Randamentul titlurilor de stat emise de România s-a îmbunătățit în prima jumătate a anului în curs de la 5,29% la 4,48%, ceea ce ne permite încadrarea lejeră în cel mai puțin cunoscut criteriu de la Maastricht, necesar pentru adoptarea euro. Ultima valoare de referință calculată oficial a fost de 6,2% (aprilie 2014), corespunzătoare mediei valorilor de randament consemnate în Letonia, Irlanda și Portugalia plus două puncte procentuale.
Aceste state au fost cele mai bune în termeni de stabilitate a prețurilor, cu valori ale inflației anuale cuprinse între 0,1% și 0,3%. De notat că alte trei state, Grecia, Bulgaria și Cipru, care au marcat valori negative ale indicelui de inflație au fost excluse din coșul utilizat pentru calculul valorii de referință deoarece au fost considerate ca aflându-se în circumstanțe economice cu caracter excepțional ( acces incomplet la piețele de capital, beneficiare de programe de salvare în domeniul financiar etc.).
Evoluțiile din primul semestru al lui 2014 arată că România ( cu o reducere de 0,81%) s-a plasat la undeva apoape de media trendului general înregistrat în Uniunea Europeană. Practic, reducerea dobânzilor la împrumuturile luate de stat prin emiterea de obligațiuni a fost generată mai degrabă de antrenarea în curentul general decât de îmbunătățirea performanțele specifice țării.
Mai mult, percepția investitorilor internaționali a generat chiar o anumită majorare minimală a randamentelor în context regional, când a fost resimțită la finalul trimestrului unu alături de vecinele Bulgaria și Ungaria. De reținut că deși exclusă de la coșul de referință, Bulgaria se poate finanța la dobânzi mai mici decât noi iar Ungaria a coborât practic la același nivel.
În treacăt fie spus, Cehia a ajuns să fie percepută ca fiind mai puțin riscantă din punct de vedere al plasamentelor financiare decât Franța sau Marea Britanie, iar Slovacia, în pofida unui trend staționar, a rămas peste Italia sau Spania. De remarcat performanța Greciei care, în condiții dificile, a reușit să coboare sub plafonul de 6% menșinut de Cipru.
Pentru România, partea mai puțin bună este că datele o plasează la coada regiunii. Costurile de împrumut, deși în scădere, rămân relativ ridicate față de alte state europene foste colege de bloc estic. Partea bună este că în acest mod, tocmai printr-o anumită subevaluare a situației macroeconomice în care ne aflăm, România devine atractivă pentru plasamentele făcute de capitalurile străine și nu numai.
Dacă se pleacă de la ipoteza plauzibilă a unei îmbunătățiri a situației economice și de materializare a tendinței de creștere economice peste așteptări ( estimată în primă instanță la +3,9% după primul trimestru), atunci ar fi un moment bun și pentru cetățenii români de a plasa fonduri pe termen lung, la randamente net superioare celor oferite de depozitele bancare.
Mai ales că cifrele de dobândă cu care se compară sunt afectate de impozitarea cu cota unică de 16%, ceea ce nu este cazul obligațiunilor emise de stat, exceptate de la plata impozitului pe venit. Ar fi o modalitate eficientă de a echilibra obligațiile asumate între creditorii interni și cei externi și de a reduce dependența de aceștia din urmă.
***
(Articolul face parte din proiectul cursdeguvernare.ro, ”Aderarea României la euro”)
