Afganistan și problema UE: România intră pe viitoarea mare rută de migrație
Migranții afgani care încearcă să ajungă în Europa au schimbat ruta și intră prin România, scrie publicația spanionlă El Confidencial, care citează surse din Frontex

Frontex, Agenția Europeană pentru Poliţia de Frontieră şi Garda de Coastă, a anunțat că își suspendă toate operațiunile din Ungaria pe motiv că guvernul maghiar
Mii de persoane au manifestat duminică la Berlin şi în alte oraşe din Germania pentru a cere Uniunii Europene să-i sprijine pe solicitanţii de azil
Peste un sfert, adică aproximativ 21,2 de milioane, din locuitorii Germaniei au origini în imigraţie, ceea ce înseamnă o creştere de peste 2% faţă de
O persoană se află în stare critică după ce poliția croată a deschis focul, în cursul nopții de sâmbătă spre duminică, asupra unui grup de
Trei grupuri de imigranţi au fost relocate în Germania, România și Lituania, scrie Rador, care preia un articol din publicația britanică The Independent. Migranții au
Șase state, printre care și România, s-au oferit să preia imigranții aflați la bordul navei caritabile Open Arms, care nu a primit permisiunea de a
Partidul Fidesz, condus de premierul Viktor Orban, ar trebui să părăsească Partidul Popular European, pentru că nu este de centru-dreapta, a declarat marţi preşedintele Comisiei Europene
Dezbaterea privind înăsprirea legislației referitoare la drepturile imigranților ilegali a fost relansată în Germania, unde în ultimele zile au avut loc două incidente ce au
Câțiva primari din orașe germane care se confruntă cu un număr mare de imigranți avertizează că pacea socială este pusă în pericol din cauza sutelor de
UPDATE: Comisia Europeană a avertizat marţi guvernul italian dacă nu respectă drepturile omului, în urma anunțului privind recenzarea romilor, scrie La Stampa, citat de Mediafax. „Comisia
UPDATE: Ministrul britanic al Comunităţilor, Sajid Javid, a fost numit luni ministru de Interne în locul lui Amber Rudd. **** Ministrul britanic de Interne, Amber Rudd
România a înregistrat anul trecut un record istoric în ceea ce privește numărul cererilor de azil. Au solicitat protecție aproximativ 5.000 de imigranți. Cei mai
O echipă de anchetatori formată din procurori al Direcție de Combatere a Criminalităţii Organizate Bucureşti (DIICOT) și autoritățile din Austria și Slovenia au destructurat o
Un număr de 79 de persoane – cetăţeni din Iran, Irak, Siria, Turcia şi China – au fost descoperite de poliţiştii de frontieră din Borş,
Horst Seehofer, ministrul german de interne (FOTO), a acuzat Uniunea Europeană că a adoptat o atitudine de superioritate (patronizing stance) în discuţiile cu ţările membre din
Zeci de percheziţii au loc, miercuri dimineaţă, la mai multe adrese din judeţul Timiş şi din Germania, pentru destructurarea unei reţele care ar fi asigurat tranzitul
Aproape 6.000 de persoane au încercat să treacă ilegal granița română, în 2017, cei mai mulţi fiind organizaţi în grupuri conduse de călăuze, potrivit datelor Poliției
Românii au ocupat primul loc la proporţia imigranţilor europeni în propria ţară, potrivit datelor prezentate de Eurostat pentru anul 2015 cu o proporţie foarte ridicată,
Imigranții în Italia produc o parte din Produsul Intern Brut (PIB) național mai mare decât PIB-ul Ungariei sau aproape de trei ori mai mare decât