Evenimentul

”Nu am venit să dau socoteală!” Cele două ”Viorici” și criticile dure ale partidelor din Parlamentul European

De două ori a vorbit miercuri premierul Viorica Dăncilă în plenul Parlamentului European: o dată ca să prezinte mesajul cu care a fost trimisă de… Mai mult

03.10.2018

La obiect

Raport finalizat la nivelul anului 2017 – investițiile străine au depăşit 75 de miliarde de euro. Domeniile către care s-au îndreptat banii

Soldul investițiilor străine directe (ISD) în economia României a crescut anul trecut la 75.581 milioane  euro, dar în echivalent raportat la PIB s-au diminuat de… Mai mult

02.10.2018

La obiect

”Economiile europene au prea puțin spațiu fiscal pentru a face față unei recesiuni sau crize”: BCE avertizează, înainte de-a opri ”tiparnița de bani”

Economia zonei euro are încă nevoie de ample stimulente monetare pentru a atinge ţinta Băncii Centrale Europene (BCE) privind stabilitatea preţurilor, a declarat Benoit Coeure,… Mai mult

01.10.2018

La obiect

Statul împrumută primăriile pentru căldura de la iarnă la dobânzile băncilor comerciale. Ba chiar mai mari

Trezoreria statului poate oferi credite administrațiilor locale la dobânzi comparabile, sau chiar mai mari în unele cazuri, decât cele practicate de băncile comerciale. Lipsite de… Mai mult

01.10.2018

Articole despre «jean claude juncker»

Juncker: În lipsa perspectivelor de aderare la UE, Balcanii riscă să se scufunde într-un nou război

Un nou război este posibil să izbucnească în Balcani, dacă Bosnia, Albania, Serbia, Macedonia, Muntenegru şi Kosovo simt că Uniunea Europeană nu este serioasă în… Mai mult

06.10.2018

Jean Claude Juncker în ”misiune imposibilă” la Washington – discuții pentru reducerea tarifelor la importuri auto

Președintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, se întâlnește săptămâna viitoare (pe 25 iulie) cu președintele SUA, Donald Trump, la Wshington, cu scopul de a convinge… Mai mult

18.07.2018

Comisia Europeană anunță întâlniri ale premierului Dăncilă cu înalți oficiali CE. Guvernul nu a anunțat vizita la Bruxelles

Premierul Viorica Dăncilă va avea întrevederi marţi, la Bruxelles, cu preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, şi cu prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans. Informația este publicată… Mai mult

07.07.2018

Jean Claude Juncker convoacă un mini-summit pe tema migrației

Comisia Europeană a anunțat miercuri că președintele Jean Claude Juncker va găzdui duminică, la Bruxelles, un mini-summit pe tema emigrației. Reuniunea este organizată cu câteva… Mai mult

20.06.2018

Scrisoarea lui Jean Claude Juncker către Viorica Vasilica Dăncilă: Experții UE au cerut date pe Justiție în baza MCV

Jean-Claude Juncker, președintele Comisiei Europene, îi răspunde premierului Viorica Dăncilă în scandalul datelor cerute în 2012 de executivul european cu privire la situația unor procese… Mai mult

13.04.2018

Viorica Dăncilă la J.C. Juncker: sau ”cazul Vâlcov” la Bruxelles

Președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, premierul român Viorica Dăncilă și Comisarul european Corina Crețu au susținut miercuri, la Bruxelles, o conferință de presă comună după… Mai mult

21.02.2018

UE nu mai așteaptă: oficialii Comisiei vorbesc despre cum va fi colectat și împărțit bugetul

Viitorul Uniunii Europene începe să capete contur, iar președintele Jean Claude Juncker, mânat de ambiția ca această Comisie Europeană să fie cea care trasează drumul,… Mai mult

14.02.2018

Jean Claude Juncker: Comisia nu acceptă pași înapoi în ceea ce privește statul de drept în România

Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a declarat miercuri, în conferinţa de presă comună cu preşedintele Klaus Iohannis, că dacă legile Justiţiei vor rămâne aşa cum… Mai mult

31.01.2018

J.C. Juncker in Bucharest: Multi-speed Europe already exists in treaties. It depends on you where you will be positioned

Present for the first time in Bucharest in his official role as President of the European Commission, Jean-Claude Juncker sent a very clear message to… Mai mult

14.05.2017

Despre “Europa celor două viteze” – noua declarație a lui Jean-Claude Juncker. Lucian Croitoru și Aurelian Dochia explică

Arhitectura proiectului european va trebui regândită astfel încât să acomodeze “două viteze” de dezvoltare, cea a unui “nucleu dur” format din state puternic integrate şi cea a… Mai mult

19.11.2015

Întâlnire Jean-Claude Juncker şi Donald Tusk cu Dacian Ciloș și Sorin Câmpeanu pe aeroportul Otopeni

Cei doi premieri ai României, cel interimar Sorin Cîmpeanu şi cel desemnat Dacian Cioloş, s-au întâlnit în cursul dimineţii de sâmbătă cu preşedintele Comisiei Europene,… Mai mult

14.11.2015

Planul de investiţii al lui Jean-Claude Juncker – calculele Comisiei. China își anunță participarea

China şi-a anunţat intenţia de a participa la Planul de investiţii pentru Europa, proiect prin care Comisia Europeană îşi propune să “mobilizeze” surse de finanţare pentru investiţii noi… Mai mult

29.09.2015

Vizita preşedintelui Iohannis la Bruxelles / Rezultate: angajamente de ridicare a MCV în mandatul comisiei Juncker şi sporirea prezenţei NATO în România

Ridicarea MCV este pentru prima dată menţionată în mod oficial într-o declaraţie comună cu un reprezentant al Comisiei Europe. Preşedintele Klaus Iohannis a spus joi,… Mai mult

16.01.2015

EUobserver: 2000 de proiecte propuse de ţările UE pentru planul de investiţii Juncker

În jur de 2000 de proiecte, întinse pe o listă de 610 pagini, au propus statele membre pentru planul de investiţii Juncker, scrie EUobserver, care… Mai mult

09.12.2014

Riscul planului de investiţii Juncker: Statele UE ar putea direcţiona banii de cofinanţare spre fondul de investiţii, pentru deduceri din deficit

Reprezentanţii regiunilor Uniunii Europene reuniţi la sesiunea plenară a Comitetului Regiunilor (CoR)au avertizat că banii alocaţi proiectelor din fondurile structurale ar putea fi redirecţionaţi pentru… Mai mult

05.12.2014

Reacţii la anunţul de renunţare la South Stream / Jean-Claude Juncker îl consideră un bluf, iar oficialii UE şi SUA promovează proiecte alternative

Oficialii americani şi europeni reacţionează la anunţul făcut marţi de preşedintele Vladimir Putin referitor la renunţarea la proiectul South Stream din cauza opoziţiei UE. Bruxelles-ul… Mai mult

04.12.2014

Planul Juncker de investiții sau New Deal al UE: Mecanism, funcționare, timing, părerea economiștilor

Jean-Claude Juncker a prezentat miercuri Parlamentului European şi publicului planul de investiţii prin care vrea impulsionarea economiei europene şi crearea de locuri de muncă. Cu… Mai mult

26.11.2014

Preşedintele CE, Jean-Claude Juncker, îl felicită pe Klaus Iohannis

Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, îl felicită vineri pe preşedintele ales, Klaus Iohannis, pentru victoria în alegerile prezidenţiale. Oficialul european îşi exprimă speranţa că îl… Mai mult

21.11.2014

De partea cealaltă a baricadei / Comisia Juncker investighează practicile neconcurențiale ale fostului premier Juncker

Dezvăluirile publicate joi de presa europeană referitor la aranjamentele fiscale între 340 de multinaţionale şi autorităţile luxemburgheze pentru plata unor impozite minime pe profit îl… Mai mult

07.11.2014

Comisia Juncker – votată cu modificări de ultimă oră la portofolii. Scopul noii echipe: Să pună Europa în mişcare

Echipa de 28 de comisari propusă de Jean-Claude Juncker a primit miercuri votul plenuliui Parlamentului European. 423 de eurodeputaţi au votat în favoare, 209 au… Mai mult

22.10.2014

Articole mai vechi »

Stiri

Legea offshore / PSD anunță consens cu ALDE: 50% din producție se vinde pe bursa românească, deduceri de maxim 30% pentru operatori

Razvan Diaconu

PSD şi ALDE au ajuns la un consens în privinţa modificărilor la Legea offshore, a anunțat miercuri seara liderul deputaţilor PSD, Daniel Suciu, care a… Mai mult

Europa

Peter Praet, economist șef BCE: Îmbătrânirea populaţiei poate duce la recesiuni mai îndelungate

Razvan Diaconu

Îmbătrânirea populaţiei în Europa ar putea duce la înăsprirea constrângerilor politicilor monetare și, ca urmare, la perioade de recesiune mai lungi şi la recuperări mai… Mai mult

Stiri

Teleorman, al 14-lea județ cu pestă porcină africană. Petre Daea: Cineva o să facă închisoare

Mariana Bechir

Pesta Porcină Africană (PPA) a fost confirmată în judeţul Teleorman la probele prelevate dintr-un cadavru de porc găsit într-o zonă situată în extravilan, a anunţat… Mai mult

Europa

Programul Operațional Regional a fost modificat: Peste 220 de milioane de euro, realocate pentru IMM și infrastructura din sănătate

Adrian N Ionescu

Programul Operaţional Regional (POR) pentru România a fost modificat pentru realocarea unor fonduri de este 220 de milioane de euro pentru competitivitatea IMM-urilor şi dezvoltarea… Mai mult

Stiri

Consiliul Concurenţei: CFR S.A. a pierdut bani la rectificare din cauză că nu a respectat planul de investiții

Adrian N Ionescu

Calea ferată din România se degradează de la an la an, iar compania de infrastructură CFR SA trimite la buget sute de milioane de lei,… Mai mult

Stiri

Decizie a secției pentru procurori a CSM: Vechimea minimă decisă prin OUG nu se aplică decât pentru viitor

Mariana Bechir

Procurorii de la DNA, DIICOT şi de la Parchetul General rămân în funcţii chiar dacă au o vechime de opt ani, a decis miercuri Secția pentru… Mai mult

Europa

România, cea mai mare rată a inflației din UE și în septembrie – s-a triplat într-un an

Adrian N Ionescu

Indicele armonizat al prețurilor de consum (IAPC) din România s-a situat la 4,7% în septembrie, neschimbat faţă de cel din august, dar mai mult decât… Mai mult