luni

22 aprilie, 2024

17 iulie, 2016

Atentat-Nisa-Franta-CamionAtentatul de la Nisa a scos în evidență o vulnerabilitate pe care structurile de securitate din Europa au ignorat-o până acum – tactica folosirii autovehiculelor pentru a provoca victime. Cazul tunisianului Mohamed Lahouaiej-Bouhlel mai prezintă o particularitate de care strategiile antiteroriste trebuie să țină cont – radicalizarea rapidă.

Anchetatorii atacului din Nisa, în care 84 de persoane au fost ucise și peste 200 au fost rănite, nu au descoperit până acum nicio legătură a tunisianului foarte concretă cu mediile jihadiste.

Există un singur indiciu, un SMS cu textul ”Am materialul”, despre care presa nu a aflat însă cât de concludent este.


Atentatul a fost însă revendicat de gruparea jihadistă Stat Islamic, care susține că tunisianul este soldat ISIS.

Din mărturiile anturajului său reiese că ar fi vorba despre o radicaliare foarte rapidă în cazul lui Mohamed Lahouaiej Bouhlel, spune ministrul francez de Interne, Bernard Cazeneuve.

El a mai explicat că acest caz prezintă încă un element de noutate – faptul că „indivizi sensibili la mesajul Daesh (acronimul arab al Statului Islamic – n. red.) se implică în acțiuni extrem de violente fără să fi participat neapărat la lupte, fără să fi fost neapărat antrenați” militar.

Pe de altă parte, modul de operare este nou pentru Europa. Metoda este importată din Orientul Mijlociu, unde a fost folosită prima dată în timpul războiului civil din Liban.


În Israel, unde procurarea și transportarea explozivilor este dificilă, mai mulți palestinieni au fost împușcați în ultimii ani de soldați după ce au intrat deliberat cu vehiculele în trecători.

Updatarea planurilor de protejarea a populației

Cazul Nisa a detrminat mai multe state să ia măsuri noi și să-și updateze strategiile de apărare antiteroristă.

Franța a anunțat că va angaja 12.000 de rezerviști și voluntari.

Voluntarii trebuie să aibă constituția fizică adecvată și să aibă peste 16 ani.

Contractele rezerviștilor vor fi semnate pentru 1 – 5 ani, interval în care vor fi chemați la datorie pentru cel mult două luni pe an. În situații excepționale, perioada va putea fi extinsă la șapte luni.

Autoritățile belgiene au decis și ele, a doua zi după atentat, să-și updateze măsurile de securitate astfel încât acestea să țină cont de modul de operare folosit în atacul de la Nisa, a anunțat premierul Charles Michel.

„Am fost deja atenți în trecut la ipoteza acestui tip de scenariu”, a spus el, asigurând că vor fi luate „măsuri suplimentare pentru evenimente precum festivitățile de sărbătoarea națională”, 21 iulie.

Aceste măsuri au fost stabilite  în cadrul Consiliului de securitate convocate încă de vineri.

De asemenea, în Brazilia a avut loc o întrunire de urgență pentru a modifica planurile de securitate pentru Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro (5-21 august).

„Perocedăm la o revizie finală a planului nostru pentru a vedea ce poate fi perfecționat în funcție de ce s-a întâmplat”, a explicat serviciilor de informații, Sergio Etchegoyen.

Dispozitivul de securitate va mobiliza 85.000 de membri ai forțelor de ordine – 47.000 de polițiști și 38.000 de militari, pentru a asigura protecția celor 10.500 de sportivi și oficiali, ziariști și 500.000 de turiști din lumea întreagă.

În Marea Britanie, primarul Londrei, Sadiq Khan, a declarat și el că va „trece în revistă măsurile de securitate“ din capitală.

În Spania, unde erau deja instituite măsuri speciale pentru Euro 2016 şi Turul Franţei, s-a decis întărirea „controalelor la infrastructurile de transport, în special în aeroporturi” precum şi în „zonele de afluenţă masivă”, în special „zonele turistice”.

Încă două arestări

Ancheta continuă, iar polițiștii au mai făcut duminică două arestări – doi albanezi care i-au furnizat atacatorului pistolul de calibrul 7,65 mm pe care acesta l-a folosit împotriva polițiștilor.

Bouhlel nu s-a aflat în egătură directă cu cei doi albanezi. Intermediarul este și el arestat.

Numărul persoanelor reținute în acest caz a ajuns astfel la șapte, după ce vineri a fost reținută fosta soție a tunisianului, iar sâmbătă – patru bărbați.

În atacul de joi au murit 84 de persoane, din care 10 copii, când un camion a intrat pe Promenaza Engleză din Nisa.

Alte peste 200 de persoane au fost rănite, 52 dintre acestea fiind în stare gravă.

Autorul atacului este Mohamed Laouaij Bouhlel, tunisian cu drept de rezidență în Franța, care a închiriat camionul cu care a pracurs apoi peste 2 kilometri din Promenada Engleză, în viteză și schimbând direcția pentru a face cât mai multe victime.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Acest text se adresează în primul rând tinerilor, adică celor

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: