miercuri

24 aprilie, 2024

alimente

Preţurile globale ale alimentelor bat pentru a treia lună consecutiv recordul de creștere al ultimilor 5 ani, mai ales pe seama scumpirilor puternice a uleiurilor vegetale, ale zahărului şi lactatelor, ca şi a reluării majorărilor preţurilor la cereale,...
9 ianuarie, 2020
De la mijlocul lunii octombrie vom avea un comparator de preţuri pentru alimente, unde vor fi peste 30.000 de produse, a afirmat, sâmbătă, Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei. Consiliul concurenței a lansat, în 1 iulie 2019 platforma „Monitorul...
28 septembrie, 2019
Aproximativ 32% din aproape 1.400 de produse alimentare din 19 state membre ale UE s-au dovedit aveau o compoziție diferită, deși partea din față a ambalajului era identică (9%) sau similară (22 %), conform unei comprații calitative realizate...
20 iulie, 2019
DNA a trimis în judecată, luni patru cetățeni bulgari și un român pentru o presupusă fraudă cu fonduri europene în valoare de peste 25 de milioane de euro. Banii reprezentau valoarea alimentelor pe care Agenția de Plăți și...
3 iunie, 2019
În ciuda marelui său potențial, sectorul alimentar din România are cel mai mare deficit comercial din regiune, de aproape 2%, și contribuie cel mai mult la inflaţie în România, „decisiv” – potrivit Băncii Naţionale a României (BNR). „Sectorul...
2 iunie, 2019
Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a declarat, sâmbătă, că dublul standard este o realitate, nu o ficţiune, iar în ţară au intrat produse de calitate îndoielnică.  Petre Daea a afirmat clar că ”se doreşte descurajarea consumului de produse din...
20 aprilie, 2019
Problema cea mare nu e neapărat deficitul comercial istoric înregistrat în 2018 – adică 15,2 miliarde de euro: ci aceea că 2 miliarde de euro deficit a venit de la mâncare. Poate nici asta n-ar fi cea mai...
17 februarie, 2019
Un draft al raportului Parlamentului European privind standardele duble ale produselor comercializate de branduri cunoscute confirmă practica unor companii de a reduce calitatea produselor după o anumită perioadă de la lansarea acestora pe piață. Este una dintre cele...
12 martie, 2018
Comisia Europeană va lansa în luna mai o campanie de testare a produselor alimentare din 16 ţări ale Uniunii Europene, pe fondul acuzaţiilor privind calitatea inferioară a mărfurilor vândute în Europa de Est, anunţă Vera Jourova, comisarul UE...
4 februarie, 2018
Consiliul Concurenţei a fost sesizat în privinţa scumpirilor la alimente, întrucât analizele Ministerului Agriculturii nu au găsit „motive obiective” pentru creşterea preţurilor, iar instituţia nu are instrumente şi prevederi legale pentru a interveni pe piaţă, potrivit ministrului Agriculturii şi...
17 noiembrie, 2017
Liderii Grupului de la Vişegrad (V4 – Cehia, Ungaria, Polonia şi Slovacia) s-au declarat în favoarea unei legislații europene care să permită sancționarea mai severă de la Bruxelles a practicilor privind standardele duble ale produselor alimentare pe criterii...
14 octombrie, 2017
Comisia Europeană a publicat marți setul de orientări referitoare care se aplică în cazul produselor cu dublu standard de calitate. Orientările vor ajuta autoritățile naționale vor putea să stabilească dacă societățile comerciale încalcă dispozițiile UE atunci când calitatea...
26 septembrie, 2017
Nouă din cele 29 de produse alimentare românești analizate au un conținut diferit față de mărfurile identice aduse din magazine din Belgia, Germania și Franța, potrivit analizelor realizate de Ministerul Agriculturii. Rezultatele testelor, prezentate miercuri într-o conferință de...
26 iulie, 2017
Comisia Europeană pregătește o metodologie comună care să fie folosită de statele membre pentru identificarea produselor alimentare cu standarde duble (calitate inferioară în țările din centrul și estul Uniunii), a declarat purtătorul de cuvânt al CE Christian Wigand...
25 iulie, 2017
Inspectorii de la Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) şi Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) trimiși să aducă probele ce vor fi comparate cu produsele vândute în România s-au întors cu 29 de alimente....
10 iulie, 2017
Sofia va solicita UE să rezolve problema „standardelor duble”, după ce testele au confirmat ingrediente diferite, comparativ cu Germania și Asutria, în şapte dintre cele 31 de produse alimentare analizate. „Cu siguranţă aceste date ne provoacă îngrijorare. Standardele...
2 iulie, 2017
Deficitul României în comerţul cu produse agroalimentare a crescut de 1,7 ori în primul trimestru din acest an, comparativ cu perioada similară din 2016, până la 460,37 milioane de euro, potrivit datelor Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR),...
16 iunie, 2017
O echipă de inspectori din Ministerul Agriculturii va merge în Belgia pentru a cumpăra produse ce vor fi comparate cu cele vândute în România, a anunțat ministrul Petre Daea. Deplasarea are loc la patru luni după izbucnirea scandalului...
12 iunie, 2017
Cartofii, citricele, fructele proaspete și carnea de porc sunt produsele alimentare care s-au scumpit cel mai mult în luna mai, comparativ cu aprilie, potrivit datelor publicate luni de INS. În ceea ce privește mărfurile nealimentare și serviciile, creșteri...
12 iunie, 2017
Potrivit datelor oficiale comunicate de Institutul Național de Statistică, România a consemnat în martie 2017 o creştere nesemnificativă a prețurilor faţă de luna precedentă (+0,08%) iar inflaţia anuală a scăzut uşor, ajungând la +0,18%. Indicatorul CORE 2, adică...
11 aprilie, 2017

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: