vineri

19 aprilie, 2024

13 iunie, 2017

Consiliul de Administraţie al operatorului sistemului național de transport de gaze naturale – Transgaz (TNG) a aprobat declanşarea procedurii de selecţie a directorului general şi directorului economic, în conformitate cu prevederile OUG nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, potrivit unui raport trimis la Bursa de Valori Bucureşti (BVB).

„Procedura de selecţie va fi desfăşurată de Consiliul de Administraţie, împreună cu membrii Comitetului Consultativ de Nominalizare şi Remunerare, fără implicarea vreunui expert independent specializat în recrutarea resurselor umane”, se menţionează în raport.

Petru Ion Văduva a renunţat în mai, „ din motive personale”, la funcţia de director general, calitate care a încetat de drept la data de 3 iunie 2017, dar continuă mandatul de administrator neexecutiv, conform hotărârii adunării generale a acționarilor.


Până la finalizarea procedurii de selecţie conform OUG nr.109/2011, funcţia de director general va fi asigurată interimar de Ion Sterian.

Valoarea de piață a TNG  (capitalizarea bursieră) este de aproape 5,23 miliarde de lei, la prețul actual de 440 lei / acțiune. Compania distribuie un dividend brut de 46,33 lei/acțiune, randmanetul dividendului la prețul curent fiind de 10,43%, de circa 10 ori mai mare decât dobânda medie anuală la depozitele bancare. Dividendele vor fi distribuite până la sfârșitul anului.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: