sâmbătă

20 aprilie, 2024

19 august, 2011

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, că el a susţinut dintotdeauna proiectul de la Roşia Montană, menţionând că România are nevoie de el, cu condiţia să fie renegociate condiţiile de partajare a beneficiilor din operarea zăcămintelor de aur şi argint din zonă.

„Cred că proiectul Roşia Montană trebuie făcut. România are nevoie de el, cu condiţia să fie renegociate condiţiile de partajare a beneficiilor din operarea zăcămintelor de aur şi argint de la Roşia Montană. Mă uitam la preţul aurului în ultimii cinci ani: acum cinci ani preţul aurului era 600 de dolari uncia, astăzi este 1.700 de dolari uncia, cu perspectiva ca până la sfârşitul anului să depăşească 2.200-2.500 uncia. (…) Ce ţară stă cu o asemenea avere în pământ fără să găsească soluţii s-o pună în valoare? Pentru că recolta asta nu este nici a ONG-urilor, nu este nici a Ungariei, care nu ştiu ce avize trebuie să-i dea României. Nu trebuie să-i dea niciun aviz. Suntem încă stat suveran”, a afirmat şeful statului, prezent la Sulina, la o tabără de vară organizată pentru tinerii români care trăiesc în diaspora.

Preşedintele Băsescu a afirmat că el a susţinut dintotdeauna proiectul de la Roşia Montană, inclusiv în perioada în care se afla în opoziţie.


„Trebuie însă foarte bine planificată protejarea mediului, iar pe cei care vorbesc de distrugerea mediului eu îi invit să meargă acum la Roşia Montană. Eu am fost acolo de trei ori. Este adevărat, niciodată ca preşedinte al României. (…) Am susţinut şi susţin proiectul, la fel cum susţin orice tip de dezvoltare industrială”, a mai spus Băsescu.

 


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: