sâmbătă

20 aprilie, 2024

deputati

Senatorul PSD Georgică Severin şi deputatul PNL Cornel Pieptea la începutul acestei săptămâni, la Senat, un proiect de lege care, dacă va trece, şeful statului va putea fi demis mult mai simplu decât acum. Potrivit proiectului depus de...
23 mai, 2012
Un grup de parlamentari de la Putere și Opoziție, ai comisiilor juridice, a depus la Senat, în urmă cu două zile, un proiect de lege pentru înfiinţarea Academiei de Ştiinţe Juridice din România, în care ei ar urma...
12 mai, 2012
Deputaţii de Caraş-Severin Gheorghe Hogea şi Valentin Rusu şi-au anunţat, miercuri demisia din PDL şi înscrierea în grupul PNL. Cei doi deputaţi îl urmează astfel la PNL pe fostul preşedinte al PDL Caraş-Severin, Sorin Frunzăverde, care a fost...
18 aprilie, 2012
Curtea Constituţională de la Karlsruhe a respins, marţi dreptul comisiei restrânse de deputaţi în Bundestag, de a decide măsurile confidenţiale pentru salvarea zonei euro. Comisia la care se referă Curtea e formată din 9 din cei 611 parlamentari...
28 februarie, 2012
USL va decide până pe 1 februarie dacă toți parlamentarii uniunii Social Liberale își vor depune mandatele de deputați și senatori, a declarat, luni seara, președintele PSD, Victor Ponta, copreședinte al USL, citat de Mediafax. El a precizat...
24 ianuarie, 2012
Liderul grupului UDMR din Camera Deputaților, Mate Andras, a afirmat, vineri, că un proiect de lege a sănătății ar mai putea fi votat în Parlament mai degrabă după alegerile legislative din noiembrie, în viitoarea legislatură. ”Nu cred că...
13 ianuarie, 2012
Deputaţii au aprobat joi, cu 170 voturi „pentru” şi 63 de voturi „împotrivă”, proiectul legislativ pentru creşterea pragului maxim de deţinere la SIF-uri, de la 1% la 5% din totalul acţiunilor emise de fiecare societate de investiţii financiare,...
15 decembrie, 2011
Guvernul va achita în anul 2016 în totalitate drepturile salariale pe care bugetarii și le-au câștigat în instanțele de judecată, după ce președintele Traian Băsescu a promulgat, vineri, o lege adoptată de Parlament în acest sens. Băsescu a...
3 decembrie, 2011
Autoritățile locale vor putea eutanasia câinii fără stăpân, după ce marți o lege în acest sens a fost aprobată de Camera Deputaţilor, ca for decizional. După luni întregi de amânări, deputații puterii s-au impus în plen, cu 168...
22 noiembrie, 2011
Coaliţia de guvernare a ajuns luni la un acord în ce priveşte alegerile de anul următor şi structura viitorului parlament. Potrivit unor surse participante la discuţii, partidele aflate la putere au hotărât comasarea alegerilor locale şi parlamentare în...
14 noiembrie, 2011
Guvernul intenţionează să aplice o serie de măsuri de ajustare bugetară, începând cu anul 2012, printre care tăierea drepturilor de care beneficiază unele dintre persoanele cu titlul de revoluţionar, conform discuţiilor avute, luni, de premierul Emil Boc cu...
7 noiembrie, 2011

PDL mai pierde doi deputaţi

Deputaţii de Caraş-Severin Gheorghe Hogea şi Valentin Rusu şi-au anunţat, miercuri demisia din PDL şi înscrierea în grupul PNL. Cei doi deputaţi îl urmează astfel

PDL mai pierde doi deputaţi

Deputaţii de Caraş-Severin Gheorghe Hogea şi Valentin Rusu şi-au anunţat, miercuri demisia din PDL şi înscrierea în grupul PNL. Cei doi deputaţi îl urmează astfel

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: