joi

28 martie, 2024

22 mai, 2017

The Guardian a dezvăluit duminică seara regulile Facebook în funcție de care moderatorii reţelei de socializare trebuie să se ghideze în autorizarea conținuturilor referitoare la sex, terorism, sinucideri şi violenţă.

Materialul, denumit ”The Facebook Files” (”Dosarele Facebook”), este publicat într-o perioadă când compania se află sub o presiune politică uriaşă în Europa şi în Statele Unite. Săptămâna trecută, firma a fost amendată de Comisia Europeană, cu 110 milioane de euro, pentru că a dezinformat autoritățile europene în procesul de achiziție al WhatsApp.

Este imposibil ca Facebook să păstreze controlul asupra conținuturilor, iar moderatorii sunt copleşiţi de volumul de muncă (adeseori, ei au la dispoziţie ”doar 10 secunde” pentru a lua o decizie în privinţa unui conţinut publicat pe reţea), scriu jurnaliștii de la The Guardian, care au studiat peste 100 de manuale de pregătire a moderatorilor.


Pe de altă parte apar noi fenomene – provocări, pentru care trebuie formulate noi ghiduri , așa cum a fost cazul conceptului ”revenge porn” (”porno din răzbunare”).

Un document intern afirmă că Facebook revizuieşte peste 6,5 milioane de rapoarte în fiecare săptămână referitoare la potențiale conturi false – cunoscute sub acronimul FNRP (fake, not real people).

Regulile i-ar putea îngrijora pe susținătorii libertăţii de exprimare, care acuză deja că Facebook riscă să devină cel mai mare cenzor din lume.

Regulile Facebook pentru unele tipuri controversate de conținut

  • Remarci precum ”Cineva să-l împuște pe Trump” trebuie şterse, deoarece, în calitatea lui de şef al statului, Donald Trump intră în categoria persoanelor protejate. Sunt însă permise afirmaţii precum ”Pentru a rupe gâtul unei târfe, asigură-te că toată presiunea e plasată pe mijlocul gâtului ei” şi ”du-te dracului şi mori” – deoarece nu sunt considerate ameninţări credibile.
  • Videoclipurile cu morţi violente trebuie ascunse de minori, dar nu sunt întotdeauna şterse, deoarece pot să contribuie la creşterea gradului de conştientizare în rândul publicului asupra unor chestiuni precum maladiile mintale.
  • Fotografiile cu abuzuri fizice non-sexuale şi intimidarea sau agresarea copiilor nu trebuie să fie şterse sau ”modificate” decât în cazul în care conţin elemente sadice sau dau impresia că sărbătoresc acel moment.
  • Fotografiile cu abuzuri asupra animalelor pot fi distribuite (doar imaginile extrem de supărătoare pot fi marcate în categoria ”deranjante”).
  • Toate creaţiile artistice ”handmade” ce arată nuditate şi raporturi sexuale sunt permise, însă creaţiile artistice realizate digital ce arată activităţi sexuale nu sunt permise.
  • Videoclipurile ce prezintă avorturi sunt permise, atât timp cât ele nu conţin nuditate.
  • Livestreamul tentativelor de automutilare vor fi acceptate, deoarece platforma ”nu doreşte să cenzureze sau să pedepsească oamenii aflaţi deja în suferinţă”.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: