joi

25 aprilie, 2024

12 august, 2011

Traian Băsescu a declarat vineri, la Mangalia, că din cei 1,2 milioane de bugetari aflaţi în acest moment în plată, guvernul trebuie să mai disponibilizeze, pentru a scădea costurile statului.

„Bugetarilor pot să le transmit un singur lucru: că sunt prea mulţi, avem 1,2 milioane de bugetari, şi trebuie redus numărul bugetarilor! Trebuie să reducem cheltuielile de funcţionare a statului dacă vrem să fim un stat viabil care să nu înghită resursele pe care le produce economia românească”, a declarat Traian Băsescu.

Potrivit declaraţiilor preşedintelui, cei mari consumatori de bani sunt, la ora actuală, fondul de pensii şi bugetul de salarii pentru funcţionarea statului. „Deci am făcut timp de 20 de ani politica de a consuma orice resursă produce statul. Nu se poate continua aşa, iar criza datoriilor ne arată că niciun stat nu mai poate trăi pe datorie, ci din ce produce” – a declarat Băsescu.

„Susţin strategia fiscală a guvernului”


Referindu-se la cheltuielile cu funcţionarea statului, preşedintele a declarat că e de acord cu principiile după care guvernul şi-a construit stragia fiscal-bugetară. „Eu susţin strategia fiscală a Guvernului pentru că îmi dau seama că nu avem altă soluţie. România are un nivel de datorie redus. Vom împrumuta şi anul viitor să plătim pensiile, dar vom împrumuta mai putin decât anul acesta. Trebuie să ştim un lucru limpede: România împrumută bani pentru plata salariilor bugetarilor şi a pensiilor. Pentru pensii în acest an împrumutăm 3,5 miliarde de euro, iar pentru salariile bugetarilor diferenţa până la 4,8 miliarde. Nu putem rămâne pe poziţia unei ţări de a plăti bugetarii şi pensiile din împrumuturi, pentru că dăm faliment toţi” – a spus Traian Băsescu.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: