sâmbătă

20 aprilie, 2024

31 ianuarie, 2016

Sukhoi_Su-24_inflight_Mishin-2Turcia susţine că un avion rus de vânătoare, de tip Su-34, ar fi încălcat vineri spaţiul său aerian, în ciuda avertismentelor radar, transmite presa internaţională.

Duminică, autorităţile de la Ankara au ameninţat Rusia că va suporta consecinţele acestui incident.

Pe de altă parte, oficialii de la Kremlin au negat orice incursiune, precizând că radarele Turciei nu sunt capabile să identifice tipul şi naţionalitatea unui anumit avion.


Incidentul vine într-un context tensionat. Turcia a doborât în luna noiembrie un avion rus de război, incident care a afectat puternic relaţia dintre cele două state. Ca urmare, Rusia a impus sancţiuni economice Turciei, afectându-i turismul şi exporturile.

Turcia susţine că Rusia vrea ca problemele dintre cele două ţări să degenereze 

Ambasadorul rus în Turcia a fost convocat vineri seara în legătură cu acest incident, potrivit unui comunicat al ministerului turc de Externe. Diplomaţia turcă susţine că această încălcare arată în mod clar că Rusia vrea ca problemele dintre cele două state să degenereze.

„Îndemnăm în mod clar Federaţia rusă să nu încalce spaţiul aerian turc, care este totodată spaţiu aerian NATO. Subliniem încă o dată că (eventuale) consecinţe nedorite ale unui asemenea comportament iresponsabil vor aparţine în totalitate Federaţiei ruse„, avertizează diplomaţia turcă.

Rusia: Turcia face propagandă nefondată. Radarele nu au cum să identifice tipul şi naţionalitatea avioanelor

Un purtător de cuvânt al Ministerului rus al Apărării, generalul-maior Iogor Knaşenkov, a negat că vreun avion rusesc a intrat în spaţiul aerian turc şi a catalogat acuzaţiile Ankarei drept „pură propagandă”.


Nu a existat nicio încălcare a spaţiului aerian turc de către avioane din cadrul grupului aerian rus din Republica arabă siriană. Declaraţia Turciei cu privire la o presupusă încălcare a spaţiului aerian de către un Su-24 rus este propagandă nefondată„, a declarat Konaşenkov, citat de agenţia TASS.

El a declarat că instalaţiile radar turce nu sunt capabile să identifice un anumit avion, tipul sau naţionalitatea acestuia şi că nu s-a emis niciun avertisment în engleză sau rusă.

„Sunt convins că până şi experţii turci ştiu că staţiile radar de control a spaţiului aerian pot înregistra doar altitudinea, cursul şi viteza obiectului din aer. Niciunul dintre aceste radare nu sunt capabile să stabilească tipul şi naţionalitatea unei aeronave – indiferent dacă e rus sau face parte din aşa-numita coaliţie anti-ISIS condusă de Statele Unite„, a adăugat el.

O asemenea identificare „este posibilă numai prin contact vizual direct cu altă aeronavă, ceea ce nu s-a întâmplat. Să spui serios că cineva a avertizat pe altcineva «în rusă şi engleză», cu ajutorul acestor radare, este un lucru pe care-l pot face doar nişte propagandişti ignoranţi care se uită la blockbustere de la Hollywood„, a comentat generalul.

Secretarul general NATO a îndemnat Rusia să acţioneze „în mod responsabil”

Secretarul general al NATO Jens Stoltenberg a îndemnat sâmbătă Rusia să acţioneze „în mod responsabil” şi să respecte „deplin” spaţiul aerian al Alianţei Nord-Atlantice.

„Îndemn Rusia să acţioneze în mod responsabil să să respecte deplin spaţiul aerian NATO”, a declarat Stoltenberg, adăugând că „Rusia trebuie să adopte toate măsurile necesare pentru a se asigura că asemenea încălcări nu se repetă”.

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a declarat sâmbătă că vrea să îl întâlnească pe omologul său rus Vladimir Putin.

„I-am spus Ministerului nostru de Externe să transmită că doresc să mă întâlnesc personal cu domnul Putin. Nu am primit încă un răspuns”, a declarat Erdogan pentru presă, pe aeroport, înainte să plece într-o vizită în America Latină.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Acest text se adresează în primul rând tinerilor, adică celor

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: