Creditarea populației și economiei – scădere reală de 3,5%
Comparativ cu aceeași perioadă a anului 2022, creditul neguvernamental a înregistrat în iulie o creștere de 5,6%, în fapt o scădere de 3,5% în termeni

Creditul neguvernamental a frânat în aprilie comparativ cu martie (-0,2%) iar în termeni anuali a revenit la o creștere de doar o cifră (+8,8%), premieră
Soldul creditului neguvernamental acordat de instituțiile de credit a crescut în luna februarie 2023 cu 10,6% față de anul precedent, până la nivelul de 365,9
Ritmul îndatorării statului se menține în 2021 aproape la fel de ridicat ca în primul an al pandemiei, cu o creștere de 21,2% a creditului
Creditul guvernamental a crescut în luna februarie cu 3% faţă de luna ianuarie 2021, până la 155,449 miliarde de lei și cu 35,5% (31,4% în
Raportul credite/depozite a înregistrat şi în martie un minim al utimelor decenii (72,5% față de 73,7% în februarie), chiar dacă creditul guvernamental a crescut cu
Anul trecut a înregistrat încă o creştere a creditului neguvernamental, superioară celei a depozitelor bancare, potrivit datelor publicate vineri de banca Naţională a României (BNR).
Soldul creditului neguvernamental a înregistrat o creştere de 2,1% (1,9% în termeni reali) până la 219,8 miliarde de lei, în februarie 2017 faţă de 29
Soldul creditului guvernamental (inclusiv cel acordat administraţiilor publice) a fost de 92,2 miliarde de lei la sfârșitul anului 2016, adică de peste 86% faţă de soldul
Soldul creditului neguvernamental s-a redus anul trecut cu 3,3% (4,4% în termeni reali) faţă de 2012, pe fondul diminuării componentei în valută exprimată în lei