sâmbătă

20 aprilie, 2024

8 iulie, 2016

nato varsoviaUPDATE: Liderii statelor Alianţei Nord-Atlantice au ajuns la un acord, vineri, privind preluarea de către NATO a comandamentului asupra sistemului antirachetă din Europa, după ce Franţa a primit asigurări că nu va exista un control direct al Washingtonului, afirmă surse citate de Reuters.

„Liderii statelor NATO vor lua decizia formală că sistemul antirachetă din Europa este operaţional. Acest lucru înseamnă că navele americane echipate cu sisteme antirachetă staţionate în largul Spaniei, un radar din Turcia şi sistemul antibalistic din România vor putea funcţiona împreună sub comandament NATO”, a declarat Reuters un oficial din cadrul Alianţei Nord-Atlantice.

***********

Președintele Klaus Iohannis, care participă la Summitul NATO care se desfășoară vineri și sâmbătă la Varșovia, confirmă faptul că NATO a decis transformarea unei brigade românești în brigadă multinațională.

„Astăzi, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a anunțat că Alianța va transforma o brigadă românească într-o brigadă internațională pentru a întări prezența NATO în sud-estul Europei și pentru apărarea împotriva atacurilor venite din afara Alianței. Declarația confirmă astfel că inițiativele și obiectivele propuse de România la acest summit prind contur și se vor regăsi în documentele finale ale reuniunii”, a scris, vineri, președintele Iohannis pe Facebook.

Lucrările summitului din Varșovia încep la ora 14.00 (ora României).

Apelul lui Barack Obama

Președintele american Barack Obama a făcut vineri apel la liderii din NATO să fie fermi în fața unei Rusii care renaște după anexarea peninsulei ucrainene Crimeea, spunând totodată că votul Marii Britanii în favoarea ieșirii din Uniunea Europeană nu ar trebui să slăbească Alianța Nord-Atlantică, relatează Reuters.

„La Varșovia, trebuie să ne reafirmăm determinarea — datoria noastră în conformitate cu Articolul 5 al Tratatului Alianței Nord-Atlantice — de a apăra fiecare aliat NATO”, afirmă Barack Obama. El a precizat de asemenea că Occidentul trebuie să ajute Ucraina să își apere suveranitatea și integritatea teritorială prin menținerea sancțiunilor împotriva Moscovei până când aceasta va respecta pe deplin acordul de încetare a focului.

Jens Stoltenberg: Nu dorim o confruntare cu Rusia

”Poziția noastră este clară. NATO nu caută o confruntare, nu dorim un nou Război Rece”, a declarat Stoltenberg, reacționând la protestele Moscovei în legătură cu desfășurarea prin rotație a unor batalioane ale NATO în Polonia, Estonia, Lituania și Letonia. ”Vom căuta în continuare un dialog constructiv și semnificativ cu Rusia”, a adăugat el.

Stoltenberg a afirmat, înainte de deschiderea summit-ului, că este sigur că votul britanicilor pentru ieșirea din Uniunea Europeană nu va afecta legăturile privind NATO ale Europei cu Statele Unite ale Americii și că Londra va rămâne un membru ”puternic și angajat” al alianței militare occidentale.

(Informația se actualizează)

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Un răspuns

  1. dorim dog-fight 48 de f16, 24 de f22 sau rafale precum si mentinerea soimului romanesc 99 de la craiova, bacau,elicoptere navale si de atac super puma sau mk1=h215, fabricate la brasov,submarinul DELFINUL reparat+ unul cumparat de la americani ,francezi sau germani la mana a doua,un distrugator,o fregata si cateva corvete multirol de preferat americane/ frantuzesti sau israeliene/suedeze ,revigorarea santierelor navale constanta, galati ,mangalia,,terestru putem si noi sa ne punem mintea la lucru si sa imbunatatim tancurile tr-85 si transportoarele SAUR etc,precum si armele cu munitia aferenta de la fabricile romanesti de profil. DECI DORIM ALIATI IN SPECIAL SUA-FRANTA IN MATERIE DE ARMAMENT SI CONLUCRARI /TRANSFER DE TEHNOLOGIE CU/CATRE FABRICILE/SANTIERELE NAVALE DE PROFIL DE LA NOI DIN TARA. Nu suntem degeaba a 7 tara ca marime si potential a EUROPEI .Sa ne asiguram un oarecare confort de securitate,PROTEJARE A TERITORIULUI STRAMOSESC AL GETO-DACO-ROMANILOR,Ceea ce spune Base despre esec este o fantasmagorie. Noi am dorit sa ne folosim de el pt a fi o contrapondere la comunistii lui Ilici. Acum avem nevoie de Ciolanis ptr, acelasi motiv. Base sa fie atent sa ny intre la mititica dupa fekix, ca oricum in parlament nu mai intra -acesta este un ESEC doar pt el. multumesc

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

articole categorie

Citește și:

Acest text se adresează în primul rând tinerilor, adică celor

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: