miercuri

24 aprilie, 2024

25 aprilie, 2018

Un procent de 95% din români cred în Dumnezeu, dar numai 27% consideră necesară organizarea unui referendum pentru definirea constituţională a familiei, potrivit unor date publicate miercuri de Fundaţia Friedrich Ebert România.

În România există „o diferenţă semnificativă” între a afirma credinţa într-o fiinţă divină şi manifestarea acordului faţă de perspectivele cultelor religioase cu privire la societate.

O diferenţă şi mai mare există între afirmarea credinţei şi activitatea religioasă propriu-zisă, arată infograficu FES.


„Astfel, deşi există o minoritate activă şi puternic religioasă, pentru cea mai mare parte a societăţii credinţa are un rol mai degrabă redus, neconvertindu-se în acţiuni sociale şi politice concrete”, menţionează analiza.

 

 

Statistica religozității românilor:

  • 95% cred în Dumnezeu (95%)
  • 89% se autoconsideră religioşi
  • 44% afirmă că se roagă zilnic
  • 33% se autoconsideră „religioşi practicanţi”.
  • 79% sunt de acord cu afirmaţia că „este necesar să crezi în Dumnezeu pentru a fi moral şi pentru a avea valori corecte”
  • 67% sunt de acord cu afirmaţia „homosexualitatea trebuie descurajată de societate”
  • 21% spun că merg la biserică săptămânal
  • 27% consideră necesar sau foarte necesar referendumul cu privire la definirea căsătoriei ca fiind permisă exclusiv între persoane de sex opus
  • 46% cred că executivul ar trebui să sprijine răspândirea valorilor religioase

„La prima vedere, România este o ţară în care credinţa într-o fiinţă divină este extrem de puternică şi de larg răspândită. Primează factorul „identitate”, acordul cu valori sau principii creştine fiind, în funcţie de subiect, uşor mai mic (…)

Prin contrast, aplicarea în viaţa de zi cu zi a normelor religioase (ex. mersul la biserică) este mai puţin populară. Acţiunile propriu-zise care să marcheze o implicare mai puternică a religiei în societate (precum un referendum pe o temă conservatoare sau susţinerea cultelor de către stat) beneficiază de o susţinere minoritară.

Astfel, se poate trage concluzia că religiozitatea în România este un fenomen complex şi multi-stratificat, existând multe stadii intermediare de poziţionare între auto-identificarea generică drept „religioasă/religios” şi activism/militantism„, menționează FES.

Datele sunt mult peste cele din cel mai recent sondaj realizat de Gallup la nivel mondial. Potrivit acestora, țara cu cele mai multe persoane care se declară credincioase este Polonia, cu 86% din populație.

România se afla pe locul doi, cu 88% din populație declarându-se religioasă, urmată de Italia și Grecia

 

 

Sondajul realizat de Gallup în 2015 confirma regula potrivit căreia cu statele dezvoltate au o pondere mai mare a ateilor, regulă ce este contrazisă de foarte puține excepții. Cel mai notabil caz este cel al SUA (56% din populație se declară religioasă).

Ponderile cele mai mari, similare celei înregistrate de România în analiza FES, se întâlnesc în țările sărace din Africa și Orientul Mijlociu, sud – estul Asiei și America Latină.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Un răspuns

  1. In studiu sunt mici inadvertente:
    -Statistica religiozitatii: 89% romani se autoconsideră religioşi
    -țara cu cele mai multe persoane care se declară credincioase este Polonia, cu 86% din populație.

    -România se afla pe locul doi, cu 88% din populație declarându-se religioasă, urmată de Italia și Grecia

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Un răspuns

  1. In studiu sunt mici inadvertente:
    -Statistica religiozitatii: 89% romani se autoconsideră religioşi
    -țara cu cele mai multe persoane care se declară credincioase este Polonia, cu 86% din populație.

    -România se afla pe locul doi, cu 88% din populație declarându-se religioasă, urmată de Italia și Grecia

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: