vineri

29 martie, 2024

mandate

Statele Unite organizează pe 8 noiembrie alegerile de la jumătatea mandatului. Rezultatul va avea un impact major asupra celor doi ani rămași ai mandatului Joe Biden. Potrivit CNN, întregul ”univers politic” al acestor alegeri se concentrează în jurul...
4 noiembrie, 2022
Rectorii ar putea să-și păstreze mandatul pe viață, potrivit unui amendament inclus într-un proiect cu modificări aduse Legii Educației. Reglementarea a fost aprobată de Senat miercuri, forul decizional, și a plecat spre promulgare. Președintele o poate retrimite Parlamentului...
22 octombrie, 2020
Legea cu ultimele modificări aduse Educației pleacă spre promulgare, după ce a fost adoptată luni de Senat. Ea impune, printre altele, un număr de cel 22 de elevi într-o clasă și elimină limita de două mandate pentru rectorii...
11 februarie, 2020
CCR a respins miercuri solicitările USR de invalidare a numirilor lui Gheorghe Stan (foto) și Cristian Deliorga, propunerile deputaților și senatorilor pentru ocuparea celor două posturi de judecători constituționali rămase libere. Prin urmare, cei doi își vor prelua...
5 iunie, 2019
Prezenţa la actualele alegeri europarlamentare este estimată între 49% şi 52%, cu mult peste cea din 2014, când scrutinul s-a încheiat cu o prezenţă de 42,61%. Cu alte cuvinte, în jur de 200 de milioane de cetăţeni europeni...
26 mai, 2019
UPDATE: Fostul președinte al Curții Supreme Nicolae Popa, a cărui semnătură apare pe protocol, susține că el nu a smenat așa ceva. Nici nu avea dreptul să facă acest lucru, întrucât se pensionase deja: ”La 1 septembrie 2009,...
18 iunie, 2018
Eurodeputații au votat miercuri reducerea locurilor în Parlamentul European și redistribuirea unei părți din mandatele deținute de Marea Britanie. România se numără printre beneficiari, cu  doar un loc în plus alocat. În viitoarea legislatură (2019 – 2024), numărul total...
14 iunie, 2018
Instanţa supremă a emis, în ultimii nouă ani, peste 26.000 de mandate de siguranţă naţională. De asemenea, arată un răspuns oficial oferit Mediafax. Au fost respinse doar două solicitări de mandate. Preşedintele Comisiei de control Serviciului Român de...
12 iunie, 2018
Preşedintele Comisiei de control SRI, senatorul PSD Claudiu Manda, a declarat, joi, că în perioada 2005-2016 mai mult de şase milioane de români au fost interceptaţi de SRI. ”Avem la comisie o serie de date care arată că...
1 iunie, 2018
Președintele chinez Xi Jinping (foto) poate rămâne toată viața în această funcție, după ce Adunarea Naţională Populară din China (ANP, forul legislativ chinez) a adoptat duminică un amendament prin care se elimină din Constituție limitarea la două mandate. Mandatul actual...
11 martie, 2018
Curtea Constituţională a admis parţial, miercuri, o excepţie de neconstituţionalitate ce ar putea afecta interceptările realizate cu mandat pe securitate națională folosite acum în dosare penale de corupție. Decizia a fost luată cu majoritate de voturi. Concret, CCR...
1 martie, 2018
SRI nu va mai putea face interceptări în dosarele penale, potrivit unei decizii de marți a Curții Constituționale – fapt care ar putea da peste cap mecanismul interceptărilor, așa cum a funcționat el în ultimii ani. Concret, CCR...
16 februarie, 2016
Unul dintre cei mai mari furnizori de servicii de telefonie mobilă- Vodafone- a recunoscut existenţa unor puncte de acces tehnic, care permit agenţiilor guvernamentale din ţările în care activează să asculte în direct sau să înregistreze conversaţii private...
6 iunie, 2014
Cei 32 de politicieni votaţi duminică pentru a reprezenta România în Parlamentul European şi-au ridicat joi mandatele, într-o ceremonie care a avut loc la Biroul Electoral Central (BEC). Nu a participat Ecaterina Andronescu, locul doi pe lista candidaţilor...
29 mai, 2014
Prim – adjunctul procurorului general al României, Daniel Morar, a dispus vineri prelungirea cu 6 luni a mandatelor unor șefi din Parchetul General, cărora le expiraseră de drept mandatele. Codruţ Olaru (foto) rămâne șef al Direcţiei de Investigare...
22 martie, 2013
Șeful statului, Traian Băsescu, a afirmat, luni, că nu poate să comunice cu actuala conducere a PDL, însă va continua să se adreseze membrilor și simpatizanților partidului, în contextul luptei politoce pentru șefia democrat-liberalilor. Președintele țării a postat,...
18 februarie, 2013
Biroul Electoral Central a anunțat marți seara rezultatele numărătorii finale a voturilor exprimare la scrutinul pentru parlamentare de duminică. Potrivit rezultatelor comunicate de BEC la încheierea numărătorii în toate centrele de votare, Uniunea Social Liberală (USL) a obținut...
11 decembrie, 2012
Să ne amintim elementele-cheie ale legii, preferabil cu o cană de cafea în faţă – scrie sociologul Barbu Mateescu pe blogul Sociollogica. Unitatea principală a sistemului electoral este circumscripţia (judeţul, capitala sau diaspora), nu colegiul şi nu naţiunea....
13 noiembrie, 2012
Mai jos se află lista candidaţilor USL care vor intra în Parlament chiar şi în contextul unei performanţe slabe a USL (42% din voturi la nivel naţional). Lista a fost alcătuită pe baza unei simulări efectuate cu ajutorul...
1 noiembrie, 2012
(Micul îndreptar geografic cu privire la ARD se află aici. Cel care are ca subiect USL se află aici). Analizând rezultatele alegerilor din 2008, mulţi oameni cred că sistemul defavorizează partidul aflat pe locul unu ca voturi la...
30 octombrie, 2012

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: