Sute de oameni, aproape 700 din estimările imposibil a fi exacte , şi-au pierdut viaţa în Mediterana la sfârşitul săptămânii. Unul dintre cei 50 de supravieţuitori le-ar fi spus autorităţilor italiene că la bord se aflau în jur de 950 de oameni, mulţi dintre ei încuiaţi în cala vasului care s-a scufundat de către traficanţii de fiinţe umane.
Este cel mai dramatic incident de acest gen din Marea Mediterana, unde îşi pierd viaţa anual mii de oameni care încearcă să scape de război, foame şi moarte în ţările din Africa.
Numai săptămâna trecută 400 de oameni, în principal copii, încercaseră să scape din Libia cu destinaţia Italia şi şi-au găsit sfârşitul în apele Mediteranei, după ce nava pe care se aflau a plutit o zi în derivă, iar paza de coastă italiană a ajuns prea târziu.
Această ultimă tragedie de duminică transformă Mediterana într-un cimitir al celor fără speranţă şi ridică semne de întrebare asupra modului în care UE gestionează această problemă.
„Ceea ce se întâmplă acum e de proporţii epice. Dacă Europa, dacă întreaga comunitate internaţională se face că nu vede… vom fi judecaţi în acelaşi mod în care istoria a judecat Europa când s-a făcut că nu vede genocidele din acest secol şi de secolul trecut”, a spus premierul malterz, Joseph Muscat, citat de BBC.
Tragedia de duminică este urmată de un alt eveniment similar luni, care s-a soldat cu 30 morţi, din cei 300 de imigranţi care se aflau la bordul a trei vase, a anunţat Organizaţia Mondială pentru Migraţie.
Este o situaţie care nu mai poate fi ignorată şi care a înteţit criticile la adresa prosperei UE pentru că nu a fpcut eforturi mai consistent de a aborda această problemă destul de veche acum.
Miniştrii de Externe ai ţărilor UE reuniţi în Luxemburg au avut pe agendă această problemă, iar Federica Mogherini a spus că este „datoria morală” a Europei să discute această problemă. Matteo Renzi, premierul italian, solicită o reuniune a Consiliului European pe această temă.
Călătorii disperate
Mulţi dintre migranţii care se îmbarcă pe aceste nave ale morţii provin din ţările din Africa sub-sahariană şi călătoresc săptămâni întregi doar să ajungă să se îmbarce pe aceste vase. Caută o viaţă mai bună, însă mulţi sunt exploataţi şi cad victimele traficanţilor care organizează aceste călătorii. Şi le plătesc acestora sume de bani, poate ultimii, pentru o călătorie în urma căreia nu ştiu dacă vor ajunge în viaţă la destinaţie.
Doar în acest an estimările sunt că au murit mai mult de 900 de oameni în timp ce traversau mediterana – mult mai mulţi decât în aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit Organizaţiei Mondiale pentru Migraţie.
Italia este poarta de intrare a acestora în Europa şi a cerut partenerilor din UE ajutorul şi mai multă susţinere. Au existat multe apeluri la acţiuni coordonate pentru interceptarea traficanţilor şi pentru ajutorarea celor care solicită azil după ce ajung în Europa, însă s-au făcut foarte puţine.
Într-o Europă care încearcă să îşi revină după criza economică, migraţia nu este o temă populară nici măcar la nivelul elitelor politice.
Cifrele migraţiei
Paza de coastă italiană arată că aproape 10.000 de migranţi au fost salvaţi numai în urmă cu o săptămână în timp ce încercau să traverseze mediterana în ambarcaţiuni supraaglomerate.
În luna noiembrie a anului trecut, Italia şi-a încheiat misiunea de căutare şi salvare numită Mare Nostrum, care costa 9,7 milioane de euro. Guvernul italian nu a reuşit să îşi convingă pe partenerii europeni să contibuie la costurile operaţiunii. Argumentele unora au fost că această operaţiune i-ar încuraja pe traficanţi şi pe migranţi să organizeze cât mai multe drumuri peste Mediterana.
Mare Nostrum a ajutat la salvarea a 200.000 de oameni între octmbrie 2013 şi decembrie 2014, arată preşedinta Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţie.
Misiunea fost înlocuită de una mai ieftină şi mai limitată, o operaţiune UE a Frontex, numită Triton, care patrulează pe o arie de doar 30 de mile nautice (50 km) distanţă de coasta italiană. Este o misiune de apărare a graniţelor maritime, nu una de salvare.
Italia a insistat pentru o suplimentare a bugetului pentru Triton, de la 3 milioane de euro lunar, însă nu există consens european în acest sens.
Organizaţiile non-guvernamentale au argumentat că reducerea operaţiunilor de căutare şi ajutor nu a făcut decât să pună în pericol vieţile a şi mai multor migranţi.
Vremea bună şi apropierea verii îi va încuraja pe oameni să rişte o astfel de călătorie. Mulţi vor să scape de atrocităţile războiului din Libia şi Siria, alţii fug de sărăcie şi de abuzuri.
Anul trecut, 219.000 de refugiaţi şi migranţi au trecut Mediterana, iar cel puţin 3500 de vieţi s-au pierdut în această încercare, arată un raport al organizaţiei ONU pentru refugiaţi, UNCHR. În 2013, numărul total al celor care au ajuns în Europa traversând Marea Mediterană a fost mult mai mic, în jur de 60.000.
Însă în 2015, statisticile arată până acum că cel puţin 31.500 de oameni au reuşit să ajungă în Italia şi grecia, principalele punte de intrare în Europa. În 2011, principala provocare o reprezentau miile de tunisieni care au ajuns pe insula Lampedusa, cel mai apropiat punct, cel mai apropiat teritoriu european de Africa de Nord.
Centrele de refugiaţi, de primire a migranţilor din italia, Malta şi Grecia sunt suprapopulate şi cu resurse minime.
Rutele de migraţie
ONU spune că nordul Africii-Italia, prin Mediterana, este cea mai „mortală” şi periculoasă rută de migraţie.
Din datele agenţiei europene Frontex, a existat o mare creştere a numprului de vase cu migranţi din Egipt şi Libia. În 2013, Frontex a detectat 40.304 migranţi ilegali pe tura central mediteraneană – o creştere de 288% faţă de 2012, iar în 2014 numărul acestora a crescut din nou.
Dar numărul nu include migranţii care au reuşit să ajungă nedetectaţi la graniţele UE. Odată aflaţi la porţile UE, principalul punct de tranzit rămâne Grecia – migranţii apoi urcă spre Balcani, sperând să ajungă în nordul Europei.
Bulgaria se confruntă cu un număr mare de sirieni care au intrat prin Turcia. Iar înainte de primăvara arabă, ruta vest-mediteraneană a fost o mare provocare pentru Spania, întrucât mulţi migranţi din ţările subsahariene aveau ca destinaţie Insulele Canare.
Politica de azil a UE
De ani buni UE a încercat să îşi armonizeze politica de azil. Un lucru dificil, în condiţiile în care fiecare stat membru are propria poliţie şi propriile reguli juridice în acest sens.
O unificare a regulilor a fost încetrcată în sistemul european comun de azil, însă existenţa lor nu înseamnă neapărat şi aplicarea lor, care reprezintă în continuare o provocare.
Dublin Regulation este principalul act legislativ prin care se stabilesc regulile acordării de azil în UE. Acesta stipulează că responsabilitatea pentru examinarea cererii revine statului membru în care a intrat migrantul, sau de rezidenţă al solicitantului. Uneori statul în care se solicită azilul este cel în care aceştia mai au rude şi sunt solicitări pentru reunirea familiei, cum e cazul multor solicitări din Marea Britanie şi Olanda.
Există o serie de tensiuni între statele UE, pentru că Grecia, de exemplu, consideră că a fost inundată cu solicitări, din moment ce este statul de intrare a migranţilor în UE. Finlanda şi Germania sunt printe cele câteva ţări europene care nu mai trimit migranţii înapoi în Grecia.
UE are şi o bază de date, sistemul Eurodac, o bază de date cu amprentele solicitanţilor de azil, care poate fi accesată în condiţii speciale sub control strict. Poliţia o foloseşte pentru a identifica cererire false sau multiple.
Potrivit regulilor UE, solicitanţii de azil au dreptul la hrană, prim ajutor şi adăpost într-un centru special. Situaţioa fiecăruia este analizată individual. Ei pot solicita azil după ce sunt amprentaţi şi intervievaţi. Pot obţine azilul „în primă instanţă” sau, în caz de refuz, pot face aplel în justiţie împotriva deciziei autorităţilor.
Solicitanţii de azil trebuie să obţină drept de muncă în 9 luni de la sosirea lor în UE.
Din datele Eurostat, în 2013 au fost 435.760 de cereri de azi, o creştere cu 30% faţă de anul anterior. La finalul anului 2013, 352.000 de cereri încă aşteptau o rezolvare.
Germania este ţara care primeşte cele mai multe solicitări, iar în 2013 o treime din cererile de azil au primit răspuns pozitiv. Cei mai mulţi azilanţi au fost din Siria şi Eritreea.
