marți

19 martie, 2024

14 ianuarie, 2014

Preşedintele Traian Băsescu a explicat marţi seară, de ce a returnat Parlamentului mai multe legi, arătând punctual, pe diferite reglementări, ce prevederi consideră că nu sunt în regulă şi fac aceste legi confuze sau incomplete.

„S-a plâns domnul Victor Ponta că trimit înapoi legile. Recunosc, sunt foarte proaste şi n-am ce face”, a declarat şeful statului, care în ultima lună a întors şase legi aprobate de Parlament:

Legea privind reorganizarea Ministerului Agriculturii, Legea parteneriatului public-privat, Legea privind gestionarea financiară a instrumentelor structurale și utilizarea acestora pentru obiectivul convergență, Legea privind modificarea şi completarea Legii pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, legea privind certificatele verzi şi Legea pentru cumpărarea terenurilor agricole de către cetăţenii europeni.


Şeful statului s-a referit marţi seara punctual la câteva deficienţe ale unora dintre aceste reglementări.

Legea Parteneriatului public-privat

De exemplu, în cazul Legii parteneriatului public-privat, preşedintele Traian Băsescu spune că nu vor mai veni investitori dacă se menţine anularea unilaterală a contractului (de către entitatea publică) dacă nu sunt specificate clar, în lege, criteriile şi condiţiile în care se poate produce asta.

„Dacă lăsăm să le reglementeze prin ordin de ministru nu vom avea niciodată parteneriat public-privat”, a spus preşedintele.

Pot exista cazuri în care această măsură să fie perfect justificată, dar ele trebuie prinse în lege, a insistat preşedintele.


De asemenea, mai spune şeful statului, nu este corect ca înlocuirea partenerului privat să se facă fără licitaţie: „A mai venit cu o idee năstruşnică, care cred că vine dinspre interesele de partid şi de finanţare a campaniei, înlocuirea partenerului privat se poate face fără o nouă procedură… Întrerupi un parteneriat şi, tu, Şova, te duci în Kiseleff şi stabileşti că ăsta este omul nostru şi îl punem pe el, fără licitaţie”.

Vânzarea terenurilor agricole către cetăţenii europeni

În cazul legii referitoare la vânzarea terenurilor agricole din extravilan către cetăţenii europeni, preşedintele a adus o completare, propunere: ca legea să prevadă reciprocitatea regulilor, adică fiecărei persoane fizice din UE care doreşte să achiziţioneze astfel de terenuri ân ţara noastră să i se aplice reglementările pe care statul de origine ale cumpărătorului le are pentru cetăţenii români care doresc să achiziţioneze terenuri în ţara respectivă.

„Cred că va fi foarte greu pentru Comisia Europeană să ne pună infringement, cât timp aplicăm condiţii similare cu cele aplicate cetăţenilor români”, a explicat şeful statului.

Traian Băsescu a mai amintit şi alte detalii din lege, precum dubla calitate, de autoritate care controlează şi de persoană juridică cu drept de preempţiune, pe care o va avea instituţia care va înlocui ADS-ul.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Economia României a suferit în ultimul deceniu unele dintre cele

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: