marți

16 aprilie, 2024

valcea

Procurorii anticorupţie au trimis în instanţă un dosar în care un fost şef de ocol silvic este acuzat că a contribuit la retrocedarea ifrauduloasă a 510 hectare de teren forestier de pe trei munţi din Vâlcea (Puru, Galbenu...
6 martie, 2014
Prefectul de Argeş, Cristian Soare, spune că există două variante de salvare a rafinăriei şi petrochimiei de la Piteşti, una fiind „privatizarea la pachet” a Oltchim şi Arpechim, cu un „investitor strategic”, iar cea de-a doua ar fi...
25 februarie, 2013
Singura soluție pentru salvarea Oltchim prin procedura de insolvență ar fi ca statul să șteagă datoriile de 400 de milioane de euro, iar Consiliul Concurenței și Parchetul să deschidă investigații separate pentru verificarea contractelor, spune, într-un interviu acordat...
31 ianuarie, 2013
Delegaţia FMI a agreat intrarea în insolvenţă şi restructurarea Oltchim în vederea privatizării, însă reprezentanţii Fondului au o viziune pesimistă asupra combinatului, a declarat sâmbătă ministrul Economiei, Varujan Vosganain, după discuţiile cu creditorul internaţional. „Termenii pe care noi...
26 ianuarie, 2013
Circa 400 de salariaţi de la Oltchim, din totalul de 2.600, au protestat și marți la clădirea administrativă a combinatului vâlcean pentru a-și primi salariile pe septembrie şi octombrie. Protestatarii au susținut că Guvernul și-a încălcat promisiunile și...
13 noiembrie, 2012
Subsecretarul de stat în Ministerul Sănătăţii Raed Arafat a fost trimis, vineri, să prezinte presei cauzele deceselor de la spitalele desfiinţate din Băneasa, judeţul Constanţa, şi din Bălceşti, judeţul Vâlcea, după ce premierul Emil Boc îi ceruse joi...
9 aprilie, 2011

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: