sâmbătă

20 aprilie, 2024

27 noiembrie, 2013

Înainte de deschiderea lucrărilor summitului de la Vilnius, Eurostat a publicat o serie de date din care rezultă stadiul relațiilor comerciale dintre țările membre ale Parteneriatului Estic și UE 28, relații care reprezintă 2% din totalul schimburilor comerciale ale UE 28.

Unul dintre scopurile acestui summit este creșterea volumului schimburilor comerciale în urma încheierii unor Acorduri de liber schimb. Din acest punct de vedere summitul are șanse destul de mici de reușită pentru că până acum doar două state s-au arătat dispuse să semneze documentele de asociere cu UE și Acordul de liber schimb: Georgia și Moldova, după ce Ucraina a anunțat săptămâna trecută că nu va semna Acordul de Asociere cu UE.

În ultima decadă, schimburile comerciale ale UE 28 cu cele 6 țări din Parteneriatul Estic (Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Georgia, Moldova și Ucraina) au crescut semnificativ, în ciuda declinului din 2009.


Din 2002 până în 2012, exportul UE 28 către Parteneriatul Estic au crescut de la 11,9 miliarde de euro, la un vârf de 39,5 miliarde euro. În ce privește importurile din acest spațiu, acestea au crescut de la 10,4 miliarde euro, la 36,7 miliarde de euro în 2011, după care au scăzut ușor, 35,3 miliarde în 2012.

În perioada 2002-2012 s-a înregistrat o creștere continuă a excedentului comercial cu Parteneriatul Estic, cu excepția lui 2011, când s-a înregistrat un deficit de 1,2 miliarde de euro. În 2012, s-a revenit pe excedent, în valoare de 4,1 miliarde euro.

În primele șase luni ale lui 2013, exporturile au continuat să crească, comparativ cu primele șase luni ale lui 2012, de la 18 miliarde de euro, la 19,4 miliarde de euro, în timp ce importurile au scăzut de la 17,3 miliarde de euro, la 16,1 miliarde de euro.

În consecință, excedentul în relația cu Parteneriatul Estic a crescut de la 0,7 miliarde de euro în prima jumătate a anului 2012, la 3,3 miliarde de euro în aceeași perioadă a lui 2013. Țările din Parteneriatul Estic au deținut o cotă de 2% din totalul schimburilor comerciale ale UE 28.


Cu ocazia celui de-al treilea summit al Parteneriatului Estic, care va avea loc în perioada 28-29 noiembrie la Vilnius, în Lituania, Eurostat a dat publicității date despre relațiile comerciale dintre cele șase țări din Parteneriatul Estic și cele 28 de state din UE.

Germania, Italia și Polonia sunt cei mai importanți parteneri pentru cele șase țări răsăritene.

Dintre statele membre în UE 28 Germania (4,7 miliarde de euro sau 24% din exporturile UE) este cel mai mare exportator către țările din Parteneriatul Estic în primele șase luni din 2013, urmată de Polonia (3 miliarde euro sau 15%) și de Italia (1,6 miliarde euro sau 8%).

În ce privește importurile din statele Parteneriatului Estic în prima jumătate a lui 2013, pe primul loc se situează Italia (4,4 miliarde euro sau 27% din importurile UE), urmată de Germania (2,1 miliarde euro sau 13%), Franța (1,2 miliarde euro sau 7%) și Polonia (1,1 miliarde euro sau 7%).

Excedentul cel mai mare din prima jumătate a lui 2013 a fost înregistrat de Germania (+2,6 miliarde euro) și Polonia (+1,8 miliarde euro), iar cel mai mare deficit a fost înregistrat de Italia (-2,8 miliarde euro).

România – 3,6% din exporturi, cu țările din Parteneriatul estic

(CLICK PE IMAGINE PENTRU MĂRIRE)

Exporturile României spre statele din Parteneriatul Estic au crescut de la 760 milioane euro în prima jumătate a lui 2012, la 821 milioane de euro în primele șase luni din 2013 (3,46% din totalul exporturilor României).

Importurile au scăzut de la 522 milioane euro în prima jumătate a lui 2012, la 444 milioane lei în aceeași perioadă de referință din 2013( 1,7 din importurile totale ale României în perioada de referință).

Rezultă o balanță comercială excedentară în creștere de la 239 milioane euro în prima jumătate a lui 2012, la 378 milioane euro în prima jumătate a lui 2013

Ucraina derulează jumătate din schimburile comerciale cu UE

Din punctul de vedere al țărilor din Parteneriatul Estic, Ucraina (11,2 miliarde euro sau 58% din exporturile totale) a fost principala destinație a exporturilor UE 28 în prima jumătate a lui 2013 urmată de Belarus (4,1 miliarde euro sau 21%).

Principala sursă pentru importurile UE 28 din țările Parteneriatului Estic în primele șase luni din 2013 a fost tot Ucraina (7,1 miliarde euro sau 44% din totalul importurilor), urmată de Azerbaijan (6,3 miliarde euro sau 39%).

În consecință, în intervalul de timp menționat, cel mai mare excedent în relațiile țărilor din Parteneriatul Estic cu UE 28 este înregistrat de Ucraina (+4,1 miliarde euro) și Belarus (+2,4 miliarde euro), iar cel mai mare deficit îl înregistrează Azerbaijan (-4,5 miliarde euro).

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Acest text se adresează în primul rând tinerilor, adică celor

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: