joi

18 aprilie, 2024

protectia datelor

Facebook îi va transfera pe toţi utilizatorii din Marea Britanie de la divizia din Irlanda la cea din California, pentru a-i scoate de sub incidenţa legislaţiei europene referitoare la confidenţialitatea datelor, transmite Reuters. Schimbarea va intra în vigoare...
16 decembrie, 2020
Germania a lansat marți aplicația pentru smartphone de urmărire a contactelor persoanelor care ar putea fi infectate cu noul coronavirus – aplicație care se bazează pe identificarea prin bluetooth a apropierii dintre două persoane. Șeful de cabinet al...
16 iunie, 2020
Regulamentul General privind Protecţia Datelor Regulamentul (GDPR) a împlinit luni doi ani de la aplicare, în 25 mai 2018. Momentul vine în plină pandemie Vocid-19, când dezbaterile privind GDPR au fost mai prezente decât oricând în societate, din...
26 mai, 2020
Prevederile Legii 95/2006, prin care se instituie dosarul electronic de sănătate, sunt neconstituţionale, întrucât nu prevăd garanţii pentru respectarea dreptului la viaţă privată, cu referire la protecţia datelor cu caracter personal. Este principalul motiv pentru care Dosarul electronic de...
31 iulie, 2018
Nume, număr de telefon, adresă de e-mail, informații privind localizarea unei persoane și activitățile sale – toate acestea sunt date personale ale persoanelor fizice. Iar lista rămâne deschisă. În fapt, accesarea de către organizațiile din mediul public și...
13 martie, 2018
Noi reguli UE de protecție a datelor și în materia secretului comercial au fost aprobate joi, de către Parlamentul European. Protecția datelor În ceea ce privește protecție a datelor, regulile sunt destinate să restabilească controlul cetățenilor asupra datelor...
14 aprilie, 2016
Miniștrii de Justiție din statele UE au aprobat vineri ca președinția luxemburgheză să înceapă discuțiile cu Parlamentul European pe draftul Directivei privind protecția datelor cu caracter personal prelucrate în domeniul judiciar. Directiva, care face parte din reforma sistemului...
9 octombrie, 2015
Dezvăluirile despre programele secrete americane de supraveghere au provocat un scandal imens pe scena politică de la Washington, iar, sub criticile presei și ale organizațiilor pentru apărarea drepturilor omului, șeful serviciilor secrete din SUA și Casa Albă au...
11 iunie, 2013
Anul 2013 poate fi considerat anul „protectiei” pe internet. Ca vorbim de cyber-securitate sau de protectia datelor, 2013 va aduce dezvoltari in domeniu atat institutional cat si legislativ, in plan european si global. In primul rand, chestiunile legate...
1 februarie, 2013
“Regulile noastre de confidenţialitate şi condiţiile de utilizare evoluează şi vor fi mai concise şi mai clare”, este mesajul pe care gigantul Google îl distribuie pentru a-şi incita utilizatorii să adopte noua sa politică de gestiune a datelor,...
29 februarie, 2012
Proiectul de lege privind reţinerea datelor de trafic de către operatorii de telefonie mobilă a fost depus la Parlament la începutul lunii noiembrie de către ministrul Comunicaţiilor, Valerian Vreme şi deputatul PDL, Adrian Bădulescu, fost ofiţer SRI –...
4 noiembrie, 2011
Prevederile includ dreptul clienţilor de a schimba operatorul de telecomunicaţii în doar o zi, fără modificarea numărului de telefon , acces la informaţii mai clare referitoare la servicii, precum şi protecţia mai eficientă a datelor online. Comisia Europeană...
24 mai, 2011

2013, anul „protecției” pe internet

Anul 2013 poate fi considerat anul „protectiei” pe internet. Ca vorbim de cyber-securitate sau de protectia datelor, 2013 va aduce dezvoltari in domeniu atat institutional

2013, anul „protecției” pe internet

Anul 2013 poate fi considerat anul „protectiei” pe internet. Ca vorbim de cyber-securitate sau de protectia datelor, 2013 va aduce dezvoltari in domeniu atat institutional

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: