joi

18 aprilie, 2024

porumb

Exporturile de grâu comun ale Uniunii Europene din primele două luni ale sezonului 2023/24, care a început la 1 iulie, au totalizat la 5,03 milioane de tone, în scădere cu 32% faţă de 7,39 milioane de tone în...
8 septembrie, 2023
Cultura de porumb a României va fi cea mai puțin productivă din UE. Producția medie de porumb la hectar va scădea până la 3,94 tone și este nu numai cea mai mică din UE, ci şi cu 34%...
26 octombrie, 2022
Comisia Europeană și-a redus joi prognoza pentru recolta de porumb din UE din acest an cu 10%, a doua revizuire abruptă în jos la rând, pe fondul secetei severe cu care se confruntă continentul, transmite Euronews. Comisia și-a...
26 august, 2022
Prețul grâului a crescut cu aproape 50% pe piețele internaționale de la începutul anului, în vreme ce prețul porumbului este mai mult decât dublu față de aceeași perioadă a anului trecut. Printre cauze: cererea mai mare, mai ales...
27 aprilie, 2021
România s-a situat în 2019 pe primul loc în Uniunea Europeană atât privind suprafaţa cultivată cât şi producţia realizată de porumb boabe şi floarea soarelui, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS), publicate marţi. Dacă România este cel...
31 martie, 2020
Consiliul Concurenţei (CC) a recomandat, luni, „înfiinţarea unei burse române a cerealelor, ceea ce va oferi o alternativă pentru actualele licitaţii private cu strigare”, spune un comunicat al instituției. Recomandarea Consiliului Concurenţei (CC) vine după ce profesioniştii instituţiei...
10 ianuarie, 2017
În septembrie, vor apărea în fața unei instanțe din Iowa membrii unei rețele de spionaj urmărite aproape trei ani de zile în speranța că se va putea dovedi implicarea guvernului chinez în furtul de tehnologie americană de vârf....
21 august, 2015
Culturile însămânțate anul trecut nu înregistrează pierderi foarte mari din cauza secetei, la grâu și orz producția fiind chiar mai bună decât anul trecut, a susținut ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, luni, după întâlnirea cu reprezentanții organizațiilor din domeniu....
17 august, 2015
Declarațiile referitoare la poziția strategică a agriculturii în economia românească pornesc de la realitatea seacă a unei productivități de patru ori mai mici decât în industrie și a unei ponderi record european a populației ocupate în acest sector....
26 mai, 2013
Producția de cereale pentru boabe a scăzut în 2012 cu aproape 40% față de anul precedent, potrivit datelor provizorii comunicate de Institutul Național de Statistică. Randamentele la hectar s-au diminuat semnificativ pe toată linia: -52% la porumb, -28,4%...
31 martie, 2013
Institutul Național de Statistică INS a dat publicității situația culturilor agricole din România, în date provizorii, pe anul 2012. Cum era de așteptat, producția a scăzut în anul trecut, ca urmare a secetei, iar comparația cu anul anterior...
29 martie, 2013
Nu există motivaţie suficientă pentru valorificarea pe piaţă a unei cantităţi mai mari de cereale (îndeosebi porumb) pentru furajarea animalelor, potrivit unei analize a Comisiei Naționale de Prognoză, efectuată pe baza datelor definitive ale INS. De aceea, avem...
2 decembrie, 2012
Recolta de cereale din 2011 a confirmat poziţia României printre principalii producători agricoli din Europa, dar agricultura românească are performanţe mult inferioare potenţialului său, se arată într-un articol publicat luni pe un blog al Financial Times, citat de...
9 aprilie, 2012
Exportul României de produse agroalimentare în ţările intra şi extra comunitare a înregistrat o creştere de aproape 55 de procente, în primele cinci luni ale anului 2011, depăşind 1,19 miliarde de euro, potrivit datelor furnizate AGERPRES de Ministerul...
12 august, 2011

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: