joi

18 aprilie, 2024

26 ianuarie, 2018

Transelectrica (TEL), operatorul rețelei naționale de electricitate, va primi o finanţare nerambursabilă de 27 milioane de euro de la Comisia Europeană, pentru construirea liniei electrice de 400 kV Cernavodă – Stâlpu.

Linia va contribui la creşterea capacităţii de interconexiune dintre România şi Bulgaria şi la integrarea energiei eoliene din zona Dobrogei, potrivit unui raport al companiei, trimis la Bursa de Valori București (BVB).

„Construirea acestei linii este necesară, ţinând cont de perspectivele de dezvoltare a parcului de producţie din zona Dobrogei. Linia de 400 kV Cernavodă – Stâlpu va avea o lungime de circa 160 de kilometri, iar pentru punerea ei în funcţiune este necesară construirea staţiei 400 kV Stâlpu şi extinderea staţiilor Cernavodă şi Gura Ialomiţei. Conform Planului de Dezvoltare pe 10 ani al CNTEE Transelectrica SA, LEA 400kV Cernavodă-Stâlpu va fi finalizată în anul 2020”, potrivit sursei citate.


Proiectul liniei Cernavodă-Stâlpu este parte a Clusterului Black Sea Corridor și, totodată. este unul dintre cele şase obiective de „investiţii majore derulate de Transelectrica, care se regăsesc pe lista a treia a proiectelor de interes comun (PCI) privind infrastructura energetică, adoptată în luna noiembrie a anului trecut de Comsia Europeană”.

Valoarea totală a celor şase investiţii este de circa un miliard de lei și ele vor contribui la realizarea inelului naţional de 400kV, care duce la o creştere a siguranţei în funcţionare a sistemului energetic național (SEN) în regim economic de funcţionare.

„Am reuşit în ultimele luni să accelerăm procesele în ceea ce priveşte linia Cernavodă-Stâlpu şi cu ajutorul promovării hotărârii de guvern pentru declanşarea procedurilor de expropriere în toamna anului trecut. Tot atunci, am iniţiat şi hotărârea pentru declanşarea procedurilor de expropriere pentru linia Smârdan – Gutinaş, linie care a fost deja preselectată în Programul Operaţional Infrastructură Mare (POIM) şi pentru care ne-am propus să depunem cererea de finanţare în luna iunie”, explică Corina Popescu, Director General Executiv Transelectrica.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: