miercuri

17 aprilie, 2024

23 februarie, 2016

oana-stancuPresiunile exercitate de trustul media al familiei Voiculescu asupra celor care au luat apărarea ANAF în scandalul evacuării clădirilor au escaladat luni, atingând cote care păreau de neatins.

Jurnalista Oana Stancu – Zamfir a publicat în Jurnalul Național – cu preluare insistentă la postul Antena 3 – o scrisoare către fiica de 10 ani a jurnalistului Dan Tapalagă de la Hotnews.
În scrisoarea către copil – patetică și cu o încărcătură emoțională țintită pe specificul vârstei – jurnalista Oana Stancu aduce reprosuși  articolului scris de jurnalistul de la Hotnews.

Mai multe autorități și organizații civice s-au autosesizat.


***

Scrisoarea Oameni Stancu, adresată direct către fiica de 10 ani a lui Dan Tapalagă a apărut inițial sub forma de editorial în Jurnalul Național, fiind apoi postată și pe rețelele de socializare și preluată insistent de postul Antena3.

Astăzi abia ai împlinit zece ani. Ești încă la vremea poveștilor. Roagă-ți tatăl să-și amintească de hârtia de calc pe care bunica ta ținea prăjiturile și el așeza litere. De băncuța din fața casei pe care bunicul lui, cu piciorul țeapăn, se așeza pentru a spune povești din război. De oamenii din Șeica Mare sau din Copșa Mică, acolo unde s-a născut. Oare mai au dinți? Oare ei se înghesuie la piață vinerea “pentru că sunt reduceri la urzici”? Oare „se bucură de niște mici moca”? (…)

Întreabă-l dacă nu cumva „adunătura asta de zombie” cu ale ei „cupoane de pensie, proteze, bastoane, băști, căciuli cu urechi, pastile și rețete compensate” în urmă cu 26 de ani câștiga libertatea pe seama căreia el, tatăl tău, și-a câștigat pâinea. Întreabă-l dacă adunătura de zombie nu avea atunci chiar vârsta lui de azi: 40 de ani!  –


scrie Oana Stancu adresându-se fetiței.

Dan Tapalagă scrisese în articolul ”Mulțumim Antena3”, pe hotnews.ro ( referindu-se la mitingul organizat de jurnaliștii trustului familiei Voiculescu în sprijinul încercării de a-și păstra sediul) :

Ati scos sarmanii aia in strada sperand ca veti pune statul in genunchi cu totul, ca veti salva astfel o avere de zeci de milioane de euro furata inclusiv de la ei, de la nefericitii prostiti pe fata ca statul vrea sa va inchida.

De o săptămână, când inspectorii Fiscului s-au prezentat la sediul Antena Group pentru a înmâna notificările privind evacuarea din sediul confiscat conform senținței din august 2014, posturile familiei Voiculescu au inițiat un război mediatic atât împotriva ANAF, dar și a celor care susțin acțiunea de recuperare a prejudiciului de 60 de milioane de euro creat statului.

Reacții

Valentin Jucan, membru CNA, a anunțat că s-a autosesizat și a solicitat instituției discutarea eventualelor încălcări ale Legii audiovizualului.

Judecătorul Cristian Danileț, membru CSM, a trimis o scrisoare la Avocatul Copilului – adjunct al Avocatului Poporului, în legătură cu posibila încălcare a drepturilor copilului.

Trei ONG-uri – Centrul de Jurnalism Independent, ActiveWatch și Convenția Organizațiilor Media – au reacționat printr-o poziție publică : „din perspectiva eticii profesionale, opțiunea Oanei Stancu Zamfir este incalificabilă, ea, împreună cu instituțiile media care i-au preluat textul, demonstrând că în cultura instituțională în care funcționează, nu numai respectul pentru valorifle profesionale, dar nici respectul pentru lege nu au nicio valoare.” – se scrie în poziția celor trei organizații.

Executarea sediilor familiei Voiculescu și poziționările de pe scena politică

În plin scandal ANAF-Antene președintele Iohannis s-a poziționat de partea Trustului Intact, afirmând: ”Nu cred că libertatea de exprimare în media poate fi suprimată pentru banale motive administrative.”

Pe lângă PSD și ALDE, televiziunile framiliei Voiculescu și-au găsit un avocat și în CNA, care, luni, a chemat reprezentanții Fiscului la discuții pe tema procedurilor de evacuare a televiziunilor Intact.

CNA și-a exprimat „preocuparea”, ca organism de reglementare, față de situația în care se află Antena Group.

Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu în legătură cu „posibila încălcare a art. 30 şi 31 din Constituţia României privind libertatea de exprimare şi dreptul la informaţie”, în cazul notificării ANAF de evacuare a televiziunilor Intact.

De asemenea, Senatul l-a chemat în Senat pe prmeierul Dacian Cioloș, care a explicat că acțiunea a fost legală și se face la un an și jumătate de la decizia instanței, iar PSD a amenințat cu o moțiune de cenzură pe acets subiect.

De partea cealaltă, mai multe organizații neguvernamentale au luat apărarea Fiscului și au acuzat acțiunile de intimidare ale unor instituții ale statului.

Marți, ambasadorul Statelor Unite la București, Hans Klemm (foto), a afirmat marți că recentele demersuri ale Fiscului de recuperare a prejudiciului din Dosarul ICA nu influențează ”dreptul Antenei de a emite”

”Sunt de acord cu prim-ministrul Cioloş, că acţiunea ANAF nu a influenţat dreptul Antenei de a emite. ANAF doar a acţionat pentru a pune în aplicare o hotărâre judecătorească definitivă emisă de mult timp de recuperare a unor bunuri obţinute prin acte de corupţie şi furate de la poporul român” este opinia ambasadorului american, solicitat marți să emită o poziție în această chestiune.

Ambasadorul american Hans Klemm a avut marți, în premieră pentru un diplomat străin acreditat la București, o sesiune de răspunsuri și întrebări pe teme de actualitate. Timp de o oră, ambasadorul a răspuns, pe Facebook, la întrebări pe diverse teme adresate de români.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Un răspuns

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Un răspuns

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: