joi

18 aprilie, 2024

21 decembrie, 2015

hrivnaUcraina a anunțat la finele săptămânii că nu va restitui suma de 3 miliarde de dolari împrumutată de la Rusia, intrând astfel în default.

Dacă nu se va ajunge la un acord, cazul va ajunge, cel mai probabil în instanțele din Marea Britanie, notează Bloomberg.

Premierul Arseniy Yatsenyuk a precizat că Ucraina va institui un moratoriu pentru plata obligațiunilor scadente pe 20 decembrie pe care președintele rus Vladimir Putin le-a cumpărat în urmă cu doi ani ca parte a unui plan de salvare pus la punct cu fostul lider de la Kiev, cel a cărui guvern avea să fie dat jos câteva luni mai târziu.


Rusia a anunțat vineri că va aștepta până la expirarea perioadei de grație de 10 zile înainte de a demara orice fel de acțiune împotriva Ucrainei.

Ucraina, a cărei economie este puternic afectată de conflictul cu separatiștii susținuți de Rusia din estul țării, a încercat să convingă Rusia să înscrie datoria într-un program de restructurare a unor obligațiuni de 15 miliarde de dolari pe care Kiev-ul l-a negociat cu creditorii comerciali în acest an. Rusia a argumentat însă că datoria este suverană, în ciuda formei sale neobișnuite de eurobonduri, și a propus propriul plan de restituire.

Default-ul Ucrainei este doar ”o confirmare a unor relații ce nu s-au îmbunătățit”, a comentat Simon Quijano-Evans, șeful strategiei pentru piețele emergente de la Commerzbank. ”Speranța este ca cele două părți să ajungă la o soluție în cadrul unor negocieri în spatele scenei. Altfel se va ajunge la instanță, ceea ce va complica în mod inutil discuțiile politice legate de estul Ucrainei și de sancțiunile impuse de Rusia”, a adăugat analistul.

În ultimele luni, Rusia și-a intensificat presiunea, instaurând o serie de restricții comericale față Ucraina, restricții ce ar urma să intre în vigoare odată cu acordul comercial dintre Ucraina și Uniunea Europeană, la începutul anului viitor. Rusia s-a opus eforturilor Ucrainei de a-și consolida relațiile cu UE, un obiectiv politic esențial al actualului guvern de la Kiev. UE, pe de altă parte, ar putea să extindă săptămâna aceasta sancțiunile impuse Rusiei cu încă șase luni.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: