marți

23 aprilie, 2024

6 aprilie, 2018

Statele Unite au anunțat vineri sancționarea a 24 de cetățeni și 14 grupuri din Rusia, sub acuzația că au participat la atacurile Rusiei împotriva „democrațiilor occidentale”.

Cele 24 de persoane sunt șapte oligarhi apropiați Kremlinului și 17 oficiali guvernamentali, iar cele 14 grupuri – 12 companii deținute de oligarhi, o companie de stat ce exportă arme și o bancă, scrie BBC.

”Guvernul Rusiei se angajează într-o serie de activități maligne în întreaga lume, continuând să ocupe Crimeea și să incite la violență în estul Ucrainei, furnizând regimului Assad material și armament pentru a-și bombarda civilii, încercând să submineze democrațiile occidentale, și activități cibernetice malițioase”, a declarat secretarul Trezoreriei, Steve Mnuchin.


Printre cei sancționați figurează și oligarhi foarte cunoscuți, despre care oficialul american spune că au beneficiat de numeroaase avantaje din relația cu regimul corupti din Rusia:

  • Oleg Deripaska, proprietarul gigantului de aluminiu Rusal
  • Igor Rotenberg, Viktor Vekselberg şi Kirill Şamalov – cu afaceri importante în sectorul energetic
  • Suleiman Kerimov – miliardar şi senator

Rosoboronexport, companie de stat care are ca obiectul exportul de armament, a declarat vineri că sancțiunilece-i sunt impuse vizează scoaterea Rusiei de pe piața globală a armelor.

„Aceasta este o concurență neloială în cea mai pură formă”, a declarat purtătorul de cuvânt al Rosoboronexport vineri pentru Reuters.

Ministrul rus al Industriei și Comerțului, Deni Manturov, a declarat la puțin timp după prezentarea noilor sancțiuni că toate companiile de stat lovite de SUA vor primi sprijin guvernamental suplimentar. De asemenea, el a avertizat că firmele care au refuzat să coopereze cu firmele incluse pe lista de sancțiuni vor fi pedepsite.


Articole recomandate:

Etichete: , , ,

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Acest text se adresează în primul rând tinerilor, adică celor

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: