vineri

29 martie, 2024

croitoru

Teoretic, se poate : lipsește doar decizia în acest an pentru unui set de politici necesare, pentru ca România să pornească în marșul forțat spre zona euro în orizontul 2019-2020 – deziderat pe care clasa politică și l-a...
24 februarie, 2015
România are nevoie de o perioadă de 20-30 de ani pentru aderarea la zona euro din perspectiva convergenţei reale, însă din punct de vedere nominal este nevoie de doar câţiva ani, a declarat marţi Ionuţ Dumitru, economistul şef...
6 noiembrie, 2012
Bugetul Institutului Cultural Român (ICR) pe 2012 a fost redus cu o treime la rectificarea bugetară, la 28,5 milioane de lei, în condiţiile în care institutul a angajat deja suma de 29 de milioane de lei, având în...
25 august, 2012
România nu va avea nevoie să tragă tranşele din acordul cu FMI şi Comisia Europeană în anul 2012, potrivit datelor economice actuale, a susţinut, luni, premierul Emil Boc, care i-a sfătuit pe consilierii guvernatorului Băncii Naţionale să se...
19 decembrie, 2011
România riscă o creştere economică „târâtoare”, de 1-3% pe an, pentru mult timp, în condiţiile în care evoluţia depinde foarte mult de exterior, iar statul nu mai beneficiază de intrările de capital din trecut, consideră Lucian Croitoru, consilier...
11 octombrie, 2011

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: