una, nici pe cealaltă. Nici n-ar fi avut vreme să vadă de economie: legea de confiscare a averilor a trebuit transformată în modificarea Constituţiei, regionalizarea a trebuit să fie folosită în disputele cu UDMR, iar la dezvoltare – n-avem bani, dar bine că are doamna Elena Udrea frunză. E drept: Manuel Barroso îi scrie exasperat domnului Boc – dar cu fandoseli din astea suntem obişnuiţi încă de pe vremea lui Nicolae Văcăroiu, şi uite că trăim!

Aşa stând lucrurile, la ora la care vorbim, Emil Boc, Traian Băsescu, românii lor şi ungurii lui Kelemen Hunor ar trebui să stea zi-noapte în şedinţe şi să nu plece acasă dimineaţa decât dacă au găsit o soluţie fezabilă şi pentru fondurile europene, şi pentru investitii. În trei zile ar trebui înfiinţat un minister al fondurilor europene (aşa cum au alţii – polonezii, bulgarii, ungurii – nu avem de inventat apa caldă), care să treacă la lucru din a patra zi. Ministerul trebuie trecut prin Parlament? OK – doar avem preşedinte jucător: convocăm Parlamentul în sesiune extraordinară – e vorba de economia României, de multe miliarde de euro în condiţiile în care desfiinţăm spitale ca să economisim câteva amărâte de zeci de milioane. Dar nu: ei au impresia că or să piardă alegerile din cauza lui Funeriu…

Căci lumea a intrat deja în vacanţă: zâmbetele de vară ale celor care mai mişună încă pe culoarele Guvernului şi Parlamentului te îndeamnă şi pe tine să o laşi mai moale – mai o şedinţă de guvern, mai una de coaliţie unde vin slujbaşii mai mărunţi, mai o discuţie, mai o negociere, mai unul mic şi negru în cerul gurii la vreun tocşou – de ce să ne grăbim, mai e vreme până la toamnă când ne-om apuca, nu-i aşa, tot de Constituţie şi regionalizare.

Aşa fac ei, la stat. Dar tu, boule din „privat”, ştii că ai muri în câteva săptămâni dacă ţi-ai conduce afacerea aşa cum conduc ei ţara. Tu ai câştigat fonduri europene, ai dat demult drumul la proiect, dar nu vezi banii pentru că pe traseul lor spre tine stau aceşti slujbaşi relaxaţi şi împăciuitori. Tu vii de acasă, din vacanţă, de lângă copii, din vizită, de lângă soacră, de oriunde, la orice oră – atunci când angajatorul te cheamă că se scufundă barca şi că în 48 de ore trebuie găsită şi implementată soluţia. De ce? Pentru că la tine, în anonimatul „privatului”, ai în fişa postului nu să bifezi şedinţe şi „să le-o tragi la gioale” celorlalţi, la televizor, ci să rezolvi problema. Altfel mori sau zbori.

Cine judecă aşa? Ai crede, poate, că avocaţii tăi de strânsură de astăzi (din opoziţie) sar să pună presiune pe un guvern aflat pe muchie de cuţit şi că vor articula ceva cât de cât logic şi de bun simţ – altceva, adică, decât blocarea Parlamentului. Dar zâmbetul de adolescent pe viaţă al domnului Ponta şi umoarea zăltată a domnului Antonescu te liniştesc brusc: ei ar vrea să ieşi tu în stradă să dai jos guvernul, ca să şi-l pună ei pe-al lor…

Dar de unde ai avea tu timp şi minte ca să ieşi în stradă?