România s-a situat în 2015 pe penultimul loc între țările membre UE în ceea ce privește cheltuielile pentru cercetare-dezvoltare ca pondere în PIB, cu mai puțin de o jumătate de procent, la o medie europeană trecută de două procente.
Mai mult, datele comunicate în decembrie de Eurostat arată că suntem printre țările cu cea mai mică creștere a acestor cheltuieli R&D (”research and developent” în lb. engleză) pe ultimii zece ani.
Astfel, în perioada 2005 – 2015, avansul nostru a fost de doar 0,08% din PIB, cu mult sub eforturile în materie făcute de țări precum Slovenia (+0,80% din PIB), Cehia (+0,78% din PIB), Slovacia (+0,69% din PIB), Bulgaria (+0,51% din PIB) sau Ungaria (+0,46% din PIB).
Datele oficiale arată că trei țări membre au îndeplinit deja ținta de 3% din PIB fixată pentru anul 2.020 iar nouă state se situează peste pragul de 2% ( vezi tabelul).
Pentru a vă forma o idee în privința decalajelor care ne separă de nivelul mediu de cercetare-dezvoltare din UE și de ținta fixată pentru anul 2.020, precizăm că ar fi fost nevoie de alți circa 2,5 miliarde euro anual pentru a ne situa la media UE și de circa 4 miliarde euro pentru a atinge obiectivul sfârșitului de deceniu. Iar asta doar la nivel PIB din 2015, de circa 160 miliarde euro și nu peste 200 de miliarde euro cât se preconizează să atingem în 2.020.
În context, trebuie subliniat că Slovenia și Cehia încadrează deja Olanda în jurul cotei medii de bani pentru cercetare-dezvoltare cheltuiți la nivel european. Estonia aproape că a ajuns din urmă Irlanda iar Ungaria a depășit Italia pe parcursul ultimilor zece ani. Polonia și Bulgaria au ajuns la ponderi duble față de noi, ceea ce ne arată că am cam pierdut trenul în materie de cercetare după ce am neglijat acest domeniu.
Domeniul de cercetare-dezvoltare este cheia competitivității la nivel mondial, motiv pentru care țări precum Coreea de Sud (4,29% din 2014), Japonia (3,59% din PIB tot în 2014) și SUA (2,73% din PIB în 2013) îi acordă o atenție deosebită. China (2,05% din PIB) se află deocamdată aproximativ la același nivel cu UE, care a inclus ținta de 3% din PIB R&D ca fiind unul din cele cinci obiective strategice pentru 2.020.
De reținut faptul că principalul sector R&D din cadrul fiecărei țări este cel al întreprinderilor private, cu excepția a cinci state (Grecia, Cipru, Lituania, Letonia și Slovacia) unde, atenție, segmentul dominant este cel al învățământului superior.
Slovenia (76%), împreună cu vecinele noastre Bulgaria și Ungaria (ambele cu 73%) alcătuiesc topul țărilor în care sectorul privat are cea mai mare pondere în cheltuielile de cercetare-dezvoltare, ceea ce ar trebui să ne dea serios de gîndit.
Noi suntem campioni la ponderea sectorului guvernamental cu 38%, dar stăm slab la partea care revine învățământului superior (17% față de o medie UE de 23%)
Practic, cercetarea și dezvoltarea sunt în mare suferință la nivelul inițiativei private românești, lăsată în voia sorții de guvernele care s-au succedat. Dacă nu am avea câteva mari centre de excelență provenite din investițiile unor multinaționale, nu am avea nici măcar jumătatea de procent din PIB menționată de Eurostat, darămite să mai vedem creșterile înregistrate pe ultimii zece ani de țările din regiune.
Este un subiect atât de sublim încât lipsește cu desăvârșire din dezbaterea publică, inclusiv în perioada campaniei electorale. În care strategiile de dezvoltare ale partidelor abundă în superoferte de consum dar nu vin cu stimulente pe partea de dezvoltare a unor produse și servicii cu valoare adăugată mare. Care nu pot proveni decât din investițiile făcute cu inteligență în cercetare și dezvoltare.
