La obiect

IMM-urile: o hartă a specificului românesc desenată de UE

IMM-urile din România generează jumătate din valoarea adaugată şi aproape două treimi din locurile de muncă din economia „non-financiară”. În perioada 2013-2017, valoarea adaugată a… Mai mult

25.11.2018

La obiect

Agricultura României, comparații în context european. Avans în cantitate pe o structură relativ deficitară

âRomânia a ocupat anul trecut locul opt între statele membre UE ca producţie agricolă (17,5 miliarde euro sau 4% din total) şi locul al treilea… Mai mult

25.11.2018

Analiză

”Frate, încă mai e timp” / Îndeplinim 13 din 14 criterii pe tabloul de bord european: dar cum trecem peste cele două puncte nevralgice?

Potrivit datelor prezentate de Eurostat, România a respectat anul trecut 13 din cei 14 indicatori stabiliți pentru tabloul de bord al situației macroeconomice din statele… Mai mult

22.11.2018

Evenimentul

Ne încadrăm în deficit! Se taie de la infrastructură, educație, cercetare și fonduri europene. Dobânzile – mai mari cu 21,5% față de anul trecut

Ministerul Finanțelor Publice a anunțat miercuri seara că a elaborat proiectul celei de a doua rectificări bugetare din acest an, ”cu încadrarea în ținta de… Mai mult

22.11.2018

Articole despre «credite neperformante»

Rata creditelor neperformante a scăzut la 6,4% în 2017

Rata creditelor neperformante a scăzut cu 0,91 puncte procentuale, în decembrie 2017 comparativ cu luna precedentă, până la 6,4%, reiese din cele mai recente date… Mai mult

12.03.2018

Băncile din România – cele mai active pe piaţa tranzacţiilor cu credite neperformante din Europa Centrală şi de Est

Din România provine cea mai mare parte din valoarea tranzacţiilor în curs de finalizare cu credite neperformante (NPL) ale băncilor din Europa Centrală şi de… Mai mult

05.03.2018

Banca Centrală Europeană controlează termenii unei vânzări de credite nerperformante ale UniCredit. Condiții mai aspre de provizionare

Banca Centrală Europeană (BCE) examinează tranzacția prin care UniCredit SpA vinde credite neperformante de 17,7 miliarde de euro, pentru a vedea dacă prețul nu este… Mai mult

30.10.2017

Băncile cu rating Moody’s profită de creşterea economică „efervescentă” şi de propriile progrese în curăţarea bilanţurilor

Cele patru bănci clasificate de Moody’s, Banca Comercială Română (BCR), BRD-Groupe Societe Generale, Raiffeisen Bank şi Alpha Bank România,  „înregistrează progrese echilibrate în curăţarea bilanţurilor… Mai mult

26.09.2017

Premierul a cerut ANAF să meargă în control la două bănci

Premierul Mihai Tudose a dispus efectuarea de controale de către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) la două dintre băncile care au înregistrat pierderi, sub… Mai mult

21.08.2017

BNR: Rata creditelor neperformante a scăzut la 9,04%

Rata creditelor neperformante s-a diminuat în mai cu 3,36 puncte procentuale față de mai 2016 și cu 0,22 puncte procentuale faţă de luna precedentă, până… Mai mult

30.07.2017

Capital Economics: Băncile din România și Ungaria – cea mai rapidă redresare din regiune. Harta punctelor fierbinți central – europene

Băncile din Ungaria și România au avut „cea mai remarcabilă îmbunătățire” a datelor în ultimele trimestre, spune cel mai recent raport Capital Economics, dedicat piețelor emergente… Mai mult

05.06.2017

Rata creditelor neperformante a crescut până la 9,75%, în ianuarie

Rata creditelor neperformante a crescut în ianuarie cu 0,29 puncte procentuale, până la 9,75%, dar este mai redusă cu 3,71 puncte procentuale faţă de nivelul… Mai mult

27.03.2017

Liviu Voinea (BNR): Nevoia de finanţare a statului din acest an este de 9% din PIB

Nevoia de finanţare a ţării în acest an este în jur de 9% din PIB, ceea ce este sustenabil, în condiţiile în care „România are o… Mai mult

18.01.2017

Băncile din România sunt printre cele mai profitabile din UE, dar rata creditelor neperformante este dublă faţă de media europeană

Băncile din România erau pe locul trei al profitabilităţii din UE, la sfârşitul primului semestru din 2016. Indicatorul ROE (randamentul capitalurilor proprii) de 16,4% era aproape… Mai mult

07.12.2016

Moody’s: Costul calităţii activelor celor mai mari bănci româneşti – în creştere anul viitor

Trei dintre cele mai mari bănci din România, BCR – Erste, BRD-Groupe Société Generale și Raiffeisen Bank vor beneficia de creșterea economică solidă a țării… Mai mult

29.11.2016

UPDATE Economia, din perspectiva Bursei: Băncile și companiile farmaceutice sunt cele mai profitabile

Raportările financiare ale celor mai importante companii cotate la Bursa de Valori București (BVB) dau semnale contradictorii despre evoluția economiei, în condițiile în care puține… Mai mult

17.11.2016

Fiscul a intrat la bănci: sunt vizate transferurile de credite neperformante. Director ANAF: ”Am identificat multe lucruri cu consecințe majore”

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a început o serie de controale la bănci și a identificat deja “multe lucruri” și “sunt consecințe majore”, a… Mai mult

23.10.2016

BERD: Economia României în 2016 – principalele provocări

Creşterea economică din România este susţinută în principal de consum şi parţial de investiţiile private, eforturile de privatizare au stagnat, iar rata creditelor neperformante a… Mai mult

11.11.2015

BCR a renunţat pentru moment la vânzarea portofoliului de credite neperformante

Banca Comercială Română (BCR) a renunţat la vânzarea unor credite neperformante în valoare de circa 2,7 miliarde de euro, din cauza ofertelor prea scăzute, au… Mai mult

10.09.2015

Nicolae Cinteză: Pierderea sistemului bancar va depăşi lejer două miliarde de lei în 2014

Provizioanele constituite de bănci în procesul de curăţare a portofoliului de credite neperformante au dus la o pierdere netă a sistemului care, la finele anului,… Mai mult

30.11.2014

Documente / 25 de bănci au picat testele de stres ale BCE și EBA. Rezultatele complete ale evaluărilor. Capitalizare, termene, soluții.

25 de bănci din euroland, dintre care 5 care activează şi în România, nu au reuşit să treacă testul de stres al Băncii Central Europene,… Mai mult

26.10.2014

BCR, tranzacţie de 1 miliard de lei pentru vânzarea unor credite corporate neperformante

BCR a semnat în luna iulie o tranzacţie de 1 miliard de lei pentru vânzarea unui pachet de credite corporate neperformante, către un consorţiu de… Mai mult

31.07.2014

Andreas Treichl despre cauzele pierderilor estimate la Erste: Schimbarea politicii BNR referitoare la creditele neperformante, “destul de dramatică”

Reacția piețelor financiare la anunțul Erste că banca se așteaptă la pierderi nete de până la 1,6 miliarde de euro din cauza majorării provizioanelor în… Mai mult

08.07.2014

Mugur Isărescu, despre sistemul bancar: “S-a făcut curăţenie” – 22,3% din credite, neperformante, după metodologia românească

Nivelul creditelor neperformante din sistemul bancar a fost de 22,3%, în luna martie 2014, ceea ce dovedeşte că s-a făcut ordine în sistem, a explicat… Mai mult

08.05.2014

Articole mai vechi »

Stiri

Ministerul Justiției a preluat președinția JAI. Numirea procurorului-șef european, printre priorități

Vladimir Ionescu

Ministerul Justiţiei a preluat preşedinţia Consiliului Justiţie şi Afaceri Interne (JAI), pentru primele șase luni ale anului 2019. Transferul s-a făcut vineri, în cadrul unei… Mai mult

Europa

Ford Motor își restructurează afacerea din Europa – este posibilă închiderea unor fabrici

Vladimir Ionescu

Producătorul american a anunţat vineri primul pas în vederea restructurării afacerii sale neprofitabile din Europa, care ar urma să implice renunţarea la unele modele, reducerea… Mai mult

Stiri

Brașov – investiții de 3 ori mai mari ca pondere în cheltuieli decât cele ale Guvernului

Vladimir Ionescu

Agenția Fitch a confirmat, vineri, ratingurile pentru creditele pe termen lung în valută şi monedă locală ale municipiului Braşov la ”BBB minus”, perspectiva asociată fiind… Mai mult

Europa

Nou Cod Rutier în Italia / Posibilă încălcare a legislației UE. MAE ia în considerare sesizarea Comisiei Europene

Vladimir Ionescu

Rezidenții străini în Italia nu mai pot circula decât 60 de zile cu autoturisme înmatriculate într-un alt stat membru, după modificarea Codului rutier din această… Mai mult

Stiri

China cere Canadei eliberarea directorului financiar al Huawei și amenință cu “consecințe grave”

Iulian Soare

China a cerut Canadei să o elibereze imediat pe Meng Wanzhou, directorul financiar al Huawei, avertizând că în caz contrar vor exista consecinţe severe pentru… Mai mult

Europa

Mișcarea vestelor galbene / Președintele Macron pregătește “anunțuri importante”. Ministrul de Externe: Este nevoie de un nou contract social

Iulian Soare

Preşedintele francez Emmanuel Macron va face ”anunţuri importante” la începutul săptămânii următoare, a declarat duminică purtătorul de cuvânt al guvernului, Benjamin Griveaux. Declarația vine după patru weekenduri… Mai mult

Stiri

Klaus Iohannis: Rămân alături de magistrații care conduc lupta anticorupție

Vladimir Ionescu

Președintele Klaus Iohannis a transmis duminică, cu ocazia zilei internaționale anticorupție, că rămâne alături de magistrații care luptă împotriva acestui fenomen. Prezentăm mesajul integral al șefului… Mai mult