vineri

29 martie, 2024

case

Înalta Curte de Casaţie și Justiție a respins, miercuri, ca inadmisibilă, o plângere depusă împotriva deciziei de clasare a dosarului privind casele lui Klaus și Carmen Iohannis, scrie G4Media. Decizia este definitivă. Contestația a fost depusă de SC...
16 decembrie, 2020
România a înregistrat a doua cea mai mare scădere a prețurilor la case dintre statele membre UE în perioada 2007 – T4 2019 dar, totodată, s-a situat pe locul patru la creșterea chiriilor. Astfel, potrivit datelor publicate de...
12 aprilie, 2020
Parchetul General a clasat dosarul privind casele președintelui Klaus Iohannis, în care a fost audiată și Carmen Iohannis, potrivit unor surse judiciare citate de G4Media.ro. Dosarul a fost clasat pe motiv că faptele au mai fost investigate (Art....
12 februarie, 2020
Traian Băsescu este audiat luni la Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (PICCJ), într-un dosar privind o retrocedare din perioada în care era primar general al Capitalei.  Potrivit unor surse citate de Realitatea TV, Băsescu a fost...
8 mai, 2017
Guvernul britanic va încasa în acest an, pentru prima dată de la introducerea sa, peste patru miliarde de lire sterline din taxa pe moştenire de 40% din valoarea proprietăţii, potrivit datelor oficiale. Experţii avertizează însă că reprezentanţii clasei mijlocii încep...
3 aprilie, 2016
Inundațiile izbucnite miercuri au provocat 7 decese în județul Galați, potrivit unor estimări intermediare, un comandament pentru situații de urgență fiind convocat la Guvern joi, la ora 11.30. În privința pagubelor materiale, cele mai însemnate s-au înregistrat în...
12 septembrie, 2013
Cei care își cumpără o casă vor fi mai bine informați despre costurile și riscurile creditului ipotecar, vor fi parțial protejați împotriva fluctuațiilor de piață care determină creșterea ratelor și vor fi mai bine protejați dacă nu mai...
11 septembrie, 2013
România s-a situat pe primul loc în UE la creșterea prețului caselor pe trimestrul I 2013 în raport cu trimestrul anterior, cu o majorare de 4,3%, potrivit datelor comunicate vineri de Eurostat. Ea a fost urmată de Estonia...
14 iulie, 2013
Pe tabloul de bord al potențialelor dezechilibre la nivelul economiilor naționale din UE, pe segmentul problemelor interne, mai apar doi indicatori care au o volatilitate crescută: evoluția indexului de preț al caselor ( deflatat și limitat normativ la...
12 mai, 2013
Regia Autonomă Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat (RAAPPS) conta în anul 2012 pe venituri de 69 de milioane de euro din vânzarea imobilelor RAAPPS, însă nu a reușit să obțină nici 9 milioane de euro, relevă un document...
28 martie, 2013
Imobilele RA-APPS vor fi vândute la un preţ cu până la 30% mai mic comparativ cu cel de pornire, dacă licitaţia se repetă, şi vor fi cedate şi prin negociere la a treia încercare de vânzare, imobilele de...
22 martie, 2013
Românii din Italia au primit notificări de la Fiscul italian prin care li se cere să achite o diferenţă de impozit pentru imobilele pe care le deţin în România, Guvernul de la Bucureşti aşteptând clarificări şi din partea...
11 septembrie, 2012
Fostul ministru al Sănătății (a renunţat recent la mandatul de senator PDL) consideră că în forma actuală nu se pune problema ca proiectul să fie adoptat de Parlament, Cinteză având obiecții cu privire la relațiile între asigurați și...
12 ianuarie, 2012
Viitoarele case de asigurări de sănătate private vor evita contractele cu spitale și clinici care au pacienți săraci și mulți, pentru a-și reduce cheltuielile, avertizează Camera Federativă a Sindicatelor Medicilor din România (CFSMR), într-o analiză privind proiectul viitoarei...
2 ianuarie, 2012

Interviu Mircea Cinteză: Probleme şi riscuri în noua Lege a Sănătăţii. Ce trebuie schimbat

Fostul ministru al Sănătății (a renunţat recent la mandatul de senator PDL) consideră că în forma actuală nu se pune problema ca proiectul să fie adoptat de Parlament, Cinteză având obiecții cu privire la relațiile între asigurați și casele private de asigurări, lipsa unor sancțiuni clare pentru asigurătorii care încalcă legea, faptul că încă nu este stabilit și un pachet de servicii medicale de bază.

Interviu Mircea Cinteză: Probleme şi riscuri în noua Lege a Sănătăţii. Ce trebuie schimbat

Fostul ministru al Sănătății (a renunţat recent la mandatul de senator PDL) consideră că în forma actuală nu se pune problema ca proiectul să fie adoptat de Parlament, Cinteză având obiecții cu privire la relațiile între asigurați și casele private de asigurări, lipsa unor sancțiuni clare pentru asigurătorii care încalcă legea, faptul că încă nu este stabilit și un pachet de servicii medicale de bază.

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: