Evenimentul

”Referendumul pentru Familie”: Legislație nouă, din categoria ”Totul pentru fraudă”

Referendumul, denumit generic ”Pentru Familie”, la care românii sunt chemați, sâmbătă și duminică, la urne, oferă puține garanții că rezultatele comunicate vor fi corecte. Suspiciunea… Mai mult

05.10.2018

Analiză

„Inflaţia industrială”, peste ”inflația populară” – Energia, deja cu 14% mai scumpă: Lumini, umbre şi implicaţii

Indicele preţurilor producţiei industriale (IPPI) a scăzut uşor în luna august 2018, până la 5,86%, dar a rămas semnificativ peste inflaţia preţurilor la consumator, măsurată… Mai mult

03.10.2018

Evenimentul

”Nu am venit să dau socoteală!” Cele două ”Viorici” și criticile dure ale partidelor din Parlamentul European

De două ori a vorbit miercuri premierul Viorica Dăncilă în plenul Parlamentului European: o dată ca să prezinte mesajul cu care a fost trimisă de… Mai mult

03.10.2018

La obiect

Raport finalizat la nivelul anului 2017 – investițiile străine au depăşit 75 de miliarde de euro. Domeniile către care s-au îndreptat banii

Soldul investițiilor străine directe (ISD) în economia României a crescut anul trecut la 75.581 milioane  euro, dar în echivalent raportat la PIB s-au diminuat de… Mai mult

02.10.2018

Articole despre «subcapitalizare»

Studiu: Fantomele consumului – două treimi din firmele subcapitalizate nu au venituri

Economia României este tot mai vulnerabilă din cauza firmelor tot mai numeroase care nu declară venituri, au pierderi și datorii peste capacitatea de plată și… Mai mult

29.08.2018

KeysFin: Insolvența ca metodă de antreprenoriat. Riscul afacerilor în România

Mediul economic din România anului 2018 se confruntă cu un virus pe cât de activ pe atât de periculos: antreprenoriatul bazat pe insolvența firmelor administrate.… Mai mult

30.01.2018

Oportunități ratate: Companiile româneşti nu au fructificat anii dobânzilor scăzute. Și nici băncile. Cauzele

Companiile românești au ratat fereastra de oportunitate din ultimii ani, de finanțare la dobânzi mici. Au luat în considerare oportunitatea abia în a doua jumătate… Mai mult

08.01.2018

Mugur Isărescu: ”140.000 de firme care nu plătesc… Sună zgomotos”. Firmele subcapitalizate pot avea probleme din cauza presiunii pe creşterea salariilor

În economia românească există multe firme subcapitalizate, care nu pot accesa credite bancare din această cauză, iar supravieţuirea lor este pusă sub semnul întrebării de… Mai mult

09.11.2017

Regres: Economia și companiile sunt mai puțin pregătite pentru o criză ca aceea din 2008

Economia românească suferă de aceleaşi vulnerabilităţi ca acelea din 2008 şi, în plus, diferenţele notabile sunt tot negative, mai ales la nivelul companiilor, potrivit unei analize… Mai mult

22.08.2017

Stiri

Ministrul Muncii: Salariul minim ar putea crește de la 1 noiembrie. Olguța Vasilescu îi contrazice și pe Florin Cîțu, și pe Eugen Teodorovici

Vladimir Ionescu

Ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, a anunţat sâmbătă, pe Facebook, că instituţia pe care o conduce lucrează la creşterea salariului minim pe economie de la… Mai mult

Stiri

Moody’s a retrogradat ratingul Italiei la Baa3, o treaptă doar peste categoria ”junk”

Iulian Soare

Moody’s a retrogradat vineri ratingul Italiei de la nivelul Baa2 la Baa3, cu o treaptă peste categoria junk, din cauza îngrijorării provocate de planurile bugetare… Mai mult

Stiri

Ionuț Dumitru: Trebuie să ne gândim la impozitarea muncii, probleme mari la CAS

Razvan Diaconu

România ar trebui să se gândească la impozitarea muncii, a declarat, vineri, pentru Agerpres, președintele Consiliului Fiscal, Ionuț Dumitru. “Trebuie să ne gândim la impozitarea… Mai mult

Stiri

Ordonanța de modificare a legilor justiției ajunge totuși pe masa CCR, la sesizarea Curții de Apel București

Vladimir Ionescu

Curtea de Apel Bucureşti a decis vineri sesizarea CCR în cazul ordonanţei de urgenţă promovate de Tudorel Toader, prin care au fost aduse modificări legilor… Mai mult

Stiri

Ministrul Teodorovici spune că va propune scăderea termenului de prescriere a datoriilor la 2 ani

Razvan Diaconu

Ministrul Finanţelor Eugen Teodorovici a declarat că nu este de acord cu modul de acţiune al ANAF în ceea ce priveşte impozitarea nunţilor şi, în… Mai mult

Stiri

Articolele concrete pe care le contestă Comisia de la Veneția din noua legislație penală

Vladimir Ionescu

Avizul dat de Comisia de la Veneția referitor la modificările aduse Codului Penal și Codului de procedură penală enumeră o serie de articole modificate sau complet noi pe care organismul… Mai mult

Stiri

Președintele Iohannis cere demisia ministrului Justiției, pe care îl acuză de ”comportament iresponsabil”

Mariana Bechir

“Ministrul Justiției și-a compromis definitiv credibilitatea, motiv întemeiat pentru a-și prezenta demisia din funcție”, precizează președintele Klaus Iohannis, într-un comunicat emis vineri de Administrația Prezidențială.… Mai mult