vineri

29 martie, 2024

21 august, 2014

Companiile privatizate care au înstrăinat terenuri după ce au obţinut atestat de proprietate asupra lor, dar care nu au majorat capitalul social cu valoarea acestor terenuri, vor plăti despăgubiri statului, potrivit unui proiect elaborat de Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (AAAS).

Proiectul afectează inclusiv OMV Petrom

AAAS, fosta AVAS, are acţiuni la aproape 650 de firme care au fost privatizate în trecut şi care au obţinut atestat de proprietate asupra unor terenuri.

La nivelul anului trecut, peste 300 dintre acestea erau în faliment sau în lichidare, multe vânzând anterior active.


Proiectul legislativ are impact şi în rândul marilor companii din domeniul energetic.

Ministrul delegat pentru Energie, Răzvan Nicolescu, declara la sfârşitul lunii iunie că OMV Petrom este obligată prin contractul de privatizare să îşi majoreze capitalul cu valoarea terenurilor deţinute de stat, pe care se află instalaţiile companiei, dar compania petrolieră nu a făcut acest lucru.

Modificările legislative preconizate de AAAS s-ar aplica deci şi OMV Petrom.

Pe de altă parte, CEO Petrom, Mariana Gheorghe, declara pe 18 august că reprezentanţii companiei vor discuta cu autoritățile române pe tema tuturor taxelor impuse sectorului petrolier, întrucât important este efectul lor cumulat, nu doar nivelul redevențelor.


Mariana Gheorghe îşi manifesta încrederea în faptul că autoritățile din România vor crea un cadrul fiscal propice investițiilor.

În caz contrar, avertiza CEO Petrom, compania se va adapta situației- își va reduce volumul investițiilor, iar acest lucru va avea un impact negativ în toată economia românească.

Ce prevăd modificările AAAS

Societăţile comerciale care au înstrăinat terenul, după primirea certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor, fără a opera înregistrarea majorării de capital social cu contravaloarea acestuia la oficiul registrului comerţului, vor plăti instituţiei publice implicate, în termen de 90 de zile de la notificarea primită de la acestea, o despăgubire echivalentă cu valoarea terenului determinată printr-un raport de evaluare întocmit de un evaluator autorizat, în condiţiile legii”, se arată în proiectul de ordonanţă a Guvernului citat de Mediafax.

În proiect se menţionează că multe companii care au obţinut certificate de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor pe care le aveau în folosinţă nu şi-au majorat capitalul social cu valoarea aceastora sau l-au majorat cu o valoare “incorect determinată”.

Proiectul de ordonanţă precizează că, dacă firma privatizată este în reorganizare sau faliment, despăgubirea se înregistrează în tabelul de creanţe cu valoarea terenului, în categoria creditorilor garantaţi.

“Adoptarea actului normativ propus are un impact pozitiv asupra bugetului de stat, deoarece creează premisele unor venituri suplimentare la bugetul de stat, din sumele recuperate în procedura reorganizării judiciare sau din procedura falimentului. În situaţia în care societăţile comerciale sunt supuse procedurii reorganizării judiciare, iar capitalul social este majorat cu valoarea terenurilor, se creează premisele obţinerii de venituri din dividende şi/sau din valorificarea acţiunilor emise”, potrivit notei de fundamentare.

La firmele privatizate aflate în reorganizare judiciară care au atestatul dreptului de proprietate asupra unui teren, instituţia publică implicată va solicita administratorului judiciar să înregistreze la registrul Comerţului majorarea de capital cu valoarea terenului.

În cazul firmelor în faliment, instituţia publică implicată va fi înregistrată în tabelul creanţelor cu valoarea terenului în categoria creditorilor garantaţi.

“Se instituie astfel noi prevederi legale care vor asigura prezervarea drepturilor statului atât la acţiunile care îi revin din majorarea capitalului social, cât şi la recuperarea creanţelor garantate prin vânzarea terenului pentru care s-a obţinut certificatul de atestare a dreptului de proprietate”, potrivit notei de fundamentare a proiectului de ordonanţă.

Legislaţia actuală

Prevederea plăţii de despăgubiri către stat vine ca o completare la un alt proiect de act normativ, elaborat în luna iunie.

Proiectul din iunie prevedea că societăţile comerciale trebuie să îşi reevalueze terenurile pe care le-au cumpărat de la stat şi să îşi majoreze corespunzător capitalul social cu valoarea acestora, precum şi să emită în favoarea statului noi acţiuni, cu plata dividendelor, dacă nu au majorat capitalul sau l-au calculat incorect.

Conform legii în vigoare, dacă proprietarii unei companii cumpărate de la stat primesc, după privatizare, certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului, capitalul social trebuie majorat de drept cu valoarea terenurilor, care vor fi considerate aport în natură al statului şi în schimbul cărora vor fi emise acţiuni suplimentare, care revin instituţiei publice implicate.

Prin majorarea capitalului social şi emiterea de noi acţiuni, statul beneficiază de potenţiale dividende, bani care sunt vărsaţi la buget.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: