joi

28 martie, 2024

10 martie, 2016

munca job superocupatModificările apărute pe piața muncii în ultimii ani și cu impact asupra echilibrului dintre viața personală şi cea profesională au un impact mai mare asupra românilor, decât asupra angajaților din alte țări, potrivit studiului „Generațiile urbane și prioritățile lor” realizat de EY România.

Principalele concluzii ale acestui sondaj de percepție:

  • Peste jumătate (51%) dintre participanții la sondaj consideră că este mai dificil acum decât în urmă cu trei ani să gestioneze echilibrul între viața personală şi cea profesională
  • 26% apreciază că este mai uşor.
  • Cei care au copii au resimţit într-o măsură mai mare dificultatea gestionării echilibrului între viaţa personală şi cea profesională în ultimii trei ani – 56% dintre respondenţii care sunt părinți spun că a fost mai dificil să facă acest lucru, în comparație cu 50% dintre cei care nu au copii.
  • Studiul a fost realizat la nivel global și permite comparații între angajații din diferite state.
  • Jumătate dintre respondenți susțin că numărul de ore de lucru a crescut în ultimii trei ani faţă de perioada anterioară, în timp ce doar 14% spun că numărul orelor lucrate a scăzut în această perioadă.
  • Cel mai mult resimt creșterea numărului de ore de lucru cei din generaţia Y (52%), în timp ce jumătate dintre cei din generaţia Boomers spune că numărul orelor lucrate a rămas constant pe parcursul ultimilor trei ani.
  • Peste 70% dintre respondenţii care sunt angajaţi în muncă susţin că lucrează ore suplimentare, iar 34% lucrează chiar mai mult de 46 de ore pe săptămână.
  • Generația X şi generaţia Boomers lucrează cele mai multe ore suplimentare – peste 46 de ore pe săptămână, în timp ce cei din generaţia Y par cei mai ponderaţi în abordarea orelor suplimentare – majoritatea dintre ei (41%) lucrând până în 45 de ore pe săptămână.
  • Aproape jumătate (47%) dintre respondenți şi-au schimbat locul de muncă în ultimii trei ani din motive financiare, iar o treime a decis să îşi păstreze locul de muncă în această perioadă, pe aceleaşi considerente.
  • Cei mai stabili la locul de muncă în perioada 2012-2015 au fost cei din generaţia Boomers (61%), procentul înjumătăţind-se de la o generație la următoarea: generaţia X (36%), generaţia Y (19%).
  • Aproape jumătate dintre respondenții angajați în muncă au renunțat la activitățile de relaxare din motive financiare în ultimii trei ani, în timp ce 28% au amânat achiziționarea sau închirierea unei locuinţe personale, iar 14% au amânat decizia de a avea primul copil din aceleași motive.
  • În special cei din generația Boomers au ales să renunțe la activitățile de relaxare în ultimii 3 ani (64%), generaţiile X şi Y fiind mai puţin dispuse să facă acest lucru.
  • 14% dintre respondenții cu vârsta între 34 şi 49 de ani au amânat decizia de a avea primul copil din motive financiare, iar 6% dintre ei pe aceea de a avea încă un copil.
  • Aproape 30% dintre respondenți consideră că munca este o parte importantă din identitatea lor, în timp ce pentru aproape jumătate (46%), munca reprezintă doar un mijloc de trai şi de susținere a stilului de viaţă.
  • Cel mai mult integrează munca în identitatea personală respondenții care fac parte din generația Boomers (53%), faţă de cei din generația X (37%), respectiv Y (27%).
  • Peste jumătate dintre respondenți (58%) şi-au schimbat sau ar fi dispuși să îşi schimbe locul de muncă, iar 40% s-au mutat / s-ar muta în altă ţară pentru a gestiona mai bine echilibrul între viaţa personală şi cea profesională. Respondenții din generația Boomers sunt mai degrabă dispuși să se mute în altă ţară (20%) pentru a gestiona echilibrul între viaţa personală şi cea profesională decât să se mute în alt oraș din România (6%).

evolutie ore munca ey romania


Toate aceste informații arată diferențe semnificative în modul în care se raportează generațiile la carieră, precum și la importanța pe care acestea o acordă vieții personale.

Pentru generația Y (milenialii, cu vârste între 21 și 34 ani), cariera nu mai este atât de importantă, oucpația nu mai este atât de pregnantă în identitatea personală, balanța înclinând mult mai mult în favoarea vieții personale.

ce inseamna munca ey ro studiu

Concluziile comparațiilor la nivel global:

Românii percep mai acut decât restul ţărilor de la nivel global modificările din ultimii trei ani, cu impact asupra echilibrului dintre viața personală şi cea profesională.


Percepție similară există în Germania, unde 49% dintre respondenţii la studiul similar derulat de EY au spus că este mai dificil acum decât în urmă cu trei ani să gestioneze echilibrul între viața personală şi cea profesională, urmată de Japonia (44%).

Comparativ cu restul ţărilor, părinţii din România au resimțit cel mai acut dificultățile din ultimii trei ani, urmați de părinţii din Germania (54%) şi Japonia (46%).

Românii lucrează mai multe ore suplimentare decât angajaţii din alte ţări şi beneficiază de flexibilitate la locul de muncă doar de la un anumit nivel de senioritate în sus.

86% dintre respondenții cu responsabilităţi manageriale din România spun ca lucrează ore suplimentare – aproape dublu faţă de managerii din Germania (45%) sau Marea Britanie (34%).

Totuși, potrivit statisticilor Eurostat, productivitatea muncii în România e de șase ori mai mică decât media în Europa, de 7,5 ori mai mică decât în Germania și de opt ori față de Olanda.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: