Analiză

Consumul individual efectiv al românilor a luat-o înaintea PIB/locuitor – Eurostat ne vede la 61% din media UE

România a ajuns în 2016 la 61% din nivelul de trai mediu al UE 28, potrivit indicatorului de consum individual efectiv (AIC), arată cele mai… Mai mult

19.12.2017

Chestiunea

Cu ce? România – de 10 ani ultima din UE la venituri bugetare şi prima la reducerea lor! Problemele punctuale

România a întreprins în perioada 2006 – 2016 cea mai bizară politică a fondurilor publice dintre toate statele europene, potrivit unei analize date publicităţii de… Mai mult

13.12.2017

Chestiunea

Premieră istorică, importurile lunare au depăşit 7 miliarde de euro

În pofida nivelului record al exporturilor, care au însumat 5.761 milioane euro, deficitul comercial a avansat la impresionantă cifră de 1.318,4 miliarde euro, ca urmare… Mai mult

12.12.2017

Analiză

”Cea mai mare creștere din UE”: Investiţiile pe primele trei trimestre din 2017 – la nivelul din 2012

În primele trei trimestre din 2017, investiţiile nete realizate în economia naţională au însumat  aproximativ 50 de miliarde lei, în creştere cu 3,6%, comparativ cu… Mai mult

10.12.2017

Articole despre «Siveco»

TAXEDU – portalul european de educație fiscală a fost realizat de consorțiul condus de Siveco

Portalul de informare al tinerilor europeni menit să îmbunătățească nivelul de educație în ceea ce privește sistemul taxelor și impozitelor se bucură de apreciere la… Mai mult

24.11.2017

Campionul Europei, Petre Daea, are o problemă: Contractul pentru programul informatic utilizat la plata subvențiilor la fermieri a expirat de 4 luni. Siveco va asigura doar interveții punctuale în garanție

SIVECO România anunță joi că, din punct de vedere legal, se află în imposibilitatea de a mai face intervenții în programul informatic IACS destinat plăților… Mai mult

23.11.2017

#TaxBuilds your future! – o inițiativă comunitară care îi învață pe tinerii europeni ce sunt impozitele și taxele și cum le influențeză viața

Direcția Generală Impozitare și Uniune Vamală (DG TAXUD) a lansat proiectul pilot „Educația Fiscală Digitală pentru Tineri Europeni” Europa utilizează noi mijloace educaționale pentru dezvoltarea… Mai mult

21.11.2017

Topul Național al Firmelor 2017 – Siveco, locul I la categoria “Cercetare-Dezvoltare şi High-Tech”

SIVECO România se află pe locul I în Topul Naţional al Firmelor 2017, la categoria “Cercetare-Dezvoltare şi High-Tech”. Topul Național al Firmelor este un clasament… Mai mult

13.11.2017

Aplicație lansată de ANM și SIVECO pentru fermieri: managementul fenomenelor agrometeo

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) și SIVECO România au lansat aplicația INOVAGRIA Meteo. Aplicaţia este cea mai nouă soluție IT dedicată fermierilor şi altor profesionişti… Mai mult

06.09.2017

SIVECO contribuie la construirea primei Rețele de Centre de Știință din România

Platforma digitală eScience Center, realizată de SIVECO în cadrul proiectului SCINET – Rețeaua Centrelor de Știință, poate fi considerată un adevărat liant între elevii de… Mai mult

25.08.2017

SIVECO lansează pe piața din România platforma de mentorat ProME

SIVECO anunță lansarea pe piața din România a platformei de mentorat ProME – PROfessional Intergenerational Cooperation and MEntoring. ProMe facilitează comunicarea și colaborarea între diferite… Mai mult

24.08.2017

SIVECO, partener în proiectul de cercetare MASIM – “Sistem aerian multi agent cu staţie de sol portabilă pentru managementul informaţiilor”

SIVECO România este partener în proiectul de cercetare MASIM – „Sistem aerian multi agent cu staţie de sol portabilă pentru managementul informaţiilor”, coordonat de Academia Forţelor Aeriene “Henri… Mai mult

08.08.2017

Siveco și Universitatea București implicate într-un proiect european de cercetare vizând îmbunătățirea calității vieții persoanelor vârstnice

SIVECO România participă la un proiect european de cercetare care îşi propune îmbunătăţirea calităţii vieţii persoanelor vârstnice cu ajutorul noilor tehnologii. Proiectul PALETTEV2 – Participative… Mai mult

31.07.2017

ESTABLISH- proiect de cercetare în domeniul medical cu contribuție românească asigurată de Siveco și elevi de la Colegiul Grigore Moisil

SIVECO România este partener în proiectul ESTABLISH (Environmental Sensing to Act for a Better Quality of Life: Smart Health), un proiect de cercetare ITEA 3… Mai mult

28.07.2017

SIVECO România dezvoltă o platformă de eLearning utilizată de Consiliul Europei

O platformă de eLearning, cu 12 module de curs care redau tot atâtea principii de bună guvernare, va fi noul instrument prin care Bruxelles-ul va… Mai mult

20.07.2017

Consorțiul Siveco Romania – Infeurope Luxembourg oferă suportul tehnic pentru elaborarea Bugetului UE

Comisia Europeană a selectat recent consorțiul care va oferi suport tehnic pentru sistemul critic de business folosit în construirea bugetului Uniunii Europene. SIVECO România face… Mai mult

18.07.2017

SIVECO propune o soluţie inovativă și eficientă pentru managementul deşeurilor

Protejarea mediului a devenit o provocare uriașă și este, în același timp, o temă de interes general. În prezent, deșeurile reprezintă o problemă majoră pentru… Mai mult

07.07.2017

Aniversare: 10 ani de soft SIVECO pentru APIA

SIVECO România și APIA au aniversat miercuri 10 ani de la crearea și implementarea sistemului informatic pentru Agenția de Plăți și Intervenții în Agricultură. Cu… Mai mult

28.06.2017

Siveco, coordonator al proiectul european RED-Alert de combatere a propagandei teroriste online

Siveco România va coordona proiectul de cercetare şi inovare RED-Alert, pentru combaterea propagandei teroriste din mediul online, la care vor participa alţi 14 parteneri, firme… Mai mult

14.06.2017

INOVAGRIA, aplicația performantă pentru gestiunea eficientă a fermelor

Agricultura romaneasca se dezvolta, dar este loc de mai bine. Potentialul extraordinar al Romaniei continua sa fie subexploatat. Acum exista solutii tehnice menite sa ii… Mai mult

01.06.2017

Sistem electronic de emitere a biletelor de călătorie, proiect de cercetare europeană cu componentă românească

Siveco Romania anunță vineri implicarea în proiectul european de cercetare „Electronic Ticketing System” (ETS) Proiectul ETS – sau “Sistem electronic de emitere a biletelor”- este… Mai mult

31.03.2017

World Summit Awards / Softiștii români au obținut marele premiu, cu aplicația „Kazahstan, țara marii stepe”

SIVECO România a obținut marele premiu la categoria Cultură & Turism a World Summit Awards (WSA), cea mai prestigioasă competiție de IT, cu aplicația „Kazakhstan,… Mai mult

22.03.2017

Siveco, 5 nominalizări în finala European IT & Software Excellence Awards

Revista IT Europa a dat publicităţii lista finaliştilor European IT & Software Excellence Awards 2017, una dintre principalele competiţii europene destinate furnizorilor independenţi de software… Mai mult

03.03.2017

Siveco România vrea să ”reseteze”: Raportul său de sustenabilitate – în finala Deloitte Green Frog Award

Ultimul raport de Sustenabilitate al Siveco a câștigat etapa națională a competiției Deloitte Green Frog Award, fiind înscris în etapa superioară, cea care va stabili… Mai mult

22.12.2016

Articole mai vechi »

Stiri

Declarația 600: Ministrul Finanțelor și șeful ANAF au fost convocați la Comisia economică din Senat

Razvan Diaconu

Ministrul de Finanţe şi şefa ANAF au fost invitaţi în Parlament săptămâna viitoare, anunță Digi 24. Preşedintele Comisiei Economice din Senat, Daniel Zamfir, vrea ca… Mai mult

Stiri

Moașa Ordonanței 13 se întoarce în guvern: procurorul Oana Hăineală este noul şef al Corpului de Control al Ministerului Justiţiei

Vladimir Ionescu

Procurorul Oana Hăineală este noul şef al Corpului de Control al Ministerului Justiţiei, anunță Mediafax, care a obținut confirmarea informației chiar de la magistrat. Ministrul… Mai mult

Stiri

Marius Nica, ministru delegat pentru Fonduri Europene, a demisionat

Razvan Diaconu

Ministrul delegat pentru Fonduri Europene Marius Nica a decis să-şi înainteze demisia după trei luni de mandat, el explicând că decizia a fost luată având… Mai mult

Stiri

Părinţii poliţistului Bogdan Gigină cer urgentarea soluţionării dosarului morţii fiului lor

Victor Bratu

Părinţii poliţistului Bogdan Gigină (foto), decedat în urma unui accident rutier în timp ce făcea parte din coloana oficială a fostului ministru Gabriel Oprea, au… Mai mult

Stiri

Cursul – nivel istoric: euro trece, în premieră, pragul de 4,66 lei

Adrian N Ionescu

Euro s-a apreciat vineri până la 4,6614 lei, potrivit cursul mediu calculat de Banca Națională a României (BNR). Este cea mai mare valoare a cursului… Mai mult

Stiri

Conducerea Transgaz aprobă asocierea cu o companie spaniolă pentru a participa la privatizarea DESFA din Grecia

Vladimir Ionescu

Adunarea Generală Extraordinară a Acţionarilor Transgaz a aprobat asocierea cu Regasificadora del Noroeste în vederea participării în etapa a doua a procesului de achiziţie a… Mai mult

Stiri

Decizii CCR: Probele obținute nelegal în procese penale se exclud din dosar, refuzul accesului la informații clasificate trebuie să aparțină unui judecător

Vladimir Ionescu

Plenul Curții Constituționale a luat în dezbatere joi două excepții de neconstituționalitate ridicate asupra unor prevederi conținute de Codul de procedură penală pe care le-a… Mai mult