9 decembrie, 2010

Peste 1,3 milioane de dosare penale au fost înregistrate la nivelul tuturor parchetelor din România în primele nouă luni ale acestui an. Statistica Ministerului Public arată că este vorba de o creştere în procente cu 13,6% faţă de perioada similară a anului 2009. Potrivit procurorului general, Laura Codruţa Koveşi, anul trecut, au fost înregistrate peste 1,5 milioane de dosare: reieşea că unul din cinci români adulţi era implicat într-un dosar penal. La cum evoluează reforma în sistemul judiciar, lucrurile vor sta la fel cel puțin până în 2012.

Cifrele primelor nouă luni de activitate ale Parchetului General devoalează o situaţie uluitoare, la care specialiştii în drept penal cu greu găsesc o explicaţie. Iar ca situaţia să arate şi mai grav, la cele peste 1,3 milioane de dosare aflate în lucru la nivelul întregului Minister Public se mai adaugă alte câteva sute de mii contabilizate de Inspectoratul General de Poliţie.

O scădere a numărului de dosare – abia după 2012

În acest moment, în România, procesul penal este dominat de principiul egalităţii, ceea ce însemană că fiecare plângere depusă la Parchet sau la Poliţie trebuie analizată de organele de urmărire penală. Astfel, plângerile depuse la Parchet capătă un număr de înregistrare şi devin dosare penale chiar dacă faptele reclamate sunt aberante sau în foarte multe cazuri infracţiunea reclamată nu există.

Situaţia s-ar putea schimba odată cu intrarea în vigoare a Legii Micii Reforme în Justiţie, cât şi a noul Cod de Procedură Penală, unde principiul egalităţii este înlocuit cu cel al oportunităţii. În aceste condiţii, organele de urmărire penală vor putea să selecteze dintre toate plângerile depuse pe acelea care par argumentate şi serioase, şi să-şi concentreze eforturile de rezolvare pe acestea.

Nu este însă ușor să se implementeze aceste reglementări. Speciliștii care au lucrat la elaborarea Codurilor spun că, în cazul în care lucrurile ar merge ca la carte, abia în 2012 acestea vor deveni funcționale și vor produce efecte în ceea ce privește numărul de dosare penale.

Cifrele infracţionalităţii înregistrate de Ministerul Public

În primele trei trimestre din 2010, toate unităţile de parchet au avut de soluţionat 1.338.343 dosare, înregistrându-se o creştere cu 13,6% faţă de perioada similară a anului 2009.
În aceeaşi perioadă au fost soluţionate 365.841 cauze, în scădere cu 0,6%, reprezentând 27,3% din totalul cauzelor de soluţionat.
Din cauzele soluţionate au fost finalizate cu rechizitoriu 30.380 ceea ce înseamnă o creştere cu 8%.
În primele trei trimestre din 2010, 8,3% din cauzele soluţionate s-au finalizat prin rechizitorii şi 91,7% prin soluţii de netrimitere în judecată.
La sfârşitul lunii septembrie 2010 existau în lucru 435.402 cauze, în creştere cu 18,5% faţă de perioada similară a anului 2009 (ponderea acestora în totalul cauzelor de soluţionat fiind de 32,5%), şi 457.703 de dosare cu autori nedescoperiţi, în creştere cu 24,2% faţă de perioada similară a anului 2009 (cu o pondere de 34,2% din totalul cauzelor de soluţionat).
În primele trei trimestre din 2010 s-a dispus trimiterea în judecată a 41.063 inculpaţi (din care 6.443 arestaţi preventiv), în creştere cu 12,1% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

Potrivit prevederilor Codului de Procedură Penală, o faptă penală ajunge pe masa procurorilor în două feluri: fie prin plângere sau denuţ, fie printr-o sesizare din oficiu. Doar pentru prima variantă se poate da vina pe cetăţean şi se poate spune că este procesoman. „Foarte simplist putem spune că în societatea noastră predomină modelul conflictual, nu modelul de negociere prin care se poate ajunge la rezolvarea unor probleme în alt mod. La noi se intră direct în conflict, se trece direct la atac, inclusiv sub form proceselor penale, însă şi în civil este acelaşi lucru. Este o chestiune de cultură, de mentalitate, dar şi conjuncturală. Reflectă ceea ce se întâmplă la momentul actual în societate”, susţine prof. univ. dr. Valerian Cioclei, unul dintre cei mai reputaţi profesori de drept penal.

Dacă e să ne referim la sesizările din oficiu care eşuează, aici se poate lua în discuţie şi competenţa procurorilor, dar şi ingerinţa în actul de justiţie. „Dacă ar fi numai o problemă de competenţă lucrurile nu ar fi foarte grave. Din păcate, aşa cum rezultă şi din ceea ce vedem în presă şi din cauzele răsunătoare care se judecă la televizor şi apoi eşuează lamentabil, există această imagine care s-a creat, că uneori aceste cauze sunt folosite ca mijloc de şantaj politic. Probabil că nu sunt foarte multe, dar faptul că ele există este regretabil”, mai susţine profesorul Cioclei.

Cauzele numărului uriaş de dosare penale

plângeri în exces din partea populaţiei
lipsă de discernământ din partea petiţionarilor
recrudescenţa infracţionalităţii
dosare „moştenite” din anii precedenţi
supraaglomerarea procurorilor
încadrarea ca infracţiuni a unor fapte care ar trebui să fie doar contravenţii
suprareglementarea legislativă

Posibile rezolvări

soluţionarea unor plângeri pe cale administrativă sau disciplinară
adunarea tuturor reglementărilor de natutră penală în Codul Penal şi de Procedură Penală şi scoaterea sau neintroducerea acestora în legi
cooperare instituţională
educaţie civică şi juridică a populaţiei
o responsabilitate mai mare din partea avocaţilor pentru a nu-şi sfătui clienţii să depună plângeri penale pentru orice
creşterea gradului de profesionalizare în rândul magistraţilor

În acest moment, o serie întreagă de fapte mici ca importanţă sunt catalogate drept infracţiuni, pentru probarea şi sancţionarea lor fiind pus în mişcare un întreg aparat de lucru, iar fapte penale cu adevărat grave ajung să nu fie cercetate niciodată pentru că unii cetăţenii sunt descurajaţi de modul greoi în care se fac cercetările, ceea ce îi determină să nu sesizeze organele de anchetă.

Concluzia care se desprinde din analiza acestei situaţii este că legea penală ar trebui să sancţioneze cele mai grave fapte de natură penală, lucru care intră în competenţa Parchetului, iar faptele mai puţin grave să fie sancţionate pe cale contravenţională, administrativă sau disciplinară.