vineri

19 aprilie, 2024

justitie

DNA l-a trimis în judecată, în stare de arest preventiv, pe Cristian Dumitru Bălan, fără calitate specială, acuzat de intermedierea mitei de oferite în cazul dosarului de mită de 22,4 milioane de euro pentru prelungirea unor contracte deținute...
24 mai, 2023
Darius Vâlcov, fost primar al Slatinei şi ministru al Finanţelor, s-a predat marți, la o secție de poliție din regiunea Napoli, a anunțat presa din Peninsulă. Fostul demnitar ar fi contactat telefonic poliția, după care s-ar fi prezentat...
24 mai, 2023
Comisia Europeană a aprobat miercuri proiectul cu noile măsuri împotriva corupției, un set ce impune armonizarea modului în care sunt definite infracțiunile de corupție și sancțiunile aplicate acestora în întreaga Uniune. De asemenea, pachetul conține o propunere, preluată...
3 mai, 2023
Cătălin Nae, director general al Institutului Naţional de Cercetare – Dezvoltare Aerospaţială „Elie Carafoli” – INCAS Bucureşti, a fost trimis în judecată de procurorii anticorupţie într-un dosar în care este acuzat de abuz în serviciu și un prejudiciu...
18 aprilie, 2023
Șefa Biroului de audit public intern din Ministerul Sănătăţii a fost pusă sub control judiciar, pentru 60 de zile, pentru două infracţiuni de divulgare a informaţiilor secrete de serviciu sau nepublice, în formă continuată. Procurori din cadrul Secţiei...
21 martie, 2023
Marius Voineag (41 de ani) a primit marți aviz pozitiv din partea Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) pentru ocuparea postului de procuror șef al DNA, după ce luni a fost avizat Alex-Florin Florenţa, pentru funcția de procuror general...
14 martie, 2023
Inculpații din Dosarul Hexi Pharma – Flori Dinu (foto) şi Mihai Leva – au scăpat de condamnările la închisoare primite în prima instanță. Instanța CAB care a pronunțat vineri hotărârea finală a constatat prescrierea faptelor, pe baza unei...
4 martie, 2023
Republica Moldova intenționează reglementarea luptei împotriva oligarhilor printr-un proiect de lege lansat spre dezbatere publică de către Ministrul Justiției de la Chișinău. Astfel, o persoană va putea fi declarată oligarh cu votul a trei cincimi din deputați și...
27 februarie, 2023
Președintele Klaus Iohannis ”erodează democraţia pluralistă din România”, potrivit unui briefing Oxford Analytica, o companie britanică de consultanţă fondată de un fost angajat al Consiliului Naţional de Securitate din adminitraţia Nixon. „Întoarcerea lui Iohannis către armată şi serviciile...
23 iulie, 2022
Ministerul Justiţiei a finalizat proiectul legii pentru desfiinţarea Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție (SIIJ) şi va iniţia, săptămâna următoare, procedurile de aprobare în Guvern, după care va trimite documentul Parlamentului în prima parte a lunii februarie. De...
16 ianuarie, 2022
Fostul ministru al Justiției Stelian Ion scrie într-un editorial publicat de Digi24 că președintele i-a cerut, într-o întâlnire din 18 mai, să renunțe la proiectul de lege pentru desființarea Secției Speciale și să elimine această structură printr-un articol...
9 septembrie, 2021
Omul de afaceri Nelu Iordache a fost condamnat miercuri la 11 ani și 9 luni de închisoare în dosarul autostrăzii Nădlac – Arad, la finalul unui proces ce a durat aproximativ de șapte ani. Decizia Curții de Apel...
8 septembrie, 2021
Fostul ministru al Justiției Stelian Ion a declarat marți că mai multe reglementări importante, precum legile Justiției sau desființarea Secției speciale de investigare a magistraților nu au fost adoptate din cauza blocajelor instituționale. El a a declarat că...
7 septembrie, 2021
Comisia Europeană a cerut marți Curţii de Justiţie a UE (CJUE) să impună sancțiuni financiare Poloniei din cauza continuării activităţii camerei disciplinare a Curţii Supreme, în pofida angajamentului Varșoviei de a o desființa. Disputa de lungă durată dintre...
7 septembrie, 2021
Trei organizații ale magistraților – Asociaţia Forumul Judecătorilor din România, Asociația Mișcarea pentru Apărarea Statutului Procurorilor și Asociația Inițiativa pentru Justiție – cer desființarea Inspecției Judiciare și înlocuirea acestei instituții a două structuri diferite, de sine stătătoare, una...
31 august, 2021
Proiectul de Lege pentru modificarea și completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul Penal, precum și a altor acte normative, a fost lansat marți în dezbatere publică. Modificările se referă, între altele, la prescripția răspunderii penale, la neglijența în...
28 iulie, 2021
Ministrul Justiției, Stelian Ion, a publicat, miercuri, pe Facebook, un amendament la proiectul de desființare a Secției speciale de anchetare a magistrațiilor (SIIJ) prin care speră să înlăture opoziția UDMR în această chestiune. Propunerea înaintată partenerilor de guvernare...
21 iulie, 2021
Obligativitatea vaccinării anti-Covid pentru studenții și personalul unei universități americane a fost validată luni de un judecător federal. Magistratul Damon Leichty de la tribunalul din South Benda a pronunţat astfel prima hotărâre cu privire la acest subiect, dar decizia...
20 iulie, 2021
UDMR este de acord cu eliminarea superimunităţii magistraţilor, însă refuză preluarea de către DNA a dosarelor în care judecătorii și procurorii sunt investigați pentru fapte de corupție. Aceasta este una dintre principalele recomandări ale Comisiei de la Veneția...
6 iulie, 2021
Ministrul Justiției, Stelian Ion, a declarat luni că așteaptă ca Senatul să se întrunească săptămâna viitoare în sesiune extraordinară pentru a vota legea de desființare a Secției speciale de investigare a magistraților (SIIJ), în forma recomandată de Comisia...
5 iulie, 2021

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: