joi

28 martie, 2024

obligatiuni

Pe măsură ce acțiunile companiilor europene își continuă declinul lunar, primul de acest fel din ultimele trei luni, se profilează un pericol care poate să împiedice redresarea economiei UE până la finele acestui an: stagflația, se arată într-o...
31 august, 2023
Banca Transilvania (TLV), cea mai mare bancă din România, listează astăzi, 17 iulie, o nouă emisiune de obligațiuni în euro la bursa locală, în valoare de 200 milioane de euro. Obligațiunile se vor tranzacționa pe Piața Reglementată a...
17 iulie, 2023
Fondul Global de Pensii al Guvernului Norvegiei, cel mai mare astfel de fond de la nivel global, cu active de 1.300 de miliarde de dolari în 2022, și-a triplat anul trecut deținerile de titluri de stat românești, acestea...
6 februarie, 2023
UniCredit Bank, parte a Grupului UniCredit, a anunţat că listează luni, 16 ianuarie, prima emisiune de obligațiuni corporative din acest an la bursă, în valoare de 488,5 milioane lei. Obligațiunile se vor tranzacționa pe Piaţa Reglementată a Bursei...
16 ianuarie, 2023
Polonia află pe propria piele ce se întâmplă atunci când investitorii încep să se teamă că factorii de decizie întorc spatele inflației, pentru a ține economia pe linia de plutire până la alegerile de anul viitor, notează Bloomberg....
25 octombrie, 2022
Deruta este caracteristica dominantă a comportamentului de economisire actual al românilor sub presiunea inflației.  Valoarea depozitelor bancare ale populației s-a întors la nivelul din luna ianuarie, după mari variații, concomitent cu creșterea retragerilor din fondurile de investiții și...
22 septembrie, 2022
Fondurile speculative au pus cel mai mare pariu împotriva obligațiunilor guvernamentale italiene de la criza financiară globală, pe fondul îngrijorărilor tot mai mari cu privire la tulburările politice de la Roma și la dependența țării de importurile de...
25 august, 2022
Obligațiunile guvernamentale germane înregistrează cele mai mari fluctuații de la criza datoriilor din zona euro din urmă cu un deceniu încoace, retragerea Băncii Centrale Europene (BCE) din piață eliminând unul dintre cei mai importanți factori de stabilizare, potrivit...
23 august, 2022
În ”cruciada” lor de a aduce inflația sub control, marile bănci centrale ale lumii riscă să alimenteze și mai mult haosul de pe piețele de obligațiuni, care joacă un rol esențial pentru economiile pe care încearcă să le...
3 august, 2022
Educatia financiara este un capitol la care romanii stau extrem de prost. Lipsa timp de decenii a acestei materii din curricula invatamantului romanesc produce consecinte severe in randul populatiei adulte din Romania. In aceste conditii, implicarea sectorului privat...
11 iunie, 2022
Investitorii internaționali se pregătesc pentru un val de neplată a datoriilor corporative rusești, odată ce Kremlinul a pus stăpânire pe sistemul monetar al țării și pe valuta firmelor, în încercarea de a naviga sancțiunile impuse de Occident în...
21 martie, 2022
Randamentul obligațiunilor germane pe zece ani, o referință a costurilor de finanțare din zona euro, a trecut în teritoriu pozitiv, pentru prima dată din 2019, investitorii fiind convinși că băncile centrale vor fi nevoite să retragă stimulii monetari...
20 ianuarie, 2022
Ministerul Finanțelor Publice plănuiește să realizeze o operațiune de răscumpărare anticipată a unor serii de obligațiuni denominate în dolari, scadente în februarie 2022, august 2023 și ianuarie 2024. Acestea ar urma să fie refinanțate parțial sau integral prin...
19 ianuarie, 2022
Banca Comercială Română (BCR), a doua cea mai mare din România după active și membră a Grupului Erste, a lansat cea mai mare emisiune de obligațiuni în lei din România, pe care le va lista la Bursa de...
20 mai, 2021
România organizează miercuri o licitație de eurobonduri, fiind prima ieșire din acest an pe piețele financiare internaționale. Statul le propune investitorilor obligațiuni pe 12 și pe 20 de ani, ambele noi, potrivit datelor Bloomberg. Titlurile pe 12 ani...
7 aprilie, 2021
Banca Centrală Europeană (BCE) a decis joi majorarea achizițiilor de obligațiuni din cadrul ”Pandemic Emergency Purchase Programme” (PEPP), programul de relaxare cantitativă lansat în contextul pandemiei, cu 500 de miliarde de euro, la 1.850 de miliarde de euro,...
10 decembrie, 2020
Din cele trei emisiuni de titluri de stat pentru populație din seria Fidelis, aflate în derulare în prezent, cea în euro a atras subscrieri de peste 64 de milioane de euro, cât celelalte două în lei împreună, potrivit...
17 noiembrie, 2020
Emisiunea de eurobonduri a UE, în valoare de 17 miliarde de euro, a fost suprasubscrisă marți de aproape 14 ori, cererea fiind de 233 de miliarde de euro. Vânzarea marchează apariția pe piața financiară europeană a unuia dintre...
21 octombrie, 2020
Comisia Europeană analizează posibilitatea de a recurge la licitaţii pentru emiterea de obligațiuni prin care să finanțeze planul de relansare în valoare de 750 de miliarde de euro, a declarat marţi comisarul european pentru Buget, potrivit Reuters. În...
7 octombrie, 2020
Rezervele valutare ale României au scăzut cu 3,17 miliarde de euro în septembrie, la 32,28 miliarde de lei, ca urmare a rambursării unor împrumuturi în euro contractate de stat în 2013, precum și a modificării rezervelor minime în...
1 octombrie, 2020

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: