joi

25 aprilie, 2024

ambulanta

Reprezentanţi ai Corpului de Control al ministrului Sănătăţii, inspectori ai Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă şi reprezentanţi ai Direcţiei de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti au efectuat miercuri un control la Serviciul de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov pentru a analiza...
29 septembrie, 2016
Medicii Serviciul de Ambulanţă din capitala Bulgariei au demisionat în masă joi, protestând faţă de demiterea şefului şi a adjunctului acestui serviciu medical, scrie Sofia Globe. Şeful Ambulanţei, Gheorghi Gelev, şi unul dintre adjuncţii acestuia – Angel Angelov,...
30 mai, 2014
Guvernul vrea să reorganizeze serviciile de ambulanță județene pe regiunile de dezvoltare, Târgu Mureș urmând să găzduiască Ambulanța Centru, care să aibă în coordonare și județele Sibiu și Brașov, potrivit unui proiect de hotărâre de guvern lansat vineri...
23 august, 2013
După ce a amenințat, fără succes, spitalele private, că le taie accesul la asigurările publice, ministrul sănătății a decis că e mai înțelept să privatizeze o parte din serviciile spitalelor de stat. Din măsura asta ar avea de...
17 martie, 2013
Numărul direcţiilor de sănătate publică şi al serviciilor de ambulanţă judeţene şi al municipiului Bucureşti scade de la 42 la 8, potrivit unui proiect de hotărâre de guvern iniţiat de Ministerul Sănătăţii. Joi, ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a...
16 martie, 2013
Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a declarat, sâmbătă, că proiectul de reorganizare a sistemului are ca obiective accentuarea descentralizării şi controlul costurilor, ca parte a reformei în interesul cetăţeanului, economiile fiind estimate, pentru 2013, la 50 de milioane de...
16 martie, 2013
Serviciul de Ambulanţă Bucureşti şi SMURD au acordat duminică seară, în Capitală, 59 de consultaţii pe durata protestului, 26 de persoane fiind duse la spital, iar doi jandarmi şi un civil au rămas internaţi, a declarat managerul SABI,...
16 ianuarie, 2012
Fostul ministru al Sănătății (a renunţat recent la mandatul de senator PDL) consideră că în forma actuală nu se pune problema ca proiectul să fie adoptat de Parlament, Cinteză având obiecții cu privire la relațiile între asigurați și...
12 ianuarie, 2012
„Se deschide posibilitatea tuturor tipurilor de ambulanţe să intre în sistem, să fie la acelaşi standard de calitate, pe care îl omologhează ministerul, cel care face acest lucru si astăzi şi cel care stabileşte inclusiv localizarea acestor ambulanţe”,...
11 ianuarie, 2012
UPDATE: Conferinţa de presă a fost amânată pentru ora 14,30. Doctorul Raed Arafat a decis, marți, să demisioneze din funcția de subsecretar de stat în Ministerul Sănătății, în urma divergențelor de opinie cu MS și cu preșeintele Traian...
10 ianuarie, 2012

Interviu Mircea Cinteză: Probleme şi riscuri în noua Lege a Sănătăţii. Ce trebuie schimbat

Fostul ministru al Sănătății (a renunţat recent la mandatul de senator PDL) consideră că în forma actuală nu se pune problema ca proiectul să fie adoptat de Parlament, Cinteză având obiecții cu privire la relațiile între asigurați și casele private de asigurări, lipsa unor sancțiuni clare pentru asigurătorii care încalcă legea, faptul că încă nu este stabilit și un pachet de servicii medicale de bază.

Interviu Mircea Cinteză: Probleme şi riscuri în noua Lege a Sănătăţii. Ce trebuie schimbat

Fostul ministru al Sănătății (a renunţat recent la mandatul de senator PDL) consideră că în forma actuală nu se pune problema ca proiectul să fie adoptat de Parlament, Cinteză având obiecții cu privire la relațiile între asigurați și casele private de asigurări, lipsa unor sancțiuni clare pentru asigurătorii care încalcă legea, faptul că încă nu este stabilit și un pachet de servicii medicale de bază.

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: